marți, 16 iunie 2009

Demonstranţii de la Teheran nu sunt anti-comunişti!

Titlul e pentru cine nu s-a prins încă.

De pildă, unul ca Havel, care crede că poate decodifica protestele iranienilor cu cheia Cartei 77. Sau diverşi anti-comunişti din mişcarea politică de amatori (deocamdată, Emil Constantinescu, Walesa şi foştii cotizanţi PCR din Piaţa Universităţii nu s-au pronunţat, dar îi aşteptăm), bloggeri care au urgent nevoie de dioptrii politice, şi care cred că e exclusiv vorba despre "studenţi", în condiţiile în care s-a anunţat de ieri că la demonstraţii participă inclusiv masive contingente ale gunoierilor capitalei (era sa scriu "mari colective de oameni ai muncii"). "Democraţie liberală", "Drepturile Omului", "Tocqueville", "să se implice Obama" şi restul lecţiilor din manualul "civic". Plus unii care compară situaţia din Iran cu "13-15 iunie." Chiar şi mie mi s-ar putea reproşa comparaţia cu "decembrie '89", dar referirea pe care o făceam viza exclusiv contribuţia "artizanilor" - servicii secrete din interior şi străine - la declanşarea crizei de la Teheran.

Până când fiecare dintre noi va pune mâna pe Wikipedia şi se va documenta cel puţin asupra temelor fundamentale referitoare la Iran - istorie, constituţie, populaţie, etnii, structuri statale şi religioase, grupări politice -, ar fi bine să ne gândim la următoarele aspecte:
1) Cel puţin în contextul recentelor alegeri, demonstranţii nu sunt preocupaţi de ideologii sau teme religioase. Îi interesează preţul la pâine, facilitatea de a comunica liber în Internet, drepturile pentru femei.
2) Ce se va întămpla dacă, după renumărarea corectă a voturilor (chiar şi cu observatori ONU sau de pe Saturn), va rezulta victoria lui Ahmadinejad cu 51%? Va mai fi valabilă "Democraţia liberală" sau facem scandal în continuare?
3) Deocamdată, Mousavi nu e altceva decât un politician care s-a axat pe temele de la punctul 1. Plus subiectul dialogului cu SUA, în privinţa dosarului nuclear iranian. Pe Facebook, Mousavi se declară "moderat". Îl felicităm sincer, dar ar fi util să ştim ce înseamnă folosirea acestui termen (şi a altora asociate lui) în gramatica politică iraniană. Ce facem dacă, odată ales preşedinte, Mousavi, pe lângă îndeplinirea promisiunilor din campania electorală, începe să se uite urât, nu la Israel, dar la lumea islamică sunnită? Şi, împreună cu el, o bună parte a "studenţilor" demonstranţi de azi?
4) Iranul are o populaţie de 70 milioane locuitori. O cotă de 60% din această populaţie e alcătuită din tineri sub 28 de ani. Ofensiva islamică şiită (în toate formele şi cu toate armele posibile) se face nu cu persoane în etate, ci cu tineri din categoria celor care, în aceste minute, se bat pe străzi cu "minerii" guvernamentali. Aşa încât, se impune să-i privim cu mai multă atenţie şi, totodată, reţinere pe tinerii demonstranţi.
5) Ieri, cred că i-am judecat greşit pe Obama şi pe Joe Biden. Reţinerea lor este exemplară ("iranienii trebuie să-şi aleagă singuri conducătorii"), pentru că atât aşteaptă Ahmadinejad: să poată pune semnul de egalitate între demonstranţi şi America. Să aibă cel mai puternic argument ca să-l expedieze pe Obama pe Twitter dacă vrea dialog cu Iranul. Iar americanii - în pofida regretelor că demonstranţi "paşnici" sunt violentaţi - au un singur interes: Iranul să termine cu ideea bombei, să accepte sprijinul SUA pentru construcţia şi dezvoltarea centralelor nucleare, de care chiar va avea nevoie când restul de petrol pe care-l mai extrage azi se va epuiza. În rest, nu cred că Obama moare după "drepturile omului" din Iran.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare