miercuri, 24 iunie 2009

E timpul să se împartă puterea în Iran!



Sau, cel puţin, să se încerce aşa ceva.

După mai bine de zece zile tembele, în care mijloacele de comunicaţii electronice la purtător ne-au arătat sânge, arestări şi asasinate în plină stradă, laolaltă cu o incredibilă şi impardonabilă (pentru un stat poliţist) stângăcie în a ţine sub control o masă de demonstranţi la finele unui proces electoral, este aproape evident că teocraţia de la Teheran se apropie de punctul în care, deşi poate continua show-ul de PR adresat comunităţii internaţionale, nu se mai poate minţi pe sine.



Liderii iranienii trebuie să admită, măcar în încăperile închise unde se întrunesc pentru a adopta decizii, că legitimitatea lor politică înregistrează un deficit ce creşte în progresie geometrică, ori de câte ori un nou demonstrant e bătut, arestat sau ucis. Este momentul de la care dogma ideologică trebuie băgată în congelator, şi înlocuită cu tehnica atingerii consensului politic, pe care elita clericală iraniană trebuie să o deprindă într-un curs intensiv contra cronometru, astfel încât:

1) să-şi poată asigura supravieţuirea politică internă;


2) să poată menţine pretenţiile Iranului la statutul de hegemon în Orientul Mijlociu;


3) să-şi păstreze puterea de negociere cu Occidentul pe tema nucleară şi altele asemenea;


4) să beneficieze, în continuare, de sprijinul Rusiei şi al Chinei, a căror tăcere asurzitoare din aceste 10 zile indică jena evidentă de a fi puse în legătură cu regimul de la Teheran.

Altminteri, menţinerea în tiparele ideologice poate compromite uşor aceste patru obiective.

Există deja semnele unor fisuri în angrenajul complicat al puterii, în condiţiile în care, astăzi, preşedintele parlamentului iranian, Ali Larijani (fostul secretar al Consiliului Suprem al Securităţii Naţionale şi fost negociator cu Occidentul în dosarul nuclear), a insistat ca radioul şi televiziunea de stat să ofere opoziţiei dreptul de a se exprima. Larijani (foto) e unul dintre puţinii lideri iranieni moderni (licenţiat în IT, matematică şi filozofie), care are deja la activ cursul de pragmatism şi consens politic. Detalii despre el la http://en.wikipedia.org/wiki/Ali_Larijani

De cealaltă parte, Mousavi şi opoziţia trebuie să admită că resursele lor, afectate luptelor de stradă, nu sunt infinite şi că romantismul politic trebuie să se oprească. În caz contrar, victimele viitoare ar putea fi trecute şi în contul lor politic.

O foarte atentă analiză a crizei iraniene, din perspectiva celor de mai sus, a fost realizată de Tony Karon, în ediţia online a revistei Time de astăzi, disponibilă la adresa http://news.yahoo.com/s/time/20090624/wl_time/08599190669600



Este, probabil, prima abordare din media internaţională în care se anticipează drumul către un compromis în Iran.



Imaginea animată a fost preluată de la http://www.kidsweb.de/schule/kidsweb_spezial/sankt_martin/teilen.gif



Fotografia lui Larijani a fost preluată de la adresa de mai sus, din Wikipedia.







Un comentariu:

  1. Se pare ca altii din zona le doresc "binele" iranienilor pe ideea: daca nu am putut sa le aruncam bombe in cap, hai sa-i destabilizam politic.

    Dupa cum zicea cineva: "Let me tell you the one thing I have against Moses. He took us forty years into the desert in order to bring us to the one place in the Middle East that has no oil!" Golda Meir

    RăspundețiȘtergere

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare