vineri, 10 iulie 2009

Regina blog-urilor politice americane

"Blog" nu e de genul feminin. Prin urmare, corect ar fi să vorbesc despre un Rege. Totuşi, optez pentru "Regină", datorită amprentei inconfundabile pe care Arianna Huffington a lăsat-o cu multă generozitate pe logo-ul, conţinutul şi aerul publicistic al celui mai trendy, premiat şi invidiat blog politic american al momentului - Huffington Post.



Sunt recunoscător că 75% din oxigenul cu care respiră zilnic LongiAti vine de pe Huffington Post. Expresie a unui liberalism progresist accentuat, blogul agregator de multe alte bloguri, creat de Arianna Huffington şi asociaţii ei, combate zilnic tot ce ţine de conservatorism, libertarianism, neo-conservatorism şi, în general, orice alte "isme" din lexicul politic american ce caracterizează Dreapta. Pentru cei mai puţin familiarizaţi cu aceste curente ideologice din sistemul politic american, o vizită pe Wikipedia ar fi utilă, deoarece semnificaţiile sunt cu totul altele decât cele cu care suntem obişnuiţi în Europa.






Când aşez în dreptul Ariannei Huffington eticheta politică "liberalism progresist", e corect să precizez că noţiunea vizează ceva care se apropie - forţând puţin terminologia - de un socialism orientat şi mai spre stânga decât echivalentul său european. Cu riscul de a exagera, este un mix de post-modernism şi neo-marxism, care însă nu face apel la figuri celebre de pe icoanele ideologice ale Stângii. Dezvoltarea acestui curent de idei în SUA a fost posibilă ca efect al reacţiei la ascensiunea, potenţa şi derapajele (inclusiv primitiv-misticoide) ale Dreptei din ultimii douăzeci de ani, începând cu perioada în care Newt Gingrich inaugura Revoluţia Conservatoare.

Motiv pentru care radicalizarea şi aplecarea mult prea spre Stânga a progresiştilor liberali nu trebuie să surprindă. Temele lor predilecte sunt: feminismul, drepturile minorităţilor sexuale, libertatea de exprimare (mai ales în Internet), protecţia socială, asigurările de sănătate pentru toţi cetăţenii, educaţia, etatismul, politica anti-Wall Street, multilateralismul în politica externă americană, protecţia vieţii private (în special, în mediul electronic), discriminarea pozitivă în universităţi.

Deşi Arianna Huffington o neagă, blogul e un partizan deschis al lui Obama încă din campania electorală de anul trecut. E firesc, dacă ne gândim la suprapunerea lor ideologică evidentă. Totuşi, refuzul ei de a admite că HuffPost acţionează ca un oficios al Casei Albe este parţial întemeiat. Obama e criticat sistematic pentru devierile de la promisiunile din campanie, îndeosebi cu privire la ezitările în relansarea economiei, favorizarea Wall Street-ului, prizonierii de la Guantanamo, gay rights, refuzul de a deschide anchete referitoare la torturi şi la acţiunile ce au dus la declanşarea invaziei Irakului.

În sfârşit, Arianna Huffington e promotoarea lui New Media, a lui Web 2.o., a implicării comentatorilor de pe bloguri în furnizarea de ştiri şi opinii, ceea ce îi atrage, în ultima vreme, antipatia mediilor clasice de informare şi a jurnaliştilor profesionişti deloc încântaţi că "vulgul" de pe bloguri ar putea să le submineze statutul. Live Blog-ul lui Nico Pitney (foto) despre evenimentele din Iran este un exemplu viu al noii orientări şi un experiment reuşit pentru tot ceea ce înseamnă accesul masiv la libertatea de exprimare în blogosferă.
Un articol uşor invidios la adresa Reginei, la http://www.politico.com/news/stories/0709/24681.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare