miercuri, 15 iulie 2009

Sonia Sotomayor în faţa Inchiziţiei Republicane (partea a II-a)


Cam de prin anii '80, Republicanii şi Democraţii au înţeles cât de importantă devenise procedura de nominalizare şi confirmare a judecătorilor la Curtea Supremă a Statelor Unite. Asta pentru că, de peste 5o de ani, Supremii pronunţau şi pronunţă - şmechereşte - decizii în probleme constituţional-politice, de care Congresul şi cele două partide se fereau şi se feresc şi astăzi ca de ouă fierbinţi. Prin urmare, o bună parte din agenda politică partizană a naţiunii a fost transferată la completul celor 9 judecători (foto sus) pe care poporul nu-i poate alege şi nici revoca, motiv pentru care - spre deosebire de congressmeni şi senatori - rezistă cu succes la tăvăleala şi la înjurăturile publicului şi ale presei.

Realitatea este că, ori de câte ori, Curtea Supremă acţionează ca instanţă de contencios constituţional, judecătorii ei - liberali, conservatori şi centrişti - ajung să exprime - mai mult sau mai puţin subtil - ideologii, valori şi opţiuni politice, actul propriu-zis de justiţie contând mai puţin. Până prin anii '40, Curtea era dominată de conservatori care, spre exemplu, loveau în şi declarau neconstituţionale politicile socialiste ale lui Roosevelt. În consecinţă, recordman-ul mandatelor prezidenţiale din America (patru la număr, mai tare decât Iliescu) le-a pus gând rău, declanşând şi lăsând prin testament politic numirea, treptată, a judecătorilor de orientare liberală la Curtea Supremă.
Republicanii care - poate nu fără temei - au ajuns să vorbească despre o teorie a conspiraţiei, sunt convinşi că judecătorii liberali au o agendă politică ascunsă, întinsă pe decenii, având ca obiectiv demolarea sistematică a valorilor tradiţionale americane (familia, religia, simbolurile naţionale, supremaţia rasei albe) şi promovarea valorilor post-moderne (libertatea de exprimare fără limite, multiculturalismul, pornografia, avortul, concubinajul, ateismul, homosexualitatea). Nu ştiu dacă au dreptate, în sensul că ar exista o conspiraţie longevivă la Washington, având aceste ţinte.

Cert este însă că, începând cu anii '50, toate temele de mai sus au ajuns în clădirea din imaginea alăturată şi au fost soluţionate favorabil cu majorităţile liberale existente, în diferite perioade, în rândul judecătorilor Curţii Supreme.

Reţeta fiind astfel consacrată, fiecare Preşedinte selectează pentru nominalizare judecători care sunt adepţii ideologiei partidului din care acesta face parte. Dacă are norocul ca partidul respectiv să fie majoritar în Congres, confirmările nici nu mai constituie o problemă.

Republicanii îi acuză - evident, ipocrit - pe Democraţi că aduc pe bancheta Curţii judecători liberali incapabili de neutralitate şi respect pentru Constituţie şi lege. Aceşti judecători sunt denumiţi "activişti judiciari" pentru că urmează o linie politică radicală, conformă cu ideologia şi valorile Stângii Democraţilor. Republicanii acuză că, prin deciziile pe care le pronunţă, activiştii judiciari se abat de la Constituţie, adaugă la Constituţie şi inventează drepturi fundamentale pe care Părinţii Fondatori nu le-au prevăzut (cum ar fi, de pildă, dreptul la intimitate). Şi cam au dreptate, doar că sunt nişte mincinoşi şi ipocriţi ordinari. Pentru că băieţii lor echipaţi în negru nu sunt nici ei mai buni, habar n-au ce-i aia neutralitate, şi, atunci când au majoritatea - eventual cu ajutorul unui judecător presupus centrist, cum se întămplă în ultimii 20 de ani - o dau pe impunerea fără jenă a ideologiei conservatoare. Alteori, centriştii votează alături de liberali.
Exemple? Câte vreţi. Spaţiul blog-ului mă obligă să mă limitez la un Top Ten personal:
1. Brown v. Board of Education (1954) - interzicerea segregaţiei rasiale în şcoli;
2. Epperson v. Arkansas (1968) - se permite predarea evoluţionismului în şcoli;
3. Roe v. Wade (1973) - femeilor americane li se recunoaşte dreptul constituţional la întreruperea voluntară a cursului sarcinii (de atunci, Dreapta radicală consideră fiecare judecător liberal ca fiind un "ucigaş de copii");
4. Minersville School District v. Gobitis (1940) - judecătorii conservatori majoritari obligă elevii aparţinând cultelor religioase neo-protestante să salute steagul american în şcoli, sub sancţiunea exmatriculării;
5. Texas v. Johnson (1989) - arderea drapelului american în public este o formă de protest constituţională;
6. Cruzan v. Director, Missouri Dept. of Health (1990) - se recunoaşte dreptul constituţional la sinuciderea asistată medical;
7. Lawrence v. Texas (2003) - este recunoscut dreptul la intimitate sexuală, în contextul declarării ca neconstiuţională a unei legi din statul Texas, ce interzicea relaţiile intime între persoanele de acelaşi sex.
8. Korematsu v. United States (1944) - protecţia securităţii naţionale este mai importantă decât drepturile şi libertăţile fundamentale, astfel încât cetăţenii americani de origine niponă pot fi internaţi în lagăre pentru a se preveni cazuri de spionaj.
9. Gonzales v. Carhart (2007) - cu majoritatea formată din conservatori plus un centrist se reconfirmă constituţionalitatea legislaţiei de interzicere a avorturilor în sarcinile avansate.
10. Bush v. Gore (2000) - renumărarea voturilor din Florida a fost declarată neconstituţională, ceea ce a determinat victoria lui George W. Bush în alegerile prezidenţiale.
Poftă bună!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare