duminică, 16 august 2009

"Co-Preşedintele" de la Casa Albă

Oficial, funcţia se intitulează "White House Chief of Staff". Am putea-o traduce cu formula "şeful personalului Casei Albe" sau - mai riguros din punct de vedere instituţional-juridic - "secretarul general al Casei Albe".

Misiunea principală a titularului funcţiei este aceea de a impune voinţa politică şi deciziile Preşedintelui în interiorul Administraţiei şi în relaţia cu Congresul, de a coordona cabinetul, inclusiv pe vicepreşedinte, şi de a asigura -prin intermediul Departamentului de Comunicare - formularea mesajului politic al Casei Albe pentru public. Din punct de vedere informal, este vorba despre cel mai influent consilier al Preşedintelui, care poate da de pământ cu orice membru al Administraţiei (repet, inclusiv cu vicepreşedintele), ori de câte ori constată devieri de la politica Executivului. Puterea acumulată în timp de persoana ce ocupă această funcţie o face să fie considerată un veritabil "Co-Preşedinte." Doar că nu are voie să apese pe butoanele nucleare şi nu poate promulga legile votate de Congres...

Job-ul e foarte stresant, media de rezistenţă fiind de circa 2 ani şi jumătate. Celebrităţile nu sunt neapărat numeroase, fie şi numai pentru motivul că, de regulă, şeful personalului Casei Albe acţionează discret, ca o eminenţă cenuşie. Dacă privim în istorie, îi reţinem pe Bob Haldemann (pentru rolul nefast jucat în afacerea "Watergate"), pe timpul lui Nixon, şi pe Donald Rumsfeld (fiindcă e Donald Rumsfeld), în mandatul lui Gerald Ford.

Actualmente, funcţia e ocupată de Rahm Emanuel (foto), tipul cu figură rece şi ascendenţă maternă moldovenească, cel care taie şi spânzură în jurul lui Obama. Şi pentru că, se pare, o face atât de eficient, New York Times i-a consacrat ieri un articol sub titlul "Emanuel Wields Power Freely, and Faces the Risks".
Concluzia ziarului este: "Seven months after moving into his office in the West Wing, Mr. Emanuel is emerging as perhaps the most influential White House chief of staff in a generation."
Ziua lui de lucru arată cam aşa: "Mr. Emanuel, 49, starts his day shortly after 5 a.m., when he swims at the Y.M.C.A. and then hits the House gymnasium to pick up intelligence from colleagues from his days in Congress. At 7:30 a.m., he gathers top White House officials in his office and meets the full senior staff in the Roosevelt Room at 8:15 a.m. He then sees the president alone in the Oval Office for 10 minutes, a private session repeated at the end of each day. Aides estimate he talks with 50 people a day by telephone and sends hundreds of e-mail messages. Phone calls often last a minute or two, just long enough to deliver a point or extract information. E-mail messages are often a word or two."
Un vătaf politic în era internetului...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare