luni, 17 august 2009

Cum să lichidezi Imperiul American în zece etape: reţeta lui Chalmers Johnson

Profesor la Universitatea din San Diego, fost consultant al CIA, sinolog şi specialist în politica mondială, Chalmers Johnson interpretează în variantă modernă prohodul imperialismului american. "Gustul amar al imperiului. Militarism, secretomanie şi sfârşitul Republicii" este lucrarea ce i s-a publicat şi în România.

În iulie, anul acesta, Johnson a scris un eseu cu titlul "Three Good Reasons To Liquidate Our Empire. And Ten Steps to Take to Do So".

Cele trei motive sunt, în viziunea sa:


1) imposibilitatea de a mai susţine expansionismul postbelic (nu mai sunt bani);

2) America va pierde războiul din Afganistan;

3) soldaţii americani staţionaţi în lume violează femei, fără să suporte consecinţe juridice (Asta când nu omoară, cu jeep-uri grele, vedete locale ale muzicii rock, care se duc acasă cu taxiul).

Care sunt cei zece paşi pentru atingerea obiectivului?

1) stoparea dezastrelor ecologice produse de bazele militare ale SUA din lume;

2) cheltuielile pentru întreţinerea bazelor pot fi orientate către destinaţii mult mai utile;

3) oprirea folosirii torturilor;

4) înlăturarea "căpuşelor" de pe Departamentul Apărării (contractorii privaţi);

5) spulberarea mitului conform căruia complexul militar-industrial e important datorită valenţelor sale în domeniile cercetării, apărării şi al creării de noi locuri de muncă;

6) sistarea comerţului cu armament şi a asistenţei militare acordate altor state;

7) renunţarea la serviciului militar pentru rezervişti;

8) eliminarea contractorilor civili care lucrează pentru Pentagon;

9) reducerea efectivelor militare permanente ale SUA;

10) renunţarea la armată ca mijloc de a face politică externă.

Nu ştiu dacă nu sunt mai degrabă 10 consecinţe ale pierderii statutului de imperiu.

În fine, soluţia lui Johnson mi se pare uşor utopică. Oricum, nu cred că e nevoie să se întreprindă ceva de anvergura acţiunilor menţionate mai sus, cât timp vedem cu ochiul liber felul în care, treptat, puterea imperială a Americii se prăfuieşte aproape singură...
Probabil că Johnson nu pricepe că ceea ce descrie mai sus ar reprezenta nu doar dispariţia Imperiului American, ci şi disoluţia unei naţiuni...



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare