luni, 10 august 2009

Dacă n-ar fi fost nevoie de Obama, poate era Brent Scowcroft

Cu o altă agendă internă - fără căderi economice şi bănci prăbuşite, probleme rasiale, asigurări de sănătate bolnave, homofobie, polarizări politice extreme - America poate n-ar fi avut nevoie de Obama. Vocaţia ei, de putere globală, ar fi fost mai bine promovată, iar Preşedintele, cu problemele interne rezolvate, s-ar fi putut concentra 95% din timp asupra hegemoniei americane în lume, cu inteligenţă, moderaţie şi determinare, fără să fie obligat să se uite zilnic la sondaje şi fără să fie incomodat de critici perfide la fiecare acţiune de politică externă.

Desigur, o fantezie. Dar dacă ar fi fost totuşi altfel, iar societatea americană n-ar fi tânjit, ca în 1960, după un semi-zeu tânăr, mi-ar fi plăcut ca pe omul din Biroul Oval să-l fi chemat Brent Scowcroft.

În România, publicul foarte larg n-a auzit de el. Poate e suficient să spunem, pentru început, că pe 22 decembrie 1989, Scowcroft era asistentul pentru securitate naţională al lui George Bush-tatăl, calitate în care ştia cine sunt Iliescu, Roman, Brucan sau Stănculescu.

Fost general de aviaţie, a fost descoperit de Henry Kissinger şi adus la Casa Albă, pe timpul lui Nixon, în staff-ul Consiliului Securităţii Naţionale. După ce Kissinger a preluat Departamentul de Stat în mandatul lui Gerald Ford, Scowcroft i-a succedat în funcţia de asistent al Preşedintelui pentru securitate naţională. Mai tărziu, aflat în acelaşi post, dar în vremea lui Bush senior, Scowcroft a ochit-o pe Condoleeza Rice, i-a şlefuit cariera, a urmărit-o în perioada în care Republicanii au fost în opoziţie, iar în 2000 a introdus-o în echipa de campanie electorală a lui Bush-copilul şi a contribuit decisiv la numirea ei în calitatea de asistentă pentru securitate naţională. A fost greşeala vieţii lui.

Deşi republican, Scowcroft a criticat aventura irakiană a lui GW Bush şi aberaţiile de politică externă ale neoconservatorilor. După ce, în august 2002, a publicat în Wall Street Journal formidabilul articol Don't Attack Sadam http://www.opinionjournal.com/editorial/feature.html?id=110002133 , n-a mai fost lăsat să intre la Casa Albă. Articolul, de doar două pagini A4, reprezintă - prin substanţă, argumente şi concizie - cea mai preţioasă mostră de redactare a unui Memo de securitate naţională, pe baza căruia un Preşedinte poate lua imediat o decizie.

În anii 1989 - 1991, când Estul comunist şi Imperiul Sovietic se prăbuşeau, a manevrat cu prudenţă alături de Bush-tatăl, conştient fiind de riscurile uriaşe ce ar fi rezultat din implozia URSS şi intuind totodată ce dificil îi va fi Americii să rămână singura superputere modială. De aceea, aflat în tabăra învingătorilor din Războiul Rece, şi-a tratat adversarul învins cu moderaţie şi eleganţă, şi nu s-a apucat să chiuie cowboy-istic de bucurie sau să desfacă sticle de şampanie la Washington. Iar după eliberarea Kuweit-ului, în 1991, l-a sfătuit cu inteligenţă pe Bush senior să nu invadeze Irakul. Fusese cea mai bună decizie în acel moment.

Deşi militar, Brent Scowcroft este, la fel ca şi Colin Powell, înzestrat din naştere cu calităţi de diplomat şi cu un talent incontestabil (neobişnuit la un ofiţer) de a înţelege şi a face politică internaţională şi altfel decât cu bombardiere, submarine şi tancuri. Este motivul pentru care a fost cooptat în structurile decizionale informale ale lumii - Consiliul pentru Relaţii Externe, Comisia Trilaterală (unde e coleg cu Mugur Isărescu) şi Institutul Aspen - ceea ce-i asigură rolul de eminenţă cenuşie în politica mondială, alături de Henry Kissinger şi Zbigniew Brzezinski.

Scowcroft nu e Preşedintele SUA. În America anului 2008 n-ar fi avut nicio şansă. Dar, totuşi, îmi place să cred că Obama vorbeşte des cu el pe mobil sau pe fix-ul din Biroul Oval...

Imaginea a fost preluată de la http://4.bp.blogspot.com/_mg7D3kYysfw/SZTUIb6Yf2I/AAAAAAAAMHs/KgKGHKYqJn4/s400/ftn_scowcroft3__9843.jpg

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare