miercuri, 12 august 2009

O constatare a lui Zbigniew Brzezinski

La finele anului trecut, editorialistul lui Washington Post, David Ignatius, a publicat o carte-interviu cu Zbigniew Brzezinski şi Brent Scowcroft, intitulată "America and the World. Conversations on the Future of American Foreign Policy."

Discuţia cu cei doi "asistenţi-veterani pentru securitate naţională" de la Casa Albă atinge absolut toate temele actuale ale politicii externe americane, de la relaţiile Statelor Unite cu Rusia, China şi lumea islamică, până la dificultăţile generate de Iran şi confruntările dintre Israel şi palestinieni.

La un moment dat, în capitolul privitor la China, Zbigniew Brzezinski formulează o remarcă interesantă, în legătură cu întrebarea dacă, în timp, relaţia China-Rusia se va menţine stabilă sau nu. Referindu-se la geografia zonei de frontieră dintre cele două ţări, evident în cadrul mai larg al continentului asiatic, Brzezinski observă dezechilibrul uman şi de resurse naturale de pe cele două părţi ale acestei linii de demarcaţie. Astfel, la nord, se întinde un spaţiu geografic uriaş ocupat de Rusia, cu o populaţie de doar 35 de milioane de locuitori, şi înzestrat cu resurse naturale imense. La sud, se găseşte restul Asiei cu un total de 3,5 miliarde de oameni, din care se detaşează China, cu cele 1,5 miliarde de locuitori ai săi, al căror număr creşte constant, care devin mai bogaţi, mai puternici, mai moderni şi mai dependenţi de resurse.

"Războinicul Rece" Zbigniew Brzezinski (un suporter declarat al Beijing-ului, în pofida brand-ului comunist ce continuă să marcheze conducerea politică a Chinei) crede că această discrepanţă, în termeni de populaţie şi resurse, dintre Rusia asiatică şi China, face ca harta zonei să fie "aproape nenaturală". Şi, în final, el se întreabă: "Is that an enduring situation?"

Harta e preluată de la http://geology.com/world/asia-map.gif, iar poza lui Brzezinski, de la http://carolynbaker.net/site/images/brzezinski.jpg

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare