luni, 3 august 2009

Obama nu e Kennedy


În pofida accentelor pro-obamiste de pe LongiAti, blogul meu nu se subordonează Departamentului de Comunicare al Casei Albe, iar eu nu lucrez pentru David Axelrod nici măcar involuntar. Din cauza asta nu mă deranjează să afirm că un clip ca acela introdus azi în Gadget-ul "President Barack Obama" de pe blog e inautentic, propagandistic şi îi face un deserviciu semi-zeului de la Washington. Dar probabil că americanii chiar mai cred în artificii din astea.


Clipul se intitulează Inside the White House: Letters to the President şi ne spune că Preşedintele are o normă zilnică de 10 scrisori de la cetăţeni, pe care le citeşte cu ochii lui şi la care răspunde cu propriul lui stilou ţinut în mâna stângă. Acea Stângă unde se află inima şi ideologia lui.


Mă bucur sincer pentru Obama, pentru prietenii lui de corespondenţă şi pentru orarul său care depăşeşte, în felul acesta, 36 de ore pe zi. Dar de ce naiba o fi nevoie şi de un videoclip pe Youtube, ca să afle tot amazonianu', nigerianu' şi moldoveanu' despre gesturile umane şi afective ale lui Obama? Chiar nu poate face lucrurile astea în intimitate? Citiţi comentariile la link-ul de mai sus, de pe Youtube. Spun multe.
La 35 de ani de la moartea lui John F. Kennedy, un ziarist american celebru, Seymour Hersch, a scris o carte - extrem de critică - despre preşedinţia frântă în noiembrie 1963. A cules multe mărturii, printre care una provenind de la un doctor din spitalul unde fusese internat unul din copiii lui Kennedy. Într-o seară, târziu de tot, Kennedy venise la spital unde a stat cu copilul lui, după care a părăsit rezerva destul de amărât. Avea cu el doar gărzile de corp şi nişte funcţionari de la Casa Albă. În toată clădirea nu era picior de ziarist. Nu erau nici vizitatori. Doar medicii şi asistentele de gardă. Pe hol s-a oprit în faţa unui salon unde erau nişte copii grav bolnavi. A cerut medicilor să-i permită accesul în salonul respectiv. A stat acolo mai mult timp. N-a chemat presa şi nici pe fotograful de serviciu al Casei Albe. A stat pur şi simplu lângă nişte copii bolnavi. Apoi a plecat, iar scena a fost povestită publicului la peste trei decenii distanţă.
Succes în campania electorală, băieţi!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare