marți, 1 septembrie 2009

11 septembrie 2001 - anticipat de neoconservatori cu un an înainte

1998 - Neoconservatorii îi ziceau lui Clinton într-o scrisoare: "Bill, invadează Irakul!...că, dacă nu, o facem noi după ce venim la putere!" Ultima parte n-au mai adăugat-o în scrisoarea către Clinton, dar era subînţeleasă, pentru că, mai târziu, au pus-o disciplinat şi riguros în practică: Irakul -invadat, Saddam - spânzurat, guvern pro-american şi "democraţie jeffersoniană" instalate.

În ultimii ani ai domniei lui Bill Clinton, neoconservatorii se organizaseră într-un o-en-ge denumit PROJECT FOR THE NEW AMERICAN CENTURY (PNAC). Evident, sec.21 nu putea fi decât american, restul lumii neavând decât să emigreze pe Saturn, dacă nu-i convenea.

Pe 26 ianuarie 1998, neoconii şi-au exprimat deschis planurile şi l-au somat, în scris, pe Clinton să invadeze Irakul. Un citat revelator:

"Given the magnitude of the threat, the current policy, which depends for its success upon the steadfastness of our coalition partners and upon the cooperation of Saddam Hussein, is dangerously inadequate. The only acceptable strategy is one that eliminates the possibility that Iraq will be able to use or threaten to use weapons of mass destruction. In the near term, this means a willingness to undertake military action as diplomacy is clearly failing. In the long term, it means removing Saddam Hussein and his regime from power. That now needs to become the aim of American foreign policy."

În 1998, când susţineau cele de mai sus, neoconii erau persoane private, fără nici un milimetru de acces la structurile de decizie politico-militară de la Washington. După alegerile prezidenţiale din 2000, membrii echipei PNAC s-au regăsit la Casa Albă, Pentagon, Departamentul de Stat şi în diverse structuri media şi de influenţă publică, menite să amplifice mesajul neoconservator al Administraţiei Bush. Dincolo de cuvintele goale dintr-o scrisoare pe care Clinton, la vremea lui, n-a dat nici măcar un scuipat, războinicii aveau nevoie de un eveniment atât de şocant încât publicul să nu mai aibă nicio ezitare în legătură cu o intervenţie militară în Irak.
Cam bizar, într-un studiu al PNAC consacrat dezvoltării puterii militare americane în sec.21 şi publicat în septembrie 2000 (cu două luni înainte ca GW Bush să fie ales Preşedinte), neoconii scriau negru pe alb că "Further, the process of transformation, even if it brings revolutionary change, is likely to be a long one, absent some catastrophic and catalyzing event – like a new Pearl Harbor."

Evenimentul catastrofic şi catalizator, prezis şi poate chiar dorit, s-a produs la 11 septembrie 2001. Aşa se mai scapă unii, intenţionat sau nu.
Documentul se află la http://www.newamericancentury.org/RebuildingAmericasDefenses.pdf, iar citatul este de la pag.63.

PNAC are un site care, în mod curios, în urmă cu an, fusese dezafectat mai multe luni, înainte şi în timpul campaniei electorale prezidenţiale. Probabil, pentru ca lumea să nu-şi aducă aminte de neoconi şi de planurile lor, şi a nu compromite campania lui McCain. Acum, văd că site-ul a fost reactivat. Poate fi găsit la http://www.newamericancentury.org/
Scrisoarea către Bill Clinton este la http://www.newamericancentury.org/iraqclintonletter.htm

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare