vineri, 18 septembrie 2009

Jocurile de pe "Marea Tablă de Şah"


"Marea Tablă de Şah" e o noţiune ce-i aparţine lui Zbigniew Brzezinski. Acesta este, de altfel, titlul uneia dintre lucrările sale (publicate şi la noi), în care autorul şi trăgătorul american de sfori geopolitice scrie despre "modelarea unei comunităţi mondiale cu adevărat cooperante, în conformitate cu tendinţele pe termen lung şi cu interesele fundamentale ale omenirii."

Într-un interval de numai câteva zile, s-au petrecut următoarele evenimente ce tind să se înscrie în acest efort american de modelare:

1. Săptămâna trecută, Iranul îşi manifesta brusc disponibilitatea de a intra în dialog cu Occidentul pe mai multe teme de interes comun, inclusiv dosarul nuclear.

2. Ieri, popoarele ceh si polonez (alea care imediat dupa 1990 ne-au intors fundu' cu aroganţă, crezându-se mai pure, mai "europene", mai "anti-comuniste" şi mai "pro-NATO" decât România, gudurându-se pe lângă proaspătul câştigător al Războiului Rece, dupa ce, până atunci, linseseră vârtos la fosta URSS) au fost informate telefonic de Obama că nu vor mai vedea scuturi anti-racheta. Pa şi la revedere! Asta, ca să le treacă cheful de a se tot considera mai mari decât le-a dat vreodată voie istoria.

3. Satisfăcută de cadoul de la punctul 2, Rusia - care, cu siguranţă, ştia mai demult că-l va primi - ar putea fi la originea cadoului de la punctul 1, destinat deopotrivă Americii şi Israelului.

4. Şi pentru a închide un cerc al celor ce-şi recepţionează darurile de la Moş Crăciunul care se tot plimbă, de câteva luni, cu sania pe "Marea Tablă de Şah" (conducând negocieri secrete despre care vom citi abia peste 20-30 de ani), ministrul israelian al apărării , ultra-vulturul Ehud Barak, aflat cu certitudine în deplinătatea facultăţilor lui mintale, descoperea, tot ieri, că "Iran does not constitute an existential threat against Israel." Să fii tu al naibii, Ehude! De unde, până acum, piloţii israelieni abia mai puteau fi stăpâniţi să nu se urce în avioanele lor, pentru un raid turistico-bombardieristic pe deasupra instalaţiilor nucleare iraniene. Este de presupus că, în schimbul acestei constatări, Israelul se va arăta ceva mai flexibil în relaţia cu palestinienii.

Toate cele patru puncte par a fi fost orchestrate de Obama, Hillary şi, mai cu seamă, de oamenii lor de la sol, care au făcut navete diplomatice secrete pe la toţi cei menţionaţi mai sus, aranjând şi sincronizând confluenţe geopolitice până nu demult atât de complicate. Credinţa optimistă că, astfel, toată lumea e fericită va trebui să fie rezervată, întrucât în toate aceste zone există radicalii belicoşi care s-au văzut deodată cu elasticul de la pantaloni tăiaţi, şi care, pentru o asemenea umilinţă vor căuta să se răzbune. Mă gândesc la neoconservatorii obsedaţi de ideea de a pune Rusia, Iranul şi China la pământ, la complexul militar-industrial american care-şi pierde jucăriile anti-rachetă şi la radicalii israelieni pentru care fericirea constă nu în 365 de zile de linişte, fără bombe şi atentate teroriste, ci în cel puţin o ieşire militaro-nervoasă pe an împotriva vecinilor lor, cu scopul de a le reaminti mereu că Israelul este acolo, lângă ei.
Consideraţii de substanţă asupra evenimentelor din ultimele 24 de ore găsim şi pe blogul lui Stephen Walt, de la http://walt.foreignpolicy.com/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare