sâmbătă, 10 octombrie 2009

Cum ar suna "Ja vi kan" într-o dictatură?

Norvegienii spun "Ja vi kan!" la "Yes we can!". Cel puţin, de când i-au dat lui Obama Nobelul pentru Pace.

1. De două zile, Obama a ajuns sacul de box pe care scrie "a meritat sau n-a meritat?", şi în care lovesc deopotrivă prietenii şi duşmanii. În ceea ce-i priveşte pe nemernici, surpriza n-a constat decât în escaladarea aberaţiilor lor deja consacrate, asupra cărora voi reveni mai jos. În schimb, pe Huffington Post, partizanii lui Obama au fost reţinuţi şi chiar decent critici în raport cu prematura decernare a premiului. Pe blogul lui personal, Glenn Greenwald, un constant mâncător de neoconservatori, dar deloc apologet al lui Obama, are un excelent articol în care, postând pozele unor copii afgani răniţi grav în cursul atacurilor americane împotriva talibanilor, se întreabă: "How can someone responsible for that, and who has only escalated that war, possibly be awarded the Nobel Peace Prize in the very same year that he did that? Does that picture above look like the work of a Nobel Peace laureate?" Chiar aşa, cum e posibil? Restul articolului plus imaginile, la http://www.salon.com/opinion/greenwald/2009/10/09/obama/index.html

2. Dincolo de critici şi de motivele celor de la Oslo (detalii la http://www.huffingtonpost.com/2009/10/09/nobel-prize-to-obama-defe_n_316098.html), eu cred că Obama merită premiul pentru că, până azi, prin neatacarea Iranului, a evitat deschiderea celul de-al treilea front în Orientul Mijlociu şi un lanţ de consecinţe incontrolabile la scară globală. În ipoteza în care McCain ar fi câştigat alegerile, bombardarea şi invadarea Iranului ar fi fost inevitabile.

Până astăzi, însă, următoarele evenimente NU S-AU PRODUS: ripostă cu rachete iraniene Shahab împotriva marilor oraşe israeliene, activarea surorilor gemene teroriste Hamas - Hezbollah şi a altor reţele conexe, prin organizarea de atentate în Israel, SUA şi Europa, inflamarea relaţiilor SUA cu Rusia (presiuni politice asupra Poloniei şi României, şi ameninţări militare împotriva Ucrainei şi Georgiei) şi China (chinezii ar fi renunţat să mai cumpere obligaţiuni ale trezoreriei americane, ar fi reaprins tensiunile cu Taiwanul şi i-ar fi stimulat pe nebunii din Darfur şi Myanmar să-şi facă mai rău de cap, doar aşa, de-ai dracu'), lumea islamică n-ar mai fi dat doi bani pe distincţia dintre şiiţi şi suniţi, şi ar fi trecut la acte de ostilitate împotriva întregului Occident, în Arabia Saudită (unde sunt cele mai mari rezerve de petrol din lume) dinastia domnitoare pro-americană ar fi avut zilele numărate, iar în Afganistan şi în Pakistan unde există deja 100 de ogive nucleare gata de lansare spre oricine ai avea chef, talibanii ar fi preluat în mod hotărâtor iniţiativa. Preţul petrolului s-ar fi dus spre cer, iar ceea ce azi se cheamă savant "global economic downturn" ar fi devenit o joacă pe lângă dezastrul economic ce s-ar fi produs poate în mod ireversbil. Să nu uit: soldaţii români ar fi ajuns să crape şi lângă Teheran.

3. În America, Dreapta Paranoică s-a autodepăşit. "Something has happened here that we all agree with the Taliban and Iran about and that is he doesn't deserve the award", zice Rush Limbaugh, cea mai infectă trompetă din media paleo-conservatorilor americani. Alte bolnăvisme şi comentariile asupra acestora, la http://www.huffingtonpost.com/2009/10/09/obama-nobel-prize-reactio_n_315690.html

Cred că paharul lejerităţii Dreptei e aproape plin, iar Obama ar trebui să gândească şi să reacţioneze. Băieţii ăştia se comportă ca şi cum ar fi încă la putere (de fapt, mult mai rău de atât), deşi electoratul american i-a expediat anul trecut într-o dureroasă agonie politică. Au primit o mână întinsă din partea noii Administraţii, pe principiul acţiunii bi-partizane, şi au scuipat în ea. Au revigorat rasismul şi îndemnurile subtile la înlăturarea, prin violenţă, a Preşedintelui. Au readus în prim-plan discursul asupra inegalităţii totale. Au renunţat la nuanţe şi argumente (atâtea câte erau), pretind totul şi nu cedează nimic. Ostilitatea lor a avansat până la proximitatea cu acţiunea anti-statală. În felul acesta, agenda lui Obama e sabotată până dincolo de graniţele Americii, iar efectele unor eşecuri se pot propaga până în faţa propriei noastre uşi de la intrare. Cât îi mai suportă? Cât de rezistentă e Constituţia americană la probe de rezistenţă de acest gen?
În istorie, ca şi în fotbal, balonul e rotund: orice se poate întâmpla, oricând. Nimeni nu credea, în 1989, că în Iugoslavia va veni Iadul şi că Belgradul va avea onoarea de a fi bombardat atât de Hitler, cât şi de Bill Clinton. În America, după Pearl Harbour, cu deplina susţinere (evident forţată, partizană şi anticonstituţională) a Curţii Supreme, F.D. Roosevelt, un "Obama al anilor '30-'40", şi-a internat concetăţenii de origine japoneză în lagăre, pe motiv că erau potenţiali trădători. Nimeni n-ar fi crezut asta din partea celui care, după 1933, ferise America de foamete, oferind imaginea unui tip blând, uman şi preocupat de soarta americanilor amărâţi. Dar venise Războiul, iar împrejurările excepţionale obişnuiesc să determine măsuri extreme. Asta, dacă vrei să-ţi atingi scopurile şi să nu stai ca bou', tot încasând pumni în gură.
Ce-ar fi dacă mâine Obama ar constata că promovarea propriei agende e periclitată, cu riscul unor mai mult decât dezastruoase consecinţe globale, şi că evitarea unei astfel de situaţii reclamă măsuri excepţionale? Cum ar fi dacă, tot începând de mâine, n-ar mai conta fiţele neoconservatorilor, talentele Israelului şi oscilaţiile Uniunii Europene? Fiindcă balonul e al naibii de rotund în politică, istorie sau relaţii internaţionale.

Cum ar suna oare "Yes, we can!" într-o dictatură?

2 comentarii:

  1. Ca Obama merita Nobelul, nu am dubii. ca era el primul intre egalii sai, adica toti cei ce meritau...asta e o alta discutie. Cat despre virulenta atacurilor la adresa lui, imi este greata sa vad cat de mult a ajuns scena politica americana sa semene cu a noastra, la calitatea caracterului actorilor in principal. Nu mai conteaza cele doua secole si jumatate de invatatura si experienta pe care le are societatea aceea in plus, daca ea coboara la nivelul nostru. Imi pare rau sa o spun, chiar cu riscul de a parea anacronic, dar odata cu disparitia religiei crestine din prim planul filozofiei ghidajului oficial al natiunii americane, incepa sa dispara orice urma de disciplina. Dreapta americana a ajuns doar sa clameze ca un slogan de marketing afinitatea cu convingerile religioase ale parintilor fondatori... Martorii lui Iehova spun ca traim deja un soi de preludiu la cele scrise in Cartea Biblica a Apocalipsei...S-or insela complet?!?!?!

    RăspundețiȘtergere
  2. Razvan, n-as fi scris mai bine decat tine comentariul de mai sus! Pot sa te asigur ca porcarismele cu o tenta tot mai mult anti-americana (culmea, dinspre paleo-conservatorii pretins patrioti) se vor intensifica de la o saptamana la alta. Fii pe faza, adica pe Huffington Post, ca sa vezi comentariile ce vor urma discursului pro-Gay al lui Obama de sambata.

    RăspundețiȘtergere

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare