duminică, 4 octombrie 2009

Iran, Irak şi "minciunile nobile" marca "Leo Strauss" - Partea a 4-a

Şi acum, câteva adevăruri mai mult sau mai puţin nobile despre actorii principali ai momentului.

Israelul:

1) Un stat care trebuie să existe în continuare acolo unde zace şi în prezent. Orice proiect contrar nici nu intră în discuţie. Controversele privind rădăcinile istorice, politice şi religioase ale statului Israel sunt inutile, fiindcă nu se pot rezolva.

2) Un stat mic, aflat în permanentă stare de război încă din prima zi a existenţei sale şi lipsit de adâncime strategică, ceea ce are darul să faciliteze oricând o invazie dinspre vecini. Pentru acest motiv, Israelul are nevoie de o triplă securitate:
a) cea asigurată prin forţe proprii;
b) garanţii continue din partea Americii şi a celorlalţi componenţi titulari ai Consiliului de Securitate ONU (fără talente la capitolul "drept de veto"), precum şi
c) acceptarea (formalizată juridic), de către vecinii săi din regiune, a celor afirmate la pct.1.

3) Condiţia precizată la pct.2 lit.c) nu e imposibilă. Dacă în 1973, după încheierea războiului de Yom Kippur, cineva le-ar fi spus egiptenilor şi israelienilor că peste 6 ani vor semna un acord de pace la Camp David, garantat de SUA, şi că în 2009 vor efectua manevre comune pe Canalul Suez, ar fi încasat nişte bine plasate perechi de palme, laolaltă cu nişte şuturi în fund. Dar efortul în sine al profeţiei ar fi meritat cafteala.

4) Israelul dispune de un arsenal nuclear în afara normelor de drept internaţional. Să-i trăiască şi să-l păstreze. Este baza pentru condiţia de securitate menţionată la pct.2 lit.a).

5) Israelul nu e cel mai important stat de pe planetă. De fapt, nici nu pot exista, obiectiv vorbind, asemenea ierarhii. Prin urmare, în condiţiile în care pct.1 - 4 sunt adevărate şi valide politic, Israelul trebuie să renunţe la comportamentul de vedetă, privind şi dincolo de propriul gard, pentru a înţelege că nu-şi poate asigura securitatea pe cheltuiala nervilor, resurselor şi stării de relativ bine ale restului lumii.

6) În pofida tezei de la pct.5, Israelul este totuşi, pentru americani, un preţios bibelou geopolitic de porţelan, ca efect al proximităţii sale faţă de regiunea unde să găsesc ulei şi gaze într-un volum nesimţit de mare. De mai multe decenii, Iranul e şi el un activ cvasi-inestimabil în ochii celor de la Washinton, pentru ceea ce se află prin subsolul lui. Cât timp Şahul Iranului era bine mersi pe tron, în calitate de distins prieten şi eficient agent în zonă al americanilor, totul era OK. Iranul şi Israelul erau chiar buni prieteni. În 1979, Şahul şi-a făcut valiza şi s-a cărat, dar uleiul şi gazele au rămăs tot acolo, gospodărite însă de nişte băieţi ai naibii, care au probleme cu asimilarea mentală a existenţei Holocaustului. În consecinţă, Israelul trebuie să se familiarizeze cu ideea că, în scurt timp, nu va mai fi singurul copil obraznic din zonă mângâiat duios de o Americă ai cărei locuitori au zilnic nevoie de benzină la staţie. Iranul se bucură, desigur, de setea de carburant a americanului de rând, care conştientizează din ce în ce mai mult riscul de a circula, în viitor, cu bicicleta, în condiţiile unor resurse ce se tot diminuează. Şi atunci, băieţii de la Teheran descoperă că pot avea tupeu, atrag atenţia asupra lor, pretind respect, aruncă cu blesteme, fac culturism geopolitic şi visează să se joace cu uraniu îmbogăţit. Şi, uite aşa, apare cea de-a doua primadonă a Orientului Mijlociu.

7) Având în vedere cele spuse la pct.6, israelienii ar putea căuta în propriile arhive hârtiile ce conţin Doctrina Periferiei, patentată de părintele lor, războinicul dar înţeleptul David Ben Gurion, în anii '50. Despre doctrină, a se vedea http://en.wikipedia.org/wiki/Alliance_of_the_periphery şi http://www.bitterlemons-international.org/inside.php?id=263. Întrucât, pe baza acestei strategii de securitate, Israelul a forjat apropieri utile cu Iranul în trecut, n-ar fi rău să se revigoreze precedentul şi, poate, în viitorul nu prea îndepărtat, cu sprijin şi ceva îmbrânceli din partea golanilor mai mari (America, Rusia, China şi chiar India - ultimele trei fiind partenere cu Iranul în Organizaţia de Cooperare de la Şanghai), să vedem manevre militare comune iraniano-israeliene în Golful atât de frumos denumit...Persic.

Adevăruri despre Iran, în partea a 5-a a postării.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare