joi, 12 noiembrie 2009

Douăzeci de ani de când le-a căzut Zidul în cap


În urmă cu două decenii, de la cabinetul lui Gorbaciov a plecat un ordin care s-a propagat prin câteva zeci de verigi de comandă ierarhică sovietică şi est-germană, tocmai până la Checkpoint Charlie, în partea redegistă a Zidului din Berlin. La capătul îndepărtat al lanţului ierarhic unde ajunsese ordinul, se găsea ofiţerul est-german de serviciu care a ridicat imediat bariera către Berlinul de Vest, iar locul strâmt de trecere a fost imediat invadat de mii de cetăţeni care, cu 5 minute înainte, ar fi riscat să fie împuşcaţi fără ezitare.

Estul comunist se prăbuşise. Evident, în mod romantic, cu târnăcoape date în Zid, cu "tineri", cu "studenţi", inclusiv "studentul ucis" în Revoluţia de Catifea de la Praga (în realitate un locotenent GRU care s-a dat mort pe stradă, într-un spectacol regizat prost, din biroul generalului de securitate cehoslovac Lorenz, de către generalul KGB Gruşko, căruia trebuie să-i mulţumim pentru pandemoniul nostru din decembrie '89), cu "dizidenţi", "Carta 77", "Europa Liberă" şi alte specii. Asta, desigur, la nivelul de bază, la gloată.

La nivel planetar, competiţia pentru titlul de rezolvător al comunismului era disputat între Ronald Reagan şi Gorbaciov. Evident, competiţia era şi ea romantică, cu toate că, în realitate, lagărul sovietic capitulase şi crăpase datorită propriilor sale contradicţii mizere, iar nu pentru că ar fi fost invadat de armatele Vestului.

Un dăştept neoconservator, Robert Kagan, ţine morţiş să afirme că a fost victoria anti-comunistului Reagan. Da. Reagan e ăla pe care, în ultimii ani, Discovery şi alte canale TV de cultură generală ni-l prezintă (şi ni-l confirmă) ca pe un tip aproape complet lipsit de cultură politică, manevrator din gură a 3-4 lozinci anti-comuniste şi aruncător de ameninţări belicoaso-nucleare la adresa Moscovei, dar capabil să lovească doar în pigmeii din Nicaragua, Grenada şi Libia. Un Preşedinte american cu un caracter dubios, care n-a ezitat să-şi lase în off-side subordonaţii împovăraţi politic şi penal cu ratarea operaţiunii clandestine de tot râsul "Iran-Contras", şi care delega de zor puteri prezidenţiale de decizie politică unor stafferi de care electoratul american habar n-avea şi pe care nici nu-i votase.

Un politolog deştept, în schimb, afirmă, cu mult bun-simţ, că: "Ultimately the deepest causes of Soviet collapse were the decline of communist ideology and the failure of the Soviet economy. This would have happened even without Gorbachev. [...] Behind this, there was also the decline in the Soviet economy, reflecting the diminished ability of the Soviet central planning system to respond to change in the global economy. [...] Economic globalization created turmoil in the world economy at the end of the twentieth century, but the Western economies using market systems were able to transfer labor to services, to reorganize their heavy industries and to switch to computers. The Soviet Union could not keep up."

Consideraţiile de mai sus îi aparţin lui Joseph Nye, teoreticianul abordărilor de tip "soft power", pentru care mutaţiile obiective la nivel global contează mai mult decât discursuri, dizidenţe şi decepţii propagandistice, atunci când este vorba să explice modificările raportului de forţe geo-politice.

În viziunea lui Nye, "While military power remains important, and Reagan's rhetoric played some role, it is a mistake for any country to discount the role of economic power and soft power."

Dar să nu fim răi şi să-i lăsăm pe suporterii lui Ronald Reagan să creadă în eroul lor romantic. Oricum, nu mai contează azi în capul cui a căzut Zidul Berlinului acum 20 de ani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare