vineri, 4 decembrie 2009

Diferenţa dintre Obama şi neoconservatori

Inspiraţi de needitatele biblii troţziste şi stăpâni pe o ţară cu vocaţie imperială, neoconservatorii americani şi-au presărat retorica politică de cuceritori ai lumii cu prostii de genul "President Bush grasped that our response to the attacks must go beyond simply destroying some terrorist groups, important as that is. He also understood the underlying truth that there's no substitute for American leadership--a leadership that is willing not just to use our military strength, but also to defend and advance liberal democratic principles. George W. Bush is now a man with a mission. As it happens, it is America's historic mission. " Am citat din articolul semnat de cei doi ideologi-gemeni Robert Kagan şi William Kristol, sub titlul "The Bush Doctrine Unfolds." (http://ics.leeds.ac.uk/papers/vp01.cfm?outfit=pmt&folder=339&paper=400)

În loc să recunoască "dăşchis" că SUA trebuie să domine, să invadeze, să pună cu botu' pe labe, chiar să dea peste bot oricui, ori de câte ori interesele americane în lume o pretind, neoconii crapă dacă nu vorbesc despre "valori", "democraţie", "drepturile omului", "drepturile animalelor", "drepturile femeii" (mă rog, aici mai cu prudenţă, adică fără avorturi şi alte chestii de care se ruşinează aliaţii lor de conjunctură din Dreapta Creştina), "excepţionalismul american" şi alte false lacrimi băsesciene.

America n-are nicio misiune istorică. E pur şi simplu obligată să-şi consume potenţialul specific oricărui mare imperiu, să acumuleze resurse pe spinarea altora, să-i supună pe alţii şi să-şi dicteze voinţa oricui pofteşte. Dar, pentru a fi simpatice inclusiv celor direct subjugaţi, Statele Unite trebuie să recurgă la mituri legitimatoare de tipul celui citat mai sus. Când însă neoconii vorbesc între ei în Biroul Oval, avându-l la mijloc pe Preşedintele care se nimereşte să fie atunci în funcţie, miturile dispar şi se discută "pe bune şi fără mişto." Doar atunci probează realism şi pragmatism, fără să-i mai preocupe ideologia.

De aceea, în acest imperiu al ipocriziei, apare cel puţin bizară, dar, mai ales, spectaculoasă justificarea publică, formulată de Obama, în legătură cu expedierea de trupe suplimentare în Afganistan. Observaţiile formulate de Glenn Greenwald pe marginea recentului discurs prezidenţial merită atenţie:

"While Obama's speech last night largely comported to what his aides spent days anonymously previewing, there was one (pleasantly) unexpected aspect: he commendably dispensed with the propagandistic pretext that we are fighting in Afghanistan in order to deliver freedom and democracy to that country and to improve the plight of Afghan women. Many Democrats (the self-proclaimed "liberal hawks") love to support American wars on the self-righteous ground that we're going to drop enough Freedom Bombs to liberate millions and invade other countries in order to re-make other peoples' cultures for their own good. In order to maximize support for his escalation, Obama -- like Bush so often did -- could easily have relied on that appeal to our national narcissism and exploited justifiable disgust for the Taliban in order to manipulate "liberal hawks" into supporting this war on human rights grounds. During the build-up to the speech, it was predicted by several influential Obama advisers that he would do exactly that. Indeed, when announcing his prior Afghanistan escalation in March, Obama played up the humanitarian rationale for this war.

But there was almost none of that in last night's speech. As Ben Smith correctly notes, Obama did not even mention -- let alone hype -- the issue of women's rights in Afghanistan. There were no grandiose claims that the justness of the war derives from our desire to defeat evil, tyrannical extremists and replace them with more humane and democratic leaders. To the contrary, he was commendably blunt that our true goal is not to improve the lives of Afghan citizens but rather: "Our overarching goal remains the same: to disrupt, dismantle and defeat al-Qaeda." There were no promises to guarantee freedom and human rights to the Afghan people. To the contrary, he explicitly rejected a mission of broad nation-building "because it sets goals that are beyond what can be achieved at a reasonable cost and what we need to achieve to secure our interests"; he said he "refuse[d] to set goals that go beyond our responsibility, our means, or our interests"; and even vowed to incorporate the convertible factions of the Taliban into the government.

Not only did he refrain from those manipulative appeals, he made explicitly clear that we are in Afghanistan to serve our own interests (as he perceives them), not to build a better nation for Afghans. Nation-building, he said, goes "beyond ... what we need to achieve to secure our interests" and "go beyond our responsibility." We're there to serve our interests and do nothing else. That should throw cold water on all on the preening fantasies of all but the blindest and most naive "liberal war supporters" that we're there to help the Afghan people."

Cam în asta constă deosebirea de fond dintre noua doctrină de război a lui Obama şi maimuţărelile neoconservatoare răsuflate. Şi unii, şi ceilalţi trăiesc în acelaşi imperiu american al cărui apetit de dominaţie e departe de a se fi potolit. Niciunul nu e mai sfânt decât celălalt. Dar Obama a înţeles brusc să vorbească pe şleau, poate şi din cauza uriaşului deficit de credibilitate, la nivel mondial, al Statelor Unite. E posibil ca, prin prezentarea adevăratului şi unicului obiectiv al măririi numărului de soldaţi americani şi NATO în ţara lui Hamid Karzai, oamenii să reînceapă să creadă măcar puţin în America, chiar şi fără a se prăbuşi de pe scaun la vederea lui Obama, chiar fără a-şi trimite cu entuziasm soldaţii printre bombele artizanale din Kandahar.

Apropo: acesta nu e primul gest ne-ipocrit al Washingtonului din perioada recentă. Acceptarea, cu chinuri, a lui Karzai pentru un al doilea mandat prezidenţial (în pofida fraudelor monumentale din alegeri, a nivelului de democraţie zero şi a corupţiei neruşinate pe care acesta a încurajat-o), doar pentru a nu se lega la cap cu un nou preşedinte lipsit de ancorele de care Karzai în rândul afganilor grei care-l ascultă, a fost surprinzătoare şi remarcabilă.

Pragmatism versus retorică, realism versus ideologie. Categoric, un realism şi un pragmatism ce vor profita exclusiv americanilor şi nu supuşilor lor.

Discursul lui Obama poate fi văzut la http://www.whitehouse.gov/blog/2009/12/01/new-way-forward-presidents-address

Comentariul lui Glenn Greenwald este la adresa http://www.salon.com/opinion/greenwald/2009/12/02/obama/index.html?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed:%20salon/greenwald%20(Glenn%20Greenwald)
Poza este de la http://informedvoters.files.wordpress.com/2008/03/obama-wright.jpg

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare