miercuri, 30 decembrie 2009

Yellowcake şi lipsa de imaginaţie


Nu mai ştiu ăştia ce să inventeze ca să atace Iranul...

Mai nou, Ahmadinejad şi neamu' lui vor să importe 1.350 tone minereu de uraniu de prin Kazahstan, altă ţară de îngeri, bună de înfipt şi ea pe Axa Din Ce În Ce Mai Răului...


"Iran is close to clinching a deal to clandestinely import 1,350 tons of purified uranium ore from Kazakhstan, according to an intelligence report obtained by The Associated Press." Mă, al dracu' "intelligence report"...

"Such a deal would be significant because, according to an independent research group, Tehran appears to be running out of the material, which it needs to feed its uranium enrichment program." Şi mai al dracu' "independent research group"...

"The report was drawn up by a member nation of the International Atomic Energy Agency and provided Tuesday to the AP on condition that the country not be identified because of the confidential nature of the information." Punem pariu că denumirea ţării anonime începe cu "I" şi se termină cu "L"? Ce plini de falsă pudoare au devenit...

"In Washington, State Department spokesman Ian Kelly said, "the transfer of any uranium yellowcake ... to Iran would constitute a clear violation of UNSC sanctions." Hopa, unde am mai auzit de "Yellowcake" (foto)? Nu cumva prin 2002, când americanii se dădeau de ceasu' lu' morţii mă-sii ca să inventeze argumente pentru invadarea Irakului? Mai ţineţi minte toată minciuna descoperită ulterior? Cu Valerie Plame, agenta CIA deconspirată de propriul Preşedinte, ca răzbunare pentru faptul ca soţul ei a tras un articol anti-Bush în New York Times, după ce s-a convins în Niger că toată povestea cu tentativa irakiană de achiziţionare a oxidului de uraniu fusese, în realitate, o făcătură...

S-ar putea să existe şi adevăr în ştirea răspândită de AP. Pentru Iran, miza de a-şi impune statutul de putere regională continuă să fie importantă, iar, în acest scop, e esenţial să te menţii în joc, forţând răbdarea şi nervii tuturor celor implicaţi, chiar şi cu riscul de a-i determina să comită vreo prostie militară de pe urma căreia să tragi avantaje politice.

Dacă, în schimb, ştirea e doar o manipulare lipsită de imaginaţie, citiţi povestea Yellowcake din 2002 la http://en.wikipedia.org/wiki/Niger_uranium_forgeries Ca sa ştiţi ce urmează...

3 comentarii:

  1. state ca state,tari ca tari but ...what about the people?
    where is the people in all of this?
    http://www.youtube.com/watch?v=t6vXWXdIs0U&feature=player_embedded&skipcontrinter=1

    RăspundețiȘtergere
  2. O sa impart comentariul in doua parti, pentru ca depasesc numarul de caractere.

    Bineinteles ca oamenii protesteaza justificat, iar reprimarea lor e total ilegitima. Problema e ca lumea are tendinta sa-i suprapuna pe demonstranti cu imaginile clasice ale anticomunistilor sau ale luptatorilor pentru democratie. Gresit.

    In primul rand, dincolo de cliseul wannabe anti-comunist al demonstratiilor, multa lume habar n-are care sunt resorturile reale ale miscarilor revendicative si pana unde merg revendicarile respective. Cine-si imagineaza ca tinerii aceia vor democratie jeffersoniana sau ca sunt pro-americani a dat-o in bara. Cei de acolo sunt islamici, in primul rand, si nationalisti, in al doilea rand. Programul electoral al lui Mousavi (in sprijinul caruia lumea a iesit in strada in 2009) e unul moderat, daca e sa-l raportam la exigentele noastre europene, occidentale, in general. Pentru iranienii contestatari, programul contracandidatului lui Ahmadinejad e insa unul radicali, la ce sunt obligati ei acolo sa suporte de 30 de ani. Apoi, lumea face greseala sa-l confunde pe Mousavi cu Lech Walesa sau Havel. Acelasi sablon anticomunist care n-are nicio legatura cu Iranul. Mousavi vine din interiorul sistemului. In cel mai bun caz, el potae fi considerat un "reformator", dar si eticheta asta e falsa, si pleaca tot de la paradigma anticomunista. Asa i s-a pus o asemenea decoratie lui Gorbaciov, dar ala avea niste limite evidente. Tot comunist era. Si, in plus, cum masori "reformismul"? In procente? Pe ce criterii? Unde e limita reformatorului? In ce punct se opreste si zice: "pardon, eu mai radical de atat nu pot fi"? Cat de onest e "reformatorul" fata de amaratii din strada care cred in el? Cand ii tradeaza? Nu doar cu Mousavi se comite eroarea asta, dar si cu alte figuri, cum ar fi cea a lui Ali Larijani, presedintele Parlamentului. Un tip provenit tot din nucleul dur religios, cu o prestatie moderata si interesanta la prima serie de negocieri pe dosarul nuclear cu vesticii, cu o atitudine ambivalenta in timpul demonstratiilor post-electorale, dar care apoi a revenit la un discurs dur, de indata ce americanii au trecut la amenintari.

    In al doilea rand, noi habar n-avem (inclusiv, americanii - o recunoaste Robert Baer, fost agent de teren al CIA, specializat pe Iran)care sunt relatiile de putere adevarate in Iran. Nici macar o schema coerenta a structurii organelor de putere nu poate fi desenata de specialisti. Se stie doar ca Larijani si Ahmadinejad se antipatizeaza, ca Liderul Suprem Khamenei (care conduce armata si serviciile secrete) are boala pe Ahmadinejad (semnificativ a fost mai ales gestul rece, de respingere, televizat, de la investitura lui Ahmadinejad), ca, in mod bizar, demonstrantii striga lozinci anti-Ahmadinejad, si foarte rar il injura pe Khamenei, ca Garzile Revolutionare se pare au pus mana pe puterea reala, dincolo de orice etichete oficiale nominale, ca structurile de putere laica se intersecteaza in multe puncte cu cele religioase, ca astfel nu mai intelege nimeni nimic, si ca, in mod aproape evident, separat de luptele de strada, vizibile si dramatice, exista lupte de culise la varful puterii iraniene care la un moment dat vor deveni publice, probabil chiar cu zgomote, artificii si impuscaturi. Pentru ca cineva, la varf, laci si/sau religios, vrea sa domine singur.

    RăspundețiȘtergere
  3. In al treilea rand, nevroza internationala si interna a conducerii iraniene vine din faptul obiectiv ca Iranul e inconjurat de puteri nucleare sau (in orice caz) ne-prietene, iar unele ocupate de armata americana si de NATO (Israel, Pakistan, Arabia Saudita sunita, Afganistan si Irak). Cum naiba sa nu vrei, in conditiile astea, sa ai la indemana o arma de descurajare, si sa te arati puternic in interior cu oricine ridica ochii. In legatura cu asta, lumea uita ca in prezent Iranul are ZERO bucati arme nucleare, iar despre asemenea arme se va vorbi la ei peste cativa ani abia. Totusi, Israelul anunta de vreo 2 ani, ca peste doua luni si alte doua luni si alte doua luni etc. Iranul va avea ogive nucleare bune de pus in varful rachetelor Shahab. Tromboane! Teama pe care o au israelienii e legata de faptul ca Iranul siit s/ar putea sa devina brusc util americanilor in scopul mentinerii in zona a unui echilibru fata de tarile arabe sunite. Sa nu uitam ca Al-Qaeda si neamul lor sunt suniti, nu siiti. Pornind de aici, deja intre guvernul pro-american, dar siit, de la Bagdad si baietii de la Teheran au inceput sa se dezvolte relatii interesante. Asa ca trebuie intelesi israelienii ca nu vor sa ajunga in situatia de vedea un hegemon regional acceptat de americani chiar si cu 1/2 de gura. Si, pe deasupra, cu o forta de descurajare nucleara care sa replice celei israeliene.

    In al patrulea rand, americanilor nu le e teama, neaparat, de un Iran nuclear, pentru ca, repet, mai e mult pana atunci. Ingrijorarea e cu totul alta. La ora asta, liderii politici egipteni, sauditi si turci le tin pumnii (in secret) iranienilor pentru ca acestia sa-i faca pe americani sa-i accepte ca viitori membrii in clubul nuclear. Fiindca de indata ce se va produce o asemenea recunoastere, Turcia, Egiptul si Arabia Saudita vor urla: "vrem si noi!" Si abia atunci, Orientul Mijlociu va deveni imposibil de controlat de SUA.

    In ultimul rand, legat de demonstrantii de pe strada. Occidentul care-i plange nu da doi bani pe ei. Stiu prea bine ca cei de pe strazi de acolo n-au niciun apetit pentru democratie si valori vestice. Faptul ca vor sa aiba libertate in Interent e departe de tot de Thomas Jefferson. In plus, americanii stiu ceea ce media nu reda: si anume ca demonstrantii sunt putini, se manifesta doar la Teheran si nu in tara. La o populatie de 60 de milioane de oameni, unde 60% din populatie e alcatuita din tineri sub 28 de ani, asta e dezastruos din punctul de vedere al paradigmei lor bolnave de regime change. Iar lideri puternici din afara sistemului nu exista. Dar baietii si fetele care sunt loviti pe strada sunt utili pentru ca pun regimul in dificultate, pot fi vazuti pe youtube batuti si omorati, iar asta ajuta la formarea unei opinii in lumea libera, favorabila ideii de agresiune militara.

    Eu personal cred ca se va ajunge la o lovitura armata, americano-israeliana, cu consecinte insa f. urate pe termen scurt si mediu, si fara niciun avantaj pentru The People...

    Ce am scris mai sus e o sinteza din ceea ce am acoperit despre Iran in ultima 1/2 de an. Cauta pe blog, in casuta de search: "Iran", "Robert Baer" si "George Friedman" si poti gasi mai multe detalii si, evident, linkuri catre surse.

    RăspundețiȘtergere

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare