vineri, 1 ianuarie 2010

Cine-i protejează pe agenţii CIA din Afganistan?

Pe vremea când Irlanda de Nord era Afganistanul Europei, se povestea - 1/2 în glumă, 1/2 serios - că orice subunitate a armatei regale britanice care ieşea în misiune de patrulare pe străzile din Belfast sau Londonderry era însoţită de o altă subunitate militară, cu sarcina de a o proteja pe prima de talibanii Armatei Republicane Irlandeze. Povestea nu mai preciza cine naiba asigura protecţia subunităţii de protecţie, dar probabil că absurditatea întregii situaţii se oprea aici.

În urmă cu câteva zile, un taliban sinucigaş şi-a tras o uniformă a armatei afgane, a intrat fără probleme într-o bază a CIA-ului, de unde a luat cu el pe lumea cealaltă nu mai puţin de şapte agenţi de teren, inclusiv pe şefa bazei. Victimele au fost surprinse în sala de fitness. Înţelegem că respectiva unitate CIA era una de elită (cum am văzut în filmul cu Leonardo Di Caprio), ghidată prin telefonul mobil de un birocrat flegmatic de la Langley, care vede orice mişcare la faţa locului cu ajutorul satelitului. Vai de capu' şi de mama lor!
Nici nu vreau să repet clişeul cu talibanu' venit din neolitic, care pune la pământ armata mega-tehnologizată a secolului 21. Pentru că unităţile CIA sunt alcătuite din oameni cu slăbiciuni, blocaje, limite şi vulnerabilităţi adesea înspăimântătoare, şi au nevoie, ele însele, de protecţia specială a altor luptători de elită americani, ca să spere că-şi pot îndeplini astfel misiunile secrete. Aşa încât, talibanii chiar nu trebuie să fie sofisticaţi atunci când finalizează cu succes operaţiuni ca aceea de mai sus. Iar planificarea resurselor în atentatele sinucigaşe prevede, fără nicio problemă, că orice taliban destinat să piară în astfel de împrejurări va fi înlocuit imediat de alţi doi, trei sau dracu' mai ştie câţi, a căror şcolarizare e infinit mai ieftină şi mai rapidă decât cea asigurată pentru noii recruţi ai agenţiei, puşi să-i înlocuiască pe cei ucişi.

Potrivit ştirii dezvoltate la http://www.mcclatchydc.com/227/story/81543.html, la ora asta, americani încă se mai scarpină la ochi pentru a înţelege ce şi cum s-a întâmplat: "Officials were particularly surprised that Wednesday's attack took place at F[orward] O[perating] B[ase] Chapman, which a U.S. military official, who requested anonymity because of the matter's sensitivity, told McClatchy was "more secure than most." Whether the CIA workers were targeted also was unknown."

Să nu uit: dacă băieţii şi fetele de la CIA (alta decât cea din filme) sunt atât de neajutoraţi, cine Dumnezeu îi mai apără pe soldaţii români din Afganistan?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare