duminică, 10 ianuarie 2010

Explicaţiile nici măcar lombroziene ale terorismului

Briefing Room-ul de la Casa Albă. Conferinţă de presă cu cei doi principali responsabili de necăutarea în chiloţi a deja mult prea celebrului terorist Al-Qaeda nigerian care şi-a ratat (din fericire) misiunea de Crăciun: Janet Napolitano, secretarul pentru securitatea teritoriului naţional şi John Brennan, consilierul prezidenţial pentru contra-terorism.

În rândul întâi al jurnaliştilor: Helen Thomas, cea care, la 89 de ani, este cel mai vechi corespondent acreditat pe lângă Preşedintele SUA. Ziarista vrea să ştie ce continuă să îi motiveze pe terorişti să le facă rău americanilor?

Janet Napolitano se face că plouă şi evită să răspundă. În schimb, răspunsul lui John Brennan reprezintă o frumoasă mixtură între o tautologie ("teroriştii fac rău, fiindcă sunt criminali") şi o evaluare ideologică furată de la Ion Iliescu, de tipul "teroriştii au întinat idealurile nobile ale Islamului." Nici măcar n-a făcut efortul să vină cu o vrăjeală lombroziană de genul "băieţii din Al-Qaeda au fizionomii ciudate şi cranii deformate."




La fel ca pe timpul lui G.W. Bush, şi în prezent subiectul e sub embargou. Chiar dacă i-ai adresa întrebarea direct lui Obama, te-ar lua cu "Yes, we can!"

Încercând un răspuns, Glenn Greenwald scrie ceea ce ştie toată lumea, dar se fereşte s-o admită: " What is Brennan so afraid of? It's true that religious fanaticism is a part of their collective motivation, but why can't he just say what's so obviously true: "they claim that the U.S. is interfering in, occupying and bringing violence to their part of the world, they cite things like civilian deaths and our support for Israel and Guantanamo and torture, and claim that their terrorism is in retaliation?"

Simpatia pe care i-o port lui Greenwald nu mă împiedică să arăt că explicaţia pe care o dă e, totuşi, unilaterală. Realitatea este că reflexele imperiale americane şi replica teroristă venită dinspre Islam sunt două rele care se alimentează reciproc, într-o spirală probabil infinită şi mult prea acoperită de cadavre pentru a se mai putea determina acum "cine a început"...

Comentariul lui Greenwald este la http://www.salon.com/opinion/greenwald/2010/01/09/thomas/index.html?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+salon%2Fgreenwald+%28Glenn+Greenwald%29

În altă ordine de idei, editorialistul neoconservator Charles Krauthammer se oftică, pe întinderea unei coloane din Washington Post, pentru faptul că "chiloţistul" nu mai poate fi torturat, având în vedere că a intrat pe procedura penală ordinară, cu avocat, Mare Juriu, consultant PR, asistentă de machiaj, interviuri plătite gras etc. Nu-i nimic, băieţi, rămâne pe data viitoare..., că doar dăţi viitoare vă doriţi în sinea voastră...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare