duminică, 31 ianuarie 2010

"Free Speech" doar când le convine. Un excurs despre Citizens United

Deviez puţin de la analiza speţei Citizens United v. Federal Election Commission, pentru a spune câte ceva despre reclamanta din proces.

Citizens United este un ONG american conservator, ca multe altele de acest gen. Are o agendă politică bine articulată, dispune de fonduri băneşti şi alte resurse utile, iar una dintre activităţile sale o reprezintă producţia de filme cu mesaj politic. Litigiul declanşat împotriva lui Federal Election Commission (FEC) a pornit tocmai de la o astfel de producţie, lansată, la începutul anului 2008, împotriva lui Hillary Clinton. Citizens United s-a plâns atunci că FEC - în acord cu legea contestată la Curtea Supremă - le-a blocat distribuirea peliculei anti-Hillary în ajunul campaniei electorale pentru alegerile primare ale Democraţilor.

În faţa justiţiei, reclamanta a susţinut că legea le încalcă dreptul la liberă exprimare, iar Curtea Supremă, în decizia recent pronunţată, a constatat neconstituţionalitatea acestei reglementări, recunoscând dreptul persoanelor juridice cu scop lucrativ şi al celor fără un asemenea scop (categorie din care face parte şi Citizens United) să aibă acces necondiţionat la finanţarea campaniilor electorale şi a tuturor activităţilor practicate în procesul electoral. Iar acest drept a fost întemeiat pe Primul Amendament la Constituţie, ce consacră libertatea de expresie.

Ce a declarat şeful lui Citizens United după anunţarea deciziei Curţii Supreme? Păi, a zis cam aşa: "This is a victory for Citizens United, but even more so for the First Amendment rights of all Americans. The fault line on this issue does not split liberals and conservatives or Republicans and Democrats. Instead, it pits entrenched establishment politicians against the very people whom they are elected to serve." http://www.citizensunited.org/blog.aspx?entryid=8225648

Nu, zău? O victorie pentru toţi cetăţenii americani?

Atunci, hai să vedem cum a raţionat şi procedat Citizens United în anul 2004, când Michael Moore îşi lansa propria producţie politică, "Fahrenheit 9/11". Filmul lui Moore aborda o tematică serioasă, dură şi de nerezolvat, dar într-un stil de bufon politic, care mie îmi displace, indiferent cât de mult aş contesta politica Administraţiei G.W. Bush în materie de Irak, Afganistan, torturi şi minciuni. Controversat până la ultima fotogramă, într-o ţară oricum profund divizată politic, filmul a putut fi produs şi distribuit tocmai datorită lui "Free Speech" şi a întregii retorici pe care americanii o învârt pe limbă în această materie.

Ce credeţi că a făcut atunci Citizens United, iubitoarea de libertate de exprimare în numele tuturor americanilor - Republicani şi Democraţi, liberali şi conservatori, cretini şi inteligenţi? Având în vedere că personajul principal negativ al filmului, G.W. Bush, se pregătea de campania electorală pentru a fi reales, Citizens United a invocat aceeaşi lege (pe care a contestat-o patru ani mai târziu), cerând interzicerea difuzării reclamelor publicitare privitoare la "Fahrenheit 9/11":

"Citizens United has a reputation for being outspoken. Its own ads critical of former President Bill Clinton aired during his recent 60 Minutes interview. Now the group is making news again by calling for government limits on TV and radio ads for Moore's new movie, alleging they are tantamount to campaign ads and should be subject to federal laws on campaign finance."

Prin urmare, legea respectivă era perfect constituţională în 2004, dată la care un adversar de idei îşi vărsa propria propagandă politică greţoasă şi neconvenabilă unui ONG conservator, dar în 2008, atunci când clipurile anti-Hillary s-au lovit de aceeaşi lege, Citizens United şi-a schimbat brusc preferinţele, ţipând ascuţit că i se răpeşte dreptul la liberă exprimare.

Unul din obiectivele lui Citizens United îl constituie efortul "to restore the founding fathers' vision of a free nation, guided by the honesty, common sense, and good will of its citizens."

Ăştia sunt ipocriţii pe care America probabil că-i merită...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare