sâmbătă, 9 ianuarie 2010

Obama - The End

Nu e întâmplător faptul că mandatul lui Obama a început sub semnul unui ghinion. Nesincronizarea verbală cu Preşedintele Curţii Supreme, la depunerea jurământului în aer liber, a necesitat (n-am înţeles nici până azi dacă din pedanterie ori pentru siguranţa juridică a investirii formale în cea mai înaltă funcţie din stat) repetarea actului solemn, câteva ore mai târziu, în Biroul Oval.

După aproape un an de la acel moment, naivitatea nu mai poate scuza lipsa de luciditate, iar precaritatea resurselor de încredere şi speranţă alocate, în 2008, pentru o schimbare fundamentală a politicii americane, a devenit imposibil de compensat. Ezitările, zig-zag-urile şi slăbiciunea manifestate de Obama în mai puţin de un an de la dublul jurământ l-au calificat pe primul Preşedinte de culoare de la Casa Albă pentru finala la titlul de cel mai incompetent şef de Administraţie Democrată de la Jimmy Carter încoace.

Compromiterea agendei politice cu care Obama şi-a început mandatul a coborât în penibil sloganul ultra-asertiv YES, WE CAN! ce a dominat o campanie electorală căreia David Plouffe s-a grăbit să-i scrie cronica. Şi abia ajunsesem pe la pagina 50 din cartea intitulată "The Audacity To Win"...

Pe scurt, Obama şi-a ratat în 2009 (şi nu oricum) principalele obiective interne pentru care a primit majoritatea voturilor în confruntarea cu John McCain: redresarea economică şi introducerea unor pârghii de siguranţă pe Wall Street, reforma asigurărilor de sănătate, constituţionalizarea tratamentului juridic aplicat deţinuţilor de la Guantanamo şi angajarea răspunderii penale a celor care au impus şi aplicat sistemul de combatere a terorismului prin forţarea legii, afirmarea drepturilor la care aspiră minorităţile sexuale.

Dincolo de frontierele naţionale, Obama continuă două războaie în Asia, fără a dispune de o strategie de ieşire pentru niciunul din ele, şi e pe cale să-l înceapă pe al treilea, în Yemen sau poate chiar în Iran. Lumea arabă contabilizează victimele tot mai numeroase ale acestor războaie şi nu mai dă doi bani pe discursul de la Cairo, în vreme ce ultimul raport de intelligence emis de cel mai înalt ofiţer american de informaţii din Afganistan susţine că insurgenţa afgană e auto-sustenabilă pe termen nelimitat.

Rusia profită de mâna întinsă lui Medvedev şi recurge la lovituri diplomatice pentru a obţine concesii suplimentare, lucrând intens la reconstrucţia unui fundament de super-putere, iar China a stopat la Copenhaga iniţiativa americană îndreptată împotriva degradării ireversibile a climei globale, unde un Obama indecis, lipsit de suflu politic şi de susţinerea celor care conduc economia americană a preferat temporizarea în locul manifestării ca lider mondial.

La Washington, e aproape neverosimil faptul că Democraţii se găsesc la putere, iar Republicanii în opoziţie, rolurile fiind mai degrabă inversate, nu atât datorită radicalizării patologice a conservatorilor, cât, în special, inabilităţii Democraţilor de a impune agenda politică internă, în pofida majorităţilor de care încă dispun. Partidul lui Obama pare lipsit de personalităţi în Congres şi in celelalte funcţii alese, de la nivel federal şi statal, pierzând inexplicabil supremaţia în dezbaterile politice dominate, la această oră, de un partid care, imediat după înfrângerea lui McCain, s-a aflat dincolo de limita disperării şi aproape de faza de disoluţie.
În acest an, Obama nu mai poate rezolva aproape nimic din agenda cu care şi-a început mandatul. 2010 stă sub semnul supravieţuirii politice, deoarece urmează alegerile de la jumătatea termenului, în care cele 435 de locuri din Camera Reprezentanţilor şi 1/3 din cele ale Senatului sunt scoase la concurs, cu perspective negative pentru Democraţi. Pierderea majorităţilor din Congres ar face irelevant restul mandatului prezidenţial, iar o revenire a conservatorilor în poziţii de putere şi influenţă ar supra-inflama atmosfera politică internă şi ar introduce dificultăţi, tensiuni şi pericole suplimentare în politica internaţională.

Cam asta a fost... Centrele de putere care, în urmă cu trei ani, s-au decis să-l aducă pe Obama la Casa Albă au subestimat capacitatea de adaptare a societăţii americane la schimbări exagerat de dure şi mult prea rapide, şi au calculat greşit resursele de influenţă ale Americii în politica mondială.

2 comentarii:

  1. Horatiu, hai sa nu il inmormantam inca pe Obama...Cu toate inabilitatile, a dus barca economica spre un liman relativ...Ca nu performeaza pe taramul politicii internationale non-economice, nu e de mirare. toata lumea striga de foame/spaima de un viitor din ce in ce mai nesigur si neclar, asa ca orice fel de mesaj, fie subtil si soft, fie in/cu forta si chiar badaranesc, nu mai poate avea decat efecte marginale, pentru nimic nu mai impresioneaza in niciun fel, cu exceptia, poate, a echivalentului vreunui milion de dolari picat din senin....De la finalul anului trecut si pana acum, cand am deja o saptamana de cand m-am reintors, dau peste monstri de indiferenta tematoare si inclin sa cred ca e un sentiment general si fara frontiere... Puta sa fie la Casa Alba un geniu politic de statura unui Lincoln, ca s-ar fi putut sa ii contestam si acestuia performanta. Efectele psihosociale ale crizei sunt la fel de fara precedent ca si criza insasi, prin intindere si intensitate....

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, cred ca ai dreptate, afirmatiile pe care le-am facut sunt prea negative la adresa lui. Acum, citesc un articol pe HuffPost, scris de Bernie Sanders, senatorul socialist ("socialist" pe bune, nu vopsit) din US Senate, care tinde sa aduca o nota de echilibru fata de felul in care poate fi judecata prestatia lui Obama in ultimele 12 luni. Poate ii fac un rezumat in viitoarea postare.

    RăspundețiȘtergere

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare