luni, 15 februarie 2010

CHENEY: "I was a big supporter of waterboarding."

Cred că Dick Cheney trăieşte o plăcere specială, atunci când ignoră sfaturile avocaţilor săi. Asta apropo de titlul postării, care citează o afirmaţie neechivocă făcută de Cheney, ieri, pe ABC.

La tâmpenia rostită de Cheney, cred că Obama - în calitatea pe care o deţine, de cel mai înalt funcţionar american însărcinat cu impunerea legii federale - ar putea replica (dacă ar vrea):
"You have the right to remain silent. Anything you say can and will be used against you in a court of law. You have the right to an attorney. If you cannot afford an attorney, one will be appointed to you. Do you understand these rights as they have been read to you?"

Ceva nou se arată în retorica fundamentalist-războinică a lui Cheney: dacă, până acum, accentele critice la adresa lui Obama privind războiul şi terorismul erau exprimate într-un limbaj prudent, degajat de termeni şi expresii ce ar fi putut părea necontrolate, sălbatice şi apte să-i aducă deservicii majore lui Cheney, demonizându-l şi mai mult, ieri am constatat că fostul vice nu se jenează deloc să-şi arate totala indiferenţă faţă de suferinţa unui om - fie el un terorist patentat sau doar un fraier agăţat prin deşert şi forţat să locuiască la Guantanamo.

Niciodată, în timpul fostei Administraţii, în discursurile lui Bush şi Rice (care erau principalele feţe publice ale războiului) nu întâlneai formulări contraproductive din punctul de vedere al PR-ului, şi nu auzeai texte care să sugereze răzbunarea sângeroasă sau victoria cu orice preţ. Politica anti-teroristă a Biroului Oval trebuia să pară întemeiată pe ideea de justiţie şi să-i vizeze doar pe terorişti şi pe cei care îi susţineau deschis, spre a se contura astfel profilul unei super-puteri umane, drepte, înţelepte, ale cărei acţiuni se subordonau exclusiv valorilor morale universale. Ori de câte ori li se reproşau abuzurile de la Guantanamo, ei răspundeau ca din pistol "America doesn't torture!", iar cuvântul "Waterboarding" - atât de agreat de criticii liberali - era evitat cu grijă şi substituit cu "enhanced interrogation techniques." Nimic nu trebuia să indice vreo plăcere faţă de utilizarea unor astfel de metode (nici, cel puţin, preluarea cuvântului impus de Stânga), iar atunci când erau presaţi să admită că "Waterboarding"-ul constituia o formă de tortură, recurgeau la arsenalul de sofisme şi eufemisme ale cărui resurse se epuizau însă cu fiecare dezbatere publică.

Niciodată, înainte şi după ianuarie 2009, Bush, Rice şi Rumsfeld n-au susţinut că erau fani ai torturii. Cum n-a făcut-o nici Cheney, de altfel. Ar fi fost autogolul penibil, atât de aşteptat de Democraţi, înscris, nu din careul de 6 m, cum se întâmplă la fotbal, atunci când fundaşii se află sub o presiune extremă, ci de la 50 de m, de către un jucător complet aiurit, care uită la ce poartă trebuie să atace. Ar fi fost un dezastru PR incomparabil mai mare decât orice efort de anihilare a contestărilor Stângii şi de decredibilizare a politicilor lui Obama.

Acum pare să nu mai conteze. Să cred că Cheney a atins faza în care admite - fie şi implicit - că nu mai are nimic de pierdut? Şi, pentru ca i-am amintit pe cei cu care, în trecut, făcuse echipă: de ce se remarcă Bush, Rice şi Rumsfeld printr-o tăcere asurzitoare? De ce nu-şi susţin public colegul pentru care atacul este - de peste un an - cea mai eficientă apărare şi ultimul obstacol ce-l mai desparte de bancheta din stânga a unei săli de tribunal? Fiindcă Bush (în calitate de fost Preşedinte şi fost comandant suprem al armatei), iar nu vicepreşedintele (a cărui unică atribuţie constituţională o reprezintă exercitarea votului decisiv în caz de balotaj, în Senat), ar fi trebuit să fie primul apărător public al politicii Administraţiei sale. Dar poate tocmai inversarea acestor roluri în atacurile mediatice de după ianuarie 2009 proiectează imaginea liderului real al Statelor Unite din cele două mandate despre care noi credeam că fuseseră atribuite de electorat lui George Bush.

Surprind, în contextul celor de mai sus, două răspunsuri date în interviul de ieri, care se distanţează net de mindset-ul politic al lui Dick Cheney.

Mai întâi, un bizar dos de palmă aplicat peste botul vedetei politice a ultraconservatorilor, Sarah Palin, care, într-un discurs recent, îl impingea pe Obama la război împotriva Iranului. Replica lui Cheney: "I don't think a president can make a judgment like that on the basis of politics. The stakes are too high, the consequences too significant to be treating those as simple political calculations. When you begin to talk about war, talk about crossing international borders, you talk about committing American men and women to combat, that takes place on a plane clear above any political consideration."

Iar apoi, întrebat despre decizia lui Obama, susţinută şi de Şeful Statelor Majore Reunite, amiralul Mike Mullen, în sensul de a permite homosexualilor să servească în forţele armate, fără a-şi mai ascunde opţiunile sexuale, Cheney a răspuns: "Twenty years ago, the military were strong advocates of "don't ask/don't tell," when I was secretary of defense. I think things have changed significantly since then. I see that Don Mullen -- or Mike Mullen, the chairman of the Joint Chiefs of Staff, has indicated his belief that we ought to support a change in the policy. So I think -- my guess is the policy will be changed. [...] I think the society has moved on. I think it's partly a generational question. I say, I'm reluctant to second-guess the military in this regard, because they're the ones that have got to make the judgment about how these policies affect the military capability of our -- of our units, and that first requirement that you have to look at all the time is whether or not they're still capable of achieving their mission, and does the policy change, i.e., putting gays in the force, affect their ability to perform their mission? When the chiefs come forward and say, "We think we can do it," then it strikes me that it's -- it's time to reconsider the policy. And I think Admiral Mullen said that."
Două răspunsuri valorând cât două avalanşe politice aruncate peste convingerile celor din Ultra-Dreapta americană, şi tot atâtea concesii nesperate făcute Stângii radicale din partea liderului informal al Opoziţiei Republicane. Aşezate pe cântar, alături de afirmarea vocaţiei de"Waterboarder" (care, în realitate, îi strică şi mai mult imaginea), s-ar părea că Cheney ar fi dispus la deal-uri politice, pentru a evita extemporalele date în prezenţa vreunui procuror federal.
Dar, aşa cum nici acum nu ştim cu exactitate în ce măsură există o suprapunere între conducătorul real al Statelor Unite şi titularul postului de Preşedinte, e greu să speculezi cu privire la adversităţile adevărate şi cele simulate din politica americană, la cine sunt "băieţii răi" şi care sunt cei ce trebuie să pară "buni", la ce rol joacă, în realitate, zănatica de Sarah Palin, dacă Cheney trăieşte, de fapt, o dramă personală sau dacă este cu adevărat intangibil, şi de ce este nevoie de o divizare tot mai adâncă a societăţii americane...

Transcrierea interviului acordat de Dick Cheney poate fi accesată la http://abcnews.go.com/print?id=9818034, iar poza este împrumutată de la http://davidwmsims.files.wordpress.com/2009/02/dick-cheney.jpg
UPDATE:
Despre efectele juridice ale autodenunţului public care-l are autor pe Dick Cheney, privitor la practicile de tortură ordonate de Casa Albă şi săvârşite de alţii situaţi pe etajele inferioare ale ierarhiei Administraţiei, Scott Horton se întreabă: "What prosecutor can look away when a perpetrator mocks the law itself and revels in his role in violating it? Such cases cry out for prosecution. Dick Cheney wants to be prosecuted. And prosecutors should give him what he wants." A se vedea Does Dick Cheney Want to Be Prosecuted?, la http://www.harpers.org/archive/2010/02/hbc-90006558

Iar la întrebarea mea din postare, legată de faptul dacă Cheney se ştie intangibil, aşa încât îşi îngăduie luxul să admită public instigarea la comiterea unei infracţiuni, Glenn Greenwald răspunde: "Because he knows there will never be any repercussions, that he will never be prosecuted no matter how blatantly he admits to these serious crimes. He's taunting the Obama administration and the DOJ: not only will I not hide or apologize, but I will proudly tout and defend my role in these crimes, because I know you will do absolutely nothing about it, even though the Attorney General and the President themselves said that the act to which I'm confessing is a felony. Does anyone doubt that Cheney's assessment is right? And isn't that, rather obviously, a monumental indictment of most everything?" A se vedea Dick Cheney's taunting, la http://www.salon.com/opinion/greenwald/2010/02/16/cheney/index.html?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+salon%2Fgreenwald+%28Glenn+Greenwald%29

Trist e faptul că Greenwald nu-şi duce raţionamentul mai departe, fiindcă mi-ar fi plăcut să-l văd îngrozindu-se de realitatea că sistemul de justiţie american a ajuns o glumă în faţa lui Dick Cheney. Pe bune, acum, şi-l putea imagina cineva pe Nixon apărând la televizor, fălindu-se, cu un zâmbet în colţul gurii, că a ordonat urmărirea şi compromiterea lui Daniel Ellsberg? Cam în câte minute credeţi că s-ar fi autosesizat un procuror federal prin 1972, dacă ar fi asistat în prime-time la un asemenea autodenunţ?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare