miercuri, 24 februarie 2010

Nu Obama e bolşevicul de la Washington

Aerul rarefiat al intoleranţei politice maxime poate fi respirat azi în aproape întreg Partidul Republican din SUA.

Ultimele 12 luni au demonstrat ca nivelul obstrucţiei politice exercitată de un partid de opoziţie poate atinge culmi pe care, de pildă, comuniştii români din 1945 nici nu le visau; fără nicio importanţă dacă, astfel, un Legislativ şi un Executiv ajung să fie nefuncţionale în cel mai inoportun moment istoric posibil.

În alegerile prezidenţiale din 194o, Franklin Delano Roosevelt l-a învins pe JohnMccain-ul de atunci, Republicanul de pe Wall Street Wendell Willkie (la noi, n-a auzit nimeni de numele lui, dar nu asta contează), în urma unei crunte campanii electorale negative pe care Republicanii înţeleseseră atunci s-o orchestreze. America a intrat apoi în război, dar Willkie şi Republicanii nu l-au sabotat pe Preşedinte, nu i-au blocat Congresul şi n-au vânat greşelile militare ale lui Eisenhower şi MacArthur. Dimpotrivă, Willkie l-a sprijinit deschis pe Roosevelt.

Sărim in 2009. Recesiune, şomaj, americani aruncaţi din case, bonus-uri nesimţite pe Wall Street. Ceva ce echivalează cu un al 2-lea Război Mondial pe chiar teritoriul SUA. Obama însă nu poate fi pus lângă Roosevelt, cu Nobelul lui cu tot; îi despart anvergura politică a unui tip cu aproape patru mandate de Preşedinte. La fel, Republicanii lui Wilkie n-au nimic în comun cu ultraconservatorii zombie ai anilor 2009-2010, care au expropriat partidul în propriul lor folos. Inteligenţa politică a unui conservator (deloc moderat) de talia lui Newt Gingrich a fost exmatriculată din partidul ai cărui lideri informali au devenit Dick Cheney şi Rush Limbaugh, un fel de Gheorghiu-Dej şi Iosif Chişinevschi de la noi.

Pe când era vicepreşedinte, Cheney avea o vorba: "Reagan proved that deficits don't matter." (http://www.washingtonpost.com/wpdyn/content/blog/2005/09/21/BL2005092101053_2.html)

S-a înşelat, deoarece de pe vremea lui Reagan - nu a lui GW Bush - a început să se strice America. Acum, încremenit în opoziţie, Cheney a lansat strategia obstrucţionistă care se cheamă "America şi restul lumii, mai ales, nu contează! N-are decât să se aleagă prafu' de tot, dar trebuie să revenim la putere, altminteri o să fiu chemat să dau extemporale la Departamentul Justiţiei." În consecinţă, nimeni nu mişcă în partid, nu există concesii, nu se iau prizonieri, iar Obama (atunci când nu se împuşcă singur în picior, ca prostu') trebuie prejudiciat politic cu orice prilej.

Eu cred că Obama e într-adevăr socialist, dar asta nu-l ajută cu nimic. În schimb, sigur nu e bolşevic. Pentru că, dacă Obama ar fi lucrat cu instrumentele lui Lenin, fiecare membru al Partidului Democrat s-ar fi trezit în ceafă cu revolverul lui Felix Dzierżyński, votând toată legislaţia iniţiată de Casa Albă, media şi propaganda progresistă ar fi mâncat conservatori pe pâine, punând presiune zilnică pe votul fiecărui Republican din Congres, în loc să reacţioneze mereu ca proasta la aberaţiile de pe Fox News, iar, după primul an, Obama şi-ar fi rezolvat toată agenda politică internă. Cu un Obama leninist, intolerant şi maximalist în spinare, Partidul Republican ar fi realizat conexiunea dintre propriul său bot şi propriile sale labe. În schimb, ştim ce s-a întâmplat. Cu stilul ezitant de care nu va scăpa nici într-un al doilea mandat, Obama nu se califică nici măcar pentru statutul de utecist.

Totuşi, abia ieri, Republicanii au pus secera şi ciocanul pe culoarea roşie ce reprezintă emblema partidului. Proaspătul senator de Massachusets, Scott Brown - cel care le-a suflat Democraţilor locul semi-centenar deţinut în Senat de familia Kennedy, spărgând, în felul acesta, super-majoritatea de 60 de mandate ce-i erau necesare lui Obama ca să-şi treacă legislaţia prin camera superioară a Congresului - a făcut o inteligentă mişcare politică ÎN BENEFICIUL PROPRIULUI PARTID, votând în favoarea unui proiect de lege Democrat privind locurile de muncă. Nu numai că le-a refăcut Democraţilor - doar pentru acest moment legislativ - supra-majoritatea de 60 de voturi, dar a mai tras după el voturile a încă 4 (patru) senatori Republicani.

Indiferent de motivaţiile de ordin personal, gestul lui Scott Brown nu reprezintă o concesie pentru Democraţi, ci o excelentă lovitură de imagine în favoarea Republicanilor care, în toamnă, nu vor putea recuceri Congresul cu nebuni şi primitivi din specia Sarah Palin. Ca şi la prezidenţiale, voturile decisive sunt depozitate la independenţi şi indecişi, iar ele vor fi acordate acelor Republicani capabili să ofere raţiune şi pragmatism, fără să fie intoxicaţi de paseism, anti-comunism şi Revoluţia din 1776. Scott Brown a demonstrat ieri că reflexele (auto)distructive ale partidului său pot fi ţinute sub control, iar ceea ce a scris pe pagina sa de pe Facebook face parte dintr-o cu totul altă gramatică politică decât cea exersată de radicalii paleo-conservatori: “I came to Washington to be an independent voice, to put politics aside, and to do everything in my power to help create jobs for Massachusetts families. This Senate jobs bill is not perfect. I wish the tax cuts were deeper and broader, but I am voting for it because it contains measures that will help put people back to work. I hope for improvements in that process going forward.” În plus, Brown a obţinut o preţioasă victorie politică personală, indicându-le Democraţilor că, de acum înainte, voturile lui şi ale celor pe care îi poate aduce alături de majoritate COSTĂ POLITIC. Aşa încât, în viitor, vor fi constrânşi să negocieze cu el, iar nu cu liderul minorităţii Republicane din Senat.

Pe Facebook, Scott Brown are peste 200.000 de suporteri. La ora la care scriu, 1.2oo dintre aceştia au pus semnul "Like" sub declaraţia lui, citată mai înainte. Din cele peste 2.ooo de comentarii la declaraţie, multe put a bolşevism şi a conservatorism retardat, chiar dacă, aparent, cele două categorii sunt contradictorii. De exemplu: "So what kind of backroom deal did you get to stab the American people in the back? How good is that Obama/taxpayer money? Maybe you can buy a new truck. A Toyota I hope." Sau: "Hope has disappeared....it took you less time then Obama to become a traitor to the people who backed you.You like the California Gov. are nothing more than a democrat in Repulican clothing....sad....this had nothing to do with creating jobs....and using more money we have to borrow from China....you, sir, should be ashamed."

Sau: "You are an independent, Mr. Brown? I thought you were a Republican. I am very dissappointed in your vote. Do you not understand the reason you got voted in was to stop the spending in Washington? If you think you wil be relected in 2012 you got another thing coming. I guess you have no spine. The only positive comments here on your vote are from Democrats."

Asta e de la un conservator ceva mai citit: "Et tu, Scott? So quickly you've been duped by the Democrat liberal sirens? Get a conservative grip, sir!"

Şi, ca o concluzie: "NOBODY likes a Traitor. NOT EVEN the other side."

Asta e. Scott Brown a ales calea lui Zinoviev, Kamenev şi Buharin. Dar, ca să semene cu Stalin, Dick Cheney are totuşi nevoie de o mustaţă.


Despre Wendell Willkie, informaţii la http://en.wikipedia.org/wiki/Wendel_Willkie

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare