vineri, 12 februarie 2010

Pariuri despre Iran

La Teheran a reînceput nebunia. Fenomenul născut anul trecut, în vară, imediat după alegerile care l-au reconfirmat pe Ahmadinejad la putere, se reproduce tocmai acum, în momentul aniversar al revoluţiei islamice (al naibii să fie el de moment!), iar nu peste două luni sau în urmă cu două săptămâni.

Cât e scenariu şi regie extra-iraniană, şi cât reprezintă consecinţa obiectivă a unor stări de lucruri interne ce nu mai pot fi tolerate - sunt elemente pe care nu ni le relevă nici live blogging-ul unora de la Teheran şi nici comentariile pretins informate ale altora. Se va profila, din nou, paradigma "mişcării anticomuniste" (nici măcar în sens de simplă analogie, ci chiar cu tendinţa de a-l identifica pe Ahmadinejad cu Jaruzelski, iar ideologia oficială a statului cu prelungirea Capitalului lui Marx), fiindcă unii oameni vor să creadă în romantisme de tip Havel sau Walessa, chiar dacă la Teheran, cei din stradă, s-ar tăvăli de râs dacă ar auzi varianta asta. "Cei din stradă", manipulaţi sau nu, conştienţi de ceea ce fac ori dimpotrivă, sunt, probabil, singurii care ştiu despre ce e vorba în propria lor ţară. Anul trecut, Robert Baer, ex-agentul CIA de teren, specializat în Iran, afirma tranşant, împotriva curentului celor ce se considerau iniţiaţi, că "habar n-avem ce se petrece, în realitate, acolo!"

Stephen Walt reia, la rândul lui, teza precarităţii informaţiilor referitoare la ceea ce se derulează, în timp real, la Teheran (apropo, de ce naiba doar în Capitală, nu şi în restul unui stat care are 60 de milioane de locuitori???), făcând o constatare interesantă: "An individual’s true beliefs are a form of private information, and there’s no way of knowing whether someone who is expressing support for the regime is revealing their true beliefs or not. Even a large anti-government rally doesn’t reveal very much about what the people who stayed home are thinking, or how participants or bystanders would react in the event of either a crackdown or concessions by the ruling party."
Sau ceva de genul dialecticii dintre factorul subiectiv şi cel obiectiv în materie de revoluţii: "In short, we are dealing with a situation where information is scarce, biased, and likely to be interpreted for us in various self-serving ways. In light of this unavoidable uncertainty, the smart bet is still to assume the regime will hang on and base U.S. policy on that assumption, while remaining alert for signs that the assumption is incorrect. Why? Because “hanging on” is what usually happens. Authoritarian regimes have many ways of clinging to power, and even very unpopular governments often prove to be surprisingly durable. The Soviet empire faced revolts in East Germany in 1953, Hungary in 1956, Czechoslovakia in 1968, and Poland in 1980, and it staggered on until 1989. Moreover, it took a new leader chosen by normal procedures (Gorbachev) to begin the revolutionary process. One could say the same for the failed Russian revolution of 1905 or still-born revolutions in Europe in 1848; in both cases governments tottered but did not fall. Big revolutions are relatively rare events, and the precise timing usually takes most observers by surprise, for the reasons noted above."

Iar, în concluzie, Walt scrie: "I continue to fear that we are exaggerating the likelihood of regime change in Iran and exaggerating the strategic benefits it will bring. In other words, we may be falling prey to a lot of wishful thinking, and that’s usually not a good basis for sound policy."
Mi se pare corect. Tot ce putem face e să punem diverse pariuri despre Iran.


Pagina de la Live Blogging, de la Teheran, se găseşte la adresa http://www.huffingtonpost.com/2010/02/11/22-bahman-protests-update_n_458047.html


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare