duminică, 14 martie 2010

Nu înjuraţi avocaţii! Fiindcă, la un moment dat, s-ar putea să rămână singurii voştri prieteni


Un lucru la care ultra-conservatorul Cesar Conda pare să nu se gândească, probabil datorită fostei sale calităţi, de consilier pe probleme de politică internă al lui Dick Cheney, statut ce, prin "contaminare", i-ar asigura, şi lui, impunitatea de care se bucură (încă) fostul lui şef.
Sau, pur şi simplu, datorită faptului că e un ipocrit.

Ştie cineva ce-l oripilează pe un ultra-conservator american mai mult decât oglinda pe care i-o pune în faţă un liberal-radical? Răspunsul este: un alt ultra-conservator care trădează fie şi pentru 5 minute.

Săptămâna trecută, 18 avocaţi de la Dreapta aproape extremă, serios implicaţi în politică (unii dintre ei, ex-funcţionari ai Administraţiei GW Bush), au publicat un mesaj de punere la punct şi, totodată, la zid a campaniei neo-mccarthyste pe care Liz Cheney o declanşase împotriva avocaţilor ce i-au reprezentat pe unii din încarceraţii de la Guantanamo. După care, semnatarii declaraţiei publice s-au reîntors, firesc, în tranşeele ideologice ale Dreptei americane pe care n-au niciun motiv s-o abandoneze.

Ceea ce a urmat a fost o notiţă semnată de Cesar Conda, prin care "trădătorii" au primit replica stalinistă la care, cu certitudine, se aşteptau: "When lawyers attack", un fel de cover version al hit-urilor din anii 1930-1938 "Hiene Capitaliste" şi "Câini Imperialişti", lansate de Vîşinski; o dovadă vie a continuităţii gramaticii staliniste, dar şi troţkiste, în limbajul politic al (neo-ultra-paleo) conservatorismului american actual.

În mintea lui Conda, "Manifestul celor 18" fusese, aşadar, nu o reacţie defensivă în favoarea unor avocaţi care apăraseră nişte tipi antipatici, ci un atac jegos la dogma lui "War On Terror". "Unfortunately, the conservative lawyers who co-signed the statement are giving political cover for those who have chosen to ignore the legitimate concerns raised by Keep America Safe about terrorist lawyers working inside the Department of Justice on detainee issues", zice Conda şi nu-mi pare rău pentru el. "Working inside the Department of Justice" sună ca o formulare desprinsă din bogatul repertoriu al mantrelor anti-comunismului patologic cultivat de Joe McCarthy după 1950: comunistul din "interiorul" sistemului, al ministerelor, al armatei, al Hollywood-ului, al familiei americane, comunistul din patul conjugal.

Până la urmă, toată distracţia asta ipocrită se agaţă de ceea ce, oficial, societatea americană, în marea ei majoritate, încă mai e dispusă să accepte: gândul la un cvasi-permanent pericol de atentat terorist, teamă, tensiune, neîncredere şi un sentiment de aversiune faţă de oricine îşi ia permisiunea să gândească altfel decât Cheney şi ceilalţi trombonişti pe care americanul de pe stradă încă îi mai înghite.

Dacă - să-i ferească Dumnezeu pe Conda şi prietenii lui (în măsura în care oamenii ăştia chiar pot fi prieteni între ei) - vor apărea dovezi dramatice şi incontestabile, care să probeze minciunile post-9/11, atunci, avocaţii din barourile americane, inclusiv cei liberali-radicali, vor fi ultimii prieteni pe care Cheney, Conda şi toţi ceilalţi ar putea spera să-i mai aibă.

Iar concluzia de mai sus rămâne valabilă în pofida porcăriei grosiere pe Conda o scrie în finalul articolului său: "No wonder polling shows the American public holds lawyers in such low esteem."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare