joi, 18 martie 2010

"Securismu' american", faza infantilă

În numeroasele lucrări consacrate "epocii GW Bush", vicele Dick Cheney e descris adesea ca un tip secretos şi secretizat.

Un securist veritabil care, în public, ieşea cu aerul misterios şi arogant că are acces la o bibliotecă de informaţii clasificate, din al căror procentaj total era dispus să ofere, cu generozitate, nişte zecimale amărâte, cât avea nevoie să ştie prostu' din faţa televizorului, nu mai mult, că doar e vorba de "neşănăl sechiuritii" şi de "uor on terăr."

Iar atunci când nu apărea în public, stătea într-o "locaţie secretă", după cum avea să ne informeze, în urma unei vizite de vasalitate efectuată la Washington, un Adrian Năstase totuşi fericit că Cheney binevoise să vorbească cu el la telefon, tocmai din acea "sicrăt locheişăn". Mă enervează la culme americansimu' "locaţie", în condiţiile în care folosirea sa, la Bucureşti, de către politicieni, analişti, ziarişti, n-are nici cea mai mică legătură cu ceea ce scrie în DEX. În fine...

Înlocuiţi acum "war on terror" cu "luptă de clasă" şi "national security" cu "vigilenţă revoluţionară", şi veţi vedea, în linii mari (dar, totuşi, nu prea mari) că americani au trăit în vremea lui Cheney (şi mai trăiesc şi sub Obama) aceeaşi atmosfera securistă cu care am fost obişnuiţi şi noi.

La fel ca în România anilor '50 şi mai târziu, dogmele astea au alunecat şi la ei în sfera justiţiei. Totuşi, în Spania, Marea Britanie şi India, toţi nebunii care s-au distrat omorând oameni în atentatele de tristă celebritate au fost trataţi după codurile penale ale statelor respective: judecaţi şi condamnaţi pentru infracţiuni prevăzute în coduri, cu articol, alineat şi literă.

În America e altfel. În America, teroriştii (veritabilii sau numai suspecţii) trebuie ţinuţi încarceraţi pe termen nelimitat, fiindcă "We're at war!", iar dacă-i judecăm ca infractori de drept comun, "our enemies" vor avea acces la secrete (?!?!?!?). Cu atât mai puţin i-am putea elibera, întrucât ne trezim apoi că se urcă în alte avioane de pasageri, cu cap compas Washington. Şi ca să nu stea de pomană la Guantanamo, îi mai supunem la ceva torturi "every now and then."

Ministrul american al justiţiei, Eric Holder, n-a avut de lucru să facă o comparaţie juridică de bun-simţ, între ucigaşul fanatic Charles Manson şi un terorist Al-Qaeda, sub aspectul realităţii că faptele ambilor sunt încadrabile în texte din legea penală americană, amândoi fiind astfel supuşi judecăţii instanţelor de drept comun din SUA. În replică, o securistă de la nou înfiinţata lor "Scânteie", Keep America Safe, a afirmat: "Putting Charlie Manson in a civilian court didn't endanger any intelligence secrets." Secrete, securitate şi iarăşi secrete...

Există totuşi o distincţie importantă între securismul american din 2010 şi regimul politic din România, inaugurat de sovietici în 1945 şi înlăturat (înţeleg, mai nou, că tot de către sovietici) în 1989: ăia de la noi erau mai oneşti, în sensul că sfera infracţiunilor politice devenise, la un moment dat, atât de largă, încât puteai fi judecat - constituţional, legal şi cu public în sală, selectat cu grijă - pentru "uneltire împotriva orânduirii socialiste", chiar şi atunci când spuneai un banc deocheat cu Ana Pauker şi Gheorghiu-Dej. N-avea duşmanu' de clasă cum să scoată un avantaj din chestia asta.

În schimb, în America, securiştii lor par să se găsească încă în stagiu' de cominternişti, la grupa mică...

Detalii la http://www.huffingtonpost.com/2010/03/17/liz-cheney-group-attacks_n_502413.html
Am preluat caricatura de la http://cas.awm.gov.au/screen_img/ARTV00045

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare