joi, 29 aprilie 2010

Ipocrizia judiciară a lui Obama

Când Obama începe să facă pe nebunu' cu instanţele americane, mai precis cu judecătorii de extracţie ideologică ultra-conservatoare, asta se întâmplă fiindcă Preşedintele SUA are de apărat agenda Stângii care l-a împins la putere în 2008.

Aflăm de pe HuffingtonPost că, ieri, Obama "warned of a 'conservative' brand of judicial activism in which the courts are often not showing appropriate deference to the decision of lawmakers." Şi că "spoke of judges who ignore the will of Congress and the democratic process, imposing judicial solutions instead of letting the political process solve problems."

Pentru cine nu ştie, Curtea Supremă a Statelor Unite a dat de pământ (la unison, judecători conservatori şi liberali) cu o lege prin care Congresul american intenţionase să nege efectele unei decizii în care instanţa federală nr.1 a ţării se pronunţase anterior, într-un contencios constituţional. În consecinţă, în speţa Dickerson v. United States, 530 U.S. 428 (2000), Curtea a explicat pe înţelesul Congresului că, după ce ea decide pe o temă de constituţionalitate, Legislativul nu poate veni să-i anuleze decizia, reintroducând normal legală contrară Constituţiei, fiindcă that's the whole point: "eu te controlez pe tine, nu tu pe mine, şi nu tu îmi dictezi mie, ci faci ce-ţi spun eu că zice Constituţia!" (a se vedea Marbury v. Madison, 5 U.S. (1 Cranch) 137 (1803), adică decizia în temeiul căreia - deşi, prin impostură - Curtea Supremă şi-a arogat prerogativa controlului constituţionalităţii legilor).

Obama ştie asta foarte bine, dar e ipocrit.

A doua ipocrizie - şi mai mare decât prima - este că-i acuză pe judecătorii de Dreapta, de exact aceleaşi metehne pe care le au cei din zona Stângii, care, de peste 50 de ani, pronunţă decizii cu valoare constituţională, introducând pe uşa din dos - şi nu prin amendamente la Constituţie, supuse adoptării în cadrul unui proces democratic - o serie de norme, principii şi valori, ce se suprapun cu obiectivele politice ale liberalilor-radicali. Adică, practică ceea ce se cheamă, "activism judiciar." Roe v. Wade (consacrarea dreptului la avort), Bowers v. Hardwick şi Lawrence v. Texas (neconstituţionalitatea unor legi statale care sancţionau homosexualitatea), sau Texas v. Johnson (recunoaşterea dreptului de a arde drapelul naţional, ca formă de protest) reprezintă doar câteva exemple ale politizării justiţiei de către judecătorii liberali.

Din aceste raţiuni, procesul nominalizărilor la Curtea Supremă, ca şi lupta pentru ruperea echilibrului (relativ) ideologic actual, exprimat prin formula 4-4-1, constituie mize politice imense pentru orice Preşedinte la Casa Albă, indiferent de partidul şi setul de convingeri de care aparţine.


Articolul despre afirmaţiile lui Obama poate fi citit la http://www.huffingtonpost.com/2010/04/28/obama-supreme-court-warni_n_556317.html

miercuri, 28 aprilie 2010

Dogmatismul dezgustător al Stângii...

...din Statele Unite iese la fel de bine în evidenţă precum aberaţiile născute la Dreapta spectrului politic de acolo.

Glenn Greenwald - pe care l-am evocat de mai multe ori aici, pe blog - e un remarcabil constituţionalist şi, totodată, un experimentat şi greu de înfruntat comentator politic. Ataşat agendei de Stânga, îl simpatizează pe Obama doar cât timp omul din Biroul Oval nu traversează graniţele acestei agende. Când o ia pe urmele lui Bush, Greenwald dă cu el de pământ.

Recent, s-a aprins o dezbatere privitoare la nominalizările pentru noul loc vacant de judecător la Curtea Supremă. Neoficial, deocamdată, se pare că Obama va opta pentru Elena Kagan, actualul avocat al guvernului în litigiile din faţa Curţii Supreme. În pofida unui CV ireproşabil, Greenwald o contestă pe Kagan, în primul rând datorită inexistenţei unor elemente apte să releve concepţiile ei constituţional-politice asupra problemelor ultrasensibile ce vor ateriza pe masa celei mai înalte instanţe federale. Greenwald spune, de fapt, că nimic din lucrările, luările publice de poziţie şi alte manifestări exterioare ale Elenei Kagan nu indică ataşamentul ei faţă de agenda Stângii. Prin urmare, asta nu exclude posibilitatea ca un cal troian cu simpatii ascunse de Dreapta - propulsat de un Preşedinte şi un Congres majoritar Democrat - să spargă echilibrul ideologic actual al Curţii Supreme.

Dar, dincolo de argumentul partizan promovat de G.G. (justificat pentru ceea ce presupune confruntarea ideologică de azi, din America, pe ambele extreme), există un altul de un dogmatism respingător pe care nu credeam să-l văd la un tip având clasa intelectuală a lui Greenwald. Într-un stil de cadrist al anilor '50, îi reproşează Elenei Kagan (reluând un subiect lansat de un alt critic al candidatei) faptul că, în perioada în care fusese decan la Harvard Law School, nu a angajat profesori din rândul femeilor şi al minorităţilor naţionale.

Bine că nu sunt şi eu ca voi...

Despre Elena Kagan există date la http://en.wikipedia.org/wiki/Elena_kagan


Vânătoarea de Goldman Sachs

Am văzut ieri pe internet, live, audierile Subcomitetului senatorial din Congreul SUA, care anchetează implicarea lui Goldman Sachs în criza din 2007-2008. Pe fond, chiar aveau ce să-i întrebe, cu ce îndoieli şi suspiciuni să-i confrunte, şi să-i admonesteze nu doar de ochii publicului.

Scara la care însă senatorii au tăbărât peste cei şapte purtători de gulere albe din conducerea Goldman Sachs a atins nivelul unei autentice vânători de vrăjitoare, ca o sancţiune faţă de un grup arogant care 1) nu vrea să-şi recunoască contribuţia la crearea riscului sistemic în 2008 2) este profund ostil oricărei modificări legislative apte să-i supună activitatea unui control public prea mare 3) coalizează, în jurul său, figuri politice şi lideri de opinie, pentru a beneficia de susţinerea lor publică 4) deşi a suportat pierderi financiare notabile, acordă bonusuri astronomice propriilor conducători şi salariaţi, făcându-le publice într-un mod ostentativ, sfidător şi ieftin. În legătură cu acest ultim punct, remarcam ieri că masa la care se aşezaseră cei şapte audiaţi se putea rupe sub greutatea averilor lor care le depăşesc pe cele ale primilor 10 din orice clasament publicat în revistele mondene.

Manevra a fost una evident politică, răspunsurile oferite de cei audiaţi nefiind convingătoare, exprimând ezitări şi chiar teamă, fiind astfel de natură să descurajeze grupul senatorial al Republicanilor de la a mai obstrucţiona dezbaterea proiectului de lege privind reforma sistemului financiar. Nu ştiu dacă cele petrecute ieri constituie manifestarea unui curaj politic, sau sunt mai curând efectul calculării greşite, de către Goldman Sachs, a propriilor resurse de imagine şi de altă natură, puse la bătaie pentru a se confrunta cu sistemul politic american.
Cu siguranţă, filmul de ieri al audierilor va deveni mijloc de probă în procesul pe care Securities and Exchange Commission l-a intentat diviziei de valori mobiliare a lui Goldman Sachs.

Presat puternic de senatori, directorul general al lui Goldman Sachs, Lloyd Blankfein, a admis sec: "clearly, the world needs more regulation." Adică exact ce voia să audă majoritatea Democrată din Senat, rostit în public, ca să priceapă şi Republicanii despre care un blogger american mai radical afirma: "The Republicans are no longer a political party. What we have here is an organized criminal organization. At this moment they (along with one thoroughly corrupt Democrat - Ben Nelson) are in the process of preventing a debate on the senate floor regarding pending legislation that would regulate (or re-regulate) the financial industry. When Wall Street was deregulated during the reigns of Reagan, Clinton and the two Georges, cooler heads stood up and tried to warn us that it would only lead to the economic mess that we find ourselves in today. While a small handful of people made a hell of a lot of money in the interim, a hell of a lot of the American people suffered terribly."

Acelaşi Tom Degan recunoaşte, pe blogul său, semnificaţia politică a audierii inchizitoriale de ieri: "After today it will be impossible for the Republicans to continue to justify their opposition to financial regulatory reform. As I write these words a long overdue hearing is underway in Washington, DC. The top executives of Goldman Sachs are about to be humiliated in front of a nationwide television audience. When the sun goes down this evening, Mitch McConnell, John Boehner [liderii Republicanilor din Senat] and company are going to have one hell of a difficult time if they continue to defend what is morally indefensible. This is going to be really interesting."

Capacitatea încă uluitoare a sistemului american de a-şi reproduce fenomenele interne prin mai toată lumea mă determină să cred că presiuni similare vor fi suportate de gulerele albe de pe pieţele financiare ale Uniunii Europene, dacă vor încerca să se opună cortegiului de efecte legislative pregătite actualmente în Congresul SUA. Nimeni nu-şi va putea permite luxul să rămână în urmă.


marți, 27 aprilie 2010

China vrea să domine oceanele

Sovieticii nu s-au omorât după o strategie tip "Far Sea Defense", ceea ce ar fi presupus - pe lângă submarinele înzestrate cu rachete nucleare, de care dispuneau - o armada de portavioane plasate în toate punctele maritime strategice de pe glob. N-au avut banii şi celelalte resurse pentru aşa ceva.

China le are însă, şi şi-a anunţat intenţia de a avea o prezenţă masivă pe mări şi oceane. "The strategy is a sharp break from the traditional, narrower doctrine of preparing for war over the self-governing island of Taiwan or defending the Chinese coast. Now, Chinese admirals say they want warships to escort commercial vessels that are crucial to the country’s economy, from as far as the Persian Gulf to the Strait of Malacca, in Southeast Asia, and to help secure Chinese interests in the resource-rich South and East China Seas", scrie New York Times.

Totuşi, "The naval expansion will not make China a serious rival to American naval hegemony in the near future, and there are few indications that China has aggressive intentions toward the United States or other countries."

Cu toate acestea, "... China, now the world’s leading exporter and a giant buyer of oil and other natural resources, is also no longer content to trust the security of sea lanes to the Americans, and its definition of its own core interests has expanded along with its economic clout."

Uitându-se la ceea ce China e pe cale să facă, Stepehen Walt remarcă faptul că "Beijing is seeking to build its economy, then expand its military capacity, achieve a position of regional dominance, and then exclude other major powers from its immediate neighborhood."

Dacă, pe lângă asta, mâine-poimâine, China se mai apucă şi dezvoltă o ideologie pe care s-o bage pe gâtul tuturor de pe planetă, am dat de cine nu trebuie...

Spre o schimbare a paradigmei capitaliste?

O criză puternică în 2008, pornită din interiorul sistemului bancar american, ale cărei efecte încă nu s-au stins. Un efort de reexaminare a legislaţiei financiare din Statele Unite. Introducerea proiectului de lege pentru reformarea sistemului financiar american, axat pe următoarele principii:

a) crearea unui mecanism de prevenire a riscului sistemic, care să nu oblige statul să intre în banii contribuabililor, aşa cum s-a întâmplat până în prezent;

b) adâncirea transparenţei pe pieţele financiare;

c) întărirea protecţiei consumatorilor de produse financiare;

d) modificarea raportului de forţe corporatist dintre acţionari şi administratori, în favoarea primilor.

Patru idei nu neapărat spectaculoase care, în absenţa unor măsuri legislative concrete, ar rămâne oricum doar nişte lozinci.

Toate cele de mai sus sunt lucruri de bun-simţ, n-ar trebui să reprezinte mare brânză şi nu ar fi de natură, în mod normal, să agite lumea prea tare. În orice caz, nu mi se par deloc revoluţionare.

Şi, totuşi, în America, în Senat, la Republicani, până şi în interiorul Democraţilor, dar, mai ales, în falanga influentă a mega-instituţiilor financiare americane s-a conturat şi se consolidează în fiecare zi o opoziţie patologică la proiectul legislativ de reformare a sistemului. Proiectul poate fi consultat la http://thomas.loc.gov/cgi-bin/query/z?c111:S.3217: (atenţie! cele două puncte intră în componenţa adresei, chiar dacă nu sunt subliniate).

De ce sunt ueber-capitaliştii atât de speriaţi? De unde sentimentul ăsta de ameninţare, de veritabilă stare de asediu? Ce ştiu ei că li se va întâmpla dacă va trece legea? Nu atât lor personal, cât activităţilor financiare în care sunt angrenaţi? Ce urmează să piardă şi de ce pare pierderea atât de dramatică?

Invers, de ce atacurile venite de la Stânga liberal-progresistă americană către Wall Street au această formidabilă ferocitate? Atenţie: vorbim de o Stângă a cărei garnitură de purtători de cuvânt e excelent situată social, de la zona superioară a clasei de mijloc, până în straturile comunităţii bogate. Nici vorbă de lumpeni, şomeri, demonstranţi bărboşi sau comunişti cu carnet.


"In the Financial Times last week, Martin Wolf wrote about how 'the financial sector seems to be a machine to transfer income and wealth from outsiders to insiders, while increasing the fragility of the economy as a whole.'

When the chief economics commentator at the Financial Times is sounding like the second coming of Karl Marx, you know things have gotten way out of hand.
It's time to start separating the real economy from the casino economy. And to make sure that with all the talk in Washington about 'jobs,' we don't let the platitudes become a substitute for urgently needed policies."

Sună puţin a "Proletari din toate ţările, etc."

Ce ştiu cele două tabere şi poate nu ne prindem noi? Realizează cumva că momentul actual este unul ce anunţă un Tipping Point menit să marcheze saltul de la etapa capitalismului de rapt, neo-primitiv, la una cu trăsături fundamental diferite?

E posibil să fie vorba despre alternativa formulată tot de Arianna Huffington? "It's not too late to change course. The financialization of our economy didn't just happen. Decisions were made that made it possible - and decisions can be unmade. But first we need to decide, as a country, what kind of economy we want to have: one that's good for middle class families or one that's built to enrich Wall Street."

Fotografia de la mitingul pro-capitalist organizat la mişto este de la http://www.edopter.com/images_user/ideas/200809/z3tbe9

duminică, 25 aprilie 2010

Credinţă, lifestyle şi control psihiatric

American Thinker şi-a postat pe blog articolul "Liberty and the Death of God", adică, un fel de "religia este opiu pentru popor", dar, evident, pe invers.

Nu intru în detalii legate de faptul că Marx n-a pretins niciodată că oamenii religioşi pot fi recunoscuţi după prafuri albe, etnobotanice şi seringi cu care ar umbla asupra lor. Sensul expresiei din Introducerea la Contribuţii la critica filozofiei hegeliene a dreptului era cu totul altul.

Postarea reia o teză veche potrivit căreia, materialiştii l-au ucis pe Dumnezeu, ca să-şi facă de cap în deplină libertate. Zice American Thinker: "I've been seeing that picture quite a bit, lately. It is the quintessence of the present-day power-mad, anti-intellectual radical left." Tipu' îşi imaginează că Stângacii sunt necredincioşi, necuviincioşi faţă de Dumnezeu, anti-intelectuali şi bolnavi după putere. Probabil că are ceva dreptate.

Dar hai să vedem cât de 'telectuali, moderaţi, respectuoşi cu Domnul, nepolitizaţi, şi, în special, întregi la minte sunt credincioşii lu' peşte, cel puţin cei din America. Atenţie! Lucrăm cu materialul clientului:

1) Imediat dupa 11 septembrie 2001, un lider fundamentalist creştin i-a zis lui GW Bush (fără să fie în transă din motive de opiu): "Since God knew that those planes would hit those towers before you and I were ever born, since God knew that you would be sitting in that chair before this world was ever created, I can only draw the conclusion that you are God's man for this hour." Un silogism mai mult decât jignitor la adresa lui Dumnezeu... Detalii la http://www.alternet.org/election04/20499

2) Prozelitismul, de fapt un marketing religios de cea mai joasă speţă, a dus la apariţia unor site-uri precum: http://fitforjesus.com/, http://www.fatfree4jesus.org/, http://christianstreetfurniture.com/about_us.html. Sau la publicarea unor cărţi ca What Would Jesus Eat? The Ultimate Program for Eating Well, Feeling Great, and Living Longer. http://www.amazon.com/Ultimate-Program-Eating-Feeling-Living/dp/0785265678. O trivializare a Domnului - cu siguranţă în numele "libertăţii" -, pe care American Thinker n-o mai explică. O introducere perversă a lui Isus Hristos în lifestyle-ul american, ăla asumat în numele "libertăţii" care-l neagă, de fapt, pe Dumnezeu.

3) În octombrie 2005, GW Bush a grăit, de faţă cu alţii: "I am driven with a mission from God'. God would tell me, 'George go and fight these terrorists in Afghanistan'. And I did. And then God would tell me 'George, go and end the tyranny in Iraq'. And I did." Asta, fiindcă mă refeream în titlu la necesitatea unui control la cap. Amănunte la http://www.guardian.co.uk/world/2005/oct/07/iraq.usa

4) Televanghelistul Pat Robertson - altul care pretinde obraznic, "liber" şi anti-intelectual că schimbă SMS-uri cu Mântuitorul - a declarat că acesta din urmă i-ar fi spus: "I [God] will remove judges from the Supreme Court quickly and their successors will refuse to sanction the attacks on religious faith." http://mediamatters.org/research/200501040010

Şi exemplele pot continua, dar nu merită...
Exemple ca acestea periclitează sentimentul religios, bagatelizându-l cu ajutorul instrumentarului materialist, şi îl suprapun cu ipocrizia, amestecându-l într-un cocktail cvasi-satanist. ĂŞTIA sunt cu mult mai răi decât radicalismul Stângii, care, cel puţin în privinţa raportului dintre religie şi secularizare, e departe de orice ipocrizie.

"Gânditorul american" (dacă aş fi măgar, aş scrie că e o contradicţie în termeni) îşi are textul la http://www.americanthinker.com/2010/04/liberty_and_the_death_of_god.html

Despre reverendul Pat Robertson, puteţi afla multe la http://en.wikipedia.org/wiki/Pat_Robertson

Un nesperat ajutor PR pentru Goldman Sachs

Fareed Zakaria e înzestrat cu neobişnuitul talent de a face întoarceri de 180 de grade. Rare, dar spectaculoase şi chiar decisive.

Ieri îl lua în şuturi pe Hamid Karzai, azi zice că n-au altul mai bun. Tot ieri era de părere că Iranul trebuie doar îndiguit, după care brusc s-a răzgândit, apreciind că trebuie Obama să dea de pământ cu el. De vreo doi ani, Fareed face spume diplomatice împotriva crizei şi a celor ce au generat-o, dar în urmă cu două zile a tras un interviu la el acasă, pe CNN, în care s-a transformat în avocatul de PR al proaspăt acţionatei în justiţie de către Securities and Exchange Commission, nano-banca Goldman Sachs (mai exact, filiala sa de valori mobiliare Goldman Sachs & Co.)

În pofida vârstei care mai degrabă nu l-ar recomanda, Fareed Zakaria a atins un impresionant nivel de credibilitate şi influenţă publică în lumea americană, dar şi în afara acesteia, ceea ce te face -în situaţii ca acestea, chiar dacă, în prima secundă, nu eşti de acord cu el - să te întrebi în ce măsură afirmaţia lui tranşantă n-are totuşi o logică solidă la bază.

Iată ce a afirmat:

"I think when you read the SEC's case carefully, frankly the civil case against Goldman is very weak, because what Goldman Sachs did was act as a bookie between two people who wanted to make bets.

[John] Paulson's hedge fund wanted to bet that the American housing market was going to go down. He said if you can find me someone who's willing to take the other side of that bet, I'll make the bet with you guys.

So Goldman goes out to try to find someone on the other side of that bet. ... That's why they're often called an intermediary in these things. The SEC alleges that John Paulson was deliberately putting stuff in that basket of securities that he wanted to bet against that he thought was crap. Goldman says he didn't have the final say in it but he was consulted.

What I'm not clear about is that even if Paulson did select the securities he wanted to bet against, why is that illegal? That happens in markets every day. Somebody comes to a bank like Goldman Sachs and says, "Hey, I want to bet against oil futures. I want to bet that oil is going to go down in value. Here's the instrument I want to bet against. Find me someone who wants to take the other side of this bet" - and they go out and find that person.

The argument that Paulson was deliberately putting in securities that he thought were valueless makes no sense because, of course, that's why he was betting against them.

Now the key here is that on the other side of that bet were highly sophisticated investors with much larger funds than John Paulson's. They had seen every single security that they were betting on. So the idea that they were somehow fooled doesn't make any sense."

Şi continuă, zicând că:

"By and large I think that many of these products should be more tightly regulated, these derivatives should be traded in a much more open and transparent way, there should be greater capital requirements, which means if you're going to take bets you should have the money to cover the bets.

The irony here is Goldman Sachs managed its risk better than probably every other bank on Wall Street. That's why they're still around. The ones that really managed their risk badly and imposed huge systemic costs on the taxpayer were Lehman Brothers, and Bear Stearns and AIG. Goldman is one of the places that managed its risk pretty well, precisely because it succeeded and it came out of this crisis fastest, there is a certain degree of envy and resentment that these firms all benefited from government action."

O intervenţie simplă spre simplistă, dar abilă, cu accente bine plasate, cu îndoieli introduse acolo unde trebuie, însoţite de menţiune cu tentă exoneratorare: "sunt cei mai buni de pe piaţă, în vreme ce alţii s-au dus la fund."


Dacă vreţi să citiţi şi contra-argumentele la pledoaria pro-Goldman Sachs, apăsaţi aici: http://curiouscapitalist.blogs.time.com/2010/04/22/just-how-weak-is-the-case-against-goldman/ Şi chiar citiţi-le!

sâmbătă, 24 aprilie 2010

Falşi experţi în probleme iraniene


Ideologizarea până şi a mâncării din farfurie poate determina concluzia că un Big Mac nu e numai nesănătos, dar şi total lipsit de gust, ca şi cum ai ronţăi nişte carton (ar putea zice activiştii unei imaginare organizaţii de vegetarieni, intitulate "Apocalipsa din Fast Food-uri").

În materie de Iran, ideologii se dovedesc a fi - inclusiv cu sau fără propria lor ştiinţă - nişte experţi de doi lei, dar asta nu contează, cât timp publicul american, în marea lui majoritate, e ne-citit, incapabil să coroboreze informaţii din surse distincte şi stângaci în a evalua argumente ideologice oferite cu un pretins aer de expertiză. Este, prin urmare, predispus să înghită orice.

Pe tot mai interesantul lor blog Race for Iran, Flynt şi Hillary Leverett demontează tezele facile care - întocmai ca în lunile anterioare invadării Irakului - sunt menite astăzi să fixeze imagini eronate, estimări fals optimiste şi viziuni aproape romantice privitoare la succesul unei acţiuni militare împotriva Teheranului:

"There is not a “clique in power” in Tehran—there is an Iranian government, with multiple power centers, that functions as a system. That is why repeated efforts by American administrations to game that system, by trying to identify and work with individual Iranian leaders we see as relatively “moderate” and ignoring those we find unpleasant, always fall flat. That is why the Obama Administration’s decision to ignore communications from President Ahmadinejad and try to establish an exclusive channel to the Supreme Leader, Ayatollah Khamenei—a course recommended by Karim, among others—was such a blunder."

"...claim that the Iranian government is “under siege from the popular uprising last year after a disputed presidential election” is a wholly unsubstantiated—and, to put it frankly, false—assertion. The evidence of the Green movement’s decline since June 2009 is clear and irrefutable. One of the very strong impressions we took away from our visit to Tehran in February—shortly after the publicly promised and widely anticipated show of strength by the Green movement on February 11, the anniversary of the Islamic Republic’s founding, had turned out to be an almost complete “bust”—is that the Iranian government is far from being “under siege” and is, in fact, quite confident in its base of popular support."

"There is ample evidence that, since Ahmadinejad became President in 2005, Ayatollah Khamenei has taken numerous affirmative steps to ensure that he continues to hear a wide range of views about nuclear issues. Ali Larijani, Hassan Rohani, Kamal Kharrazi, even Ali Akbar Hashemi Rafsanjani—all continue to play important roles in the ongoing discussion of nuclear matters in Iranian leadership circles. At the same time, there is no evidence that Iran is moving toward a “Pakistan option”—which, we suppose, Karim would distinguish from a so-called “Japan option”. Our understanding is that, while Ayatollah Khamenei strongly supports continued development of Iran’s nuclear capabilities, at this point he also continues to oppose any move toward overt weaponization."

Câteva cuvinte despre familia Leverett: în mod mai mult decât evident, doi "porumbei" în angajarea problematicii iraniene, care gândesc mai înainte să apese pe butoanele roşii. Flynt Leverett e specializat în tematica Orientului Mijlociu, şi a lucrat între 1992 - 2003 ca analist la Consiliul Securităţii Naţionale de la Casa Albă, în Departamentul de Stat şi la CIA. E membru în Council on Foreign Relations. Din biografia lui Hillary Leverett, consultantă în timpul Administraţei GW Bush la Consiliul Securităţii Naţionale, reţinem amănuntul interesant, potrivit căruia "From 2001-2003, she was one of a small number of U.S. diplomats authorized to negotiate with the Iranians over Afghanistan, al-Qa’ida and Iraq."

Datele sugerează faptul că prezenţa lor în staff-ul de securitate naţională de la Casa Albă, în mandatul lui Bush, a devenit treptat imposibilă, datorită divergenţelor de opinii cu aripa neoconservatoare ocrotită de Condoleezza Rice şi Stephen Hadley.


Harta Iranului a fost preluată de la http://www.newsdesk.umd.edu/uniini/2009/iranmap2.jpg

vineri, 23 aprilie 2010

Textele "comuniste" ale lui Obama


În plenara de acum două zile cu activul de partid din sectorul bancar american, tovarăşul Obama a trasat directivele viitoarei legislaţii financiare din SUA şi, mai mult ca sigur, din restul lumii capitaliste de pe planetă. În sală n-au prea fost urale decât din partea activiştilor anti-bancari, prezenţi acolo în număr relativ mare. Iată paragrafele din discurs la care bancherii au înţeles să stea ostentativ cu braţele încrucişate şi să nu aplaude:

"But a free market was never meant to be a free license to take whatever you can get, however you can get it. That’s what happened too often in the years leading up to this crisis. Some - and let me be clear, not all - but some on Wall Street forgot that behind every dollar traded or leveraged there’s family looking to buy a house, or pay for an education, open a business, save for retirement. "

“In other words, a vote for reform is a vote to put a stop to taxpayer-funded bailouts. That’s the truth. End of story. And nobody should be fooled in this debate.”

"And while it’s true that many Americans took on financial obligations that they knew or should have known they could not have afforded, millions of others were, frankly, duped. They were misled by deceptive terms and conditions, buried deep in the fine print."

Dacă ăia din sală s-au iluzionat că sunt urmaşii briganzilor rasaţi Carnegie, Mellon sau JP Morgan (individul, nu banca), cărora un Preşedinte specializat în drepturi civile nu le poate da lecţii, atunci s-au înşelat. Fiindcă discursul susţinut de Obama a fost scris ca pentru nişte găinari de cartier, gata să fure şi poşete.

La fel ca în România - unde cei cărora li se pun oglinzi mari în faţă, fără să le placă ce ajung să vadă acolo, încep să înjure "comunismu" - şi în America va curge cu etichetări dinspre conservatorismul de piaţă patologică (nu liberă). Supărarea va fi cu atât mai mare cu cât una din direcţiile legislative vizate de Obama urmăreşte să repună acţionariatul în drepturile sale fireşti şi să limiteze prerogativele consiliilor de administraţie:

"These Wall Street reforms will give shareholders new power in the financial system. They will get what we call a say on pay, a voice with respect to the salaries and bonuses awarded to top executives. And the SEC will have the authority to give shareholders more say in corporate elections, so that investors and pension holders have a stronger role in determining who manages the company in which they’ve placed their savings."
Discursul conţine şi un avertisment voalat din partea Casei Albe:

"But I’m here today specifically -- when I speak to the titans of industry here -- because I want to urge you to join us, instead of fighting us in this effort. "

Mi-l imaginez pe Băsescu citind aşa un discurs. Potrivit fişei postului, care-l obligă să reproducă mai tot ce face liderul Lumii Libere, ar trebui în curând să preia acelaşi mesaj greu de conciliat cu convingerile lui anti-comuniste. Sau, cumva, ceea ce a citit şefu' de la Casa Albă nu poate fi subsumat comunismului? Să-ntrebăm Curtea Constituţională?


marți, 20 aprilie 2010

Către toţi îndrăgostiţii de "Dreapta": uite, aşa pierdeţi clasa de mijloc...

...şi o înzestraţi cu reflexe "roşii". Adică, prăduind-o fără jenă.
Singurul alibi solid al capitalismului, unica justificare şi raţiune de a exista a sistemului întemeiat pe conflictul dintre muncă şi capital, motivul pentru care Octombrie 1917 n-ar trebui să se repete - mă refer la clasa născută în chiar centrul societăţii, care s-a extins considerabil în aproape două secole, fixându-se între şi subţiind cele două straturi extreme (bogaţii şi săracii, fiecare cu superlativele lor), a rămas, în acelaşi timp, ultima sursă de rapt pentru capitalismul sec.21.

Poza de mai sus rămâne doar o amintire.

Ca de obicei, totul pleacă din America, unde Arianna Huffington constată că, în urma manevrelor pe o piaţă lăsată intenţionat de-reglementată, manevre ce au generat criza din 2008, "The results have been devastating: a disappearing middle class, a precipitous drop in economic and social mobility, and ultimately, the undermining of the foundation of our democracy."

Pentru un plus de credibilitate, a se consulta site-urile cu denumiri sugestive Recessionwire.com, LayoffSupportNetwork.com şi HowIGotLaidOff.com.

Cele scrise pe aceste pagini web au cred menirea de a pătrunde mult mai adânc în conştiinţa colectivă, decât concluzia cu iz politizant, dar totuşi imposibil de contestat, din postarea Ariannei Huffington:

"The urgent need for the reorganization of our financial system goes far beyond the upcoming debate on new financial regulations. And it goes far beyond the media's right versus left framing. It's a question about the future of our country, and whether we are going to stop the slide toward a Third World system in which there are just two classes: those at the bottom and those at the top. A lot of people at the top of the economic food chain have done very well shorting the middle class. But the losers in those bets weren't Goldman Sachs investors -- they were millions of hard working Americans who had heard the pitch and bought into the American Dream, only to find it had been replaced by a sophisticated scam."


Ex-avocatul Casei Albe devine avocatul diavolului

Deşi, asemeni lui McCain, Obama şi-a tras însemnate contribuţii de campanie electorală dinspre Wall Street, opţiunile politice fundamentale ale celui din urmă merg către reformarea radicală a sistemului financiar-bancar american, supunerea acestuia unui regim reglementator mai sever şi obţinerea, pe această cale, a unui avantaj politic - de către Democraţi şi Obama - în faţa cetăţeanului de pe Main Street - mic depunător, mic investitor şi mic debitor ipotecar proaspăt azvârlit din casă, ca efect al maşinaţiunilor financiar-bancare.

Cred că şi în absenţa crizei din 2008, Obama tot ar fi recurs - direct sau prin intermediari - la demonizarea băncilor şi a celorlalţi furnizori de servicii financiare, a căror detaşare treptată faţă de reglementări şi mecanisme de supraveghere, în ultimii 15 ani, nu poate lăsa statul american indiferent, mai ales că ceea ce se întâmplă pe pieţele financiare din America produce efecte peste tot în lume.

Foarte recent, efortul de disciplinare a băncilor mari - acţiune în spatele căreia se află Obama - s-a materializat printr-o spectaculoasă acţiune în justiţie declanşată de Securities and Exchange Commission (SEC) - echivalentul, în România, al Comisiei Naţionale pentru Valori Mobiliare (CNVM) - împotriva lui Goldman Sachs.

O scurtă paranteză: imediat după investitură, Obama l-a adus la Casa Albă, în postul de consilier juridic - şef, pe Greg Craig, avocat de litigii şi fost consilier al mai multor personalităţi politice din Partidul Democrat, inclusiv Bill Clinton. Craig venea din sectorul privat, acolo unde s-a şi întors după exact un an, decepţionat de lipsa de radicalism a lui Obama în privinţa închiderii închisorii de la Guantanamo şi a supunerii deţinuţilor de acolo instanţelor americane de drept comun.

Greg Craig s-a angajat la una din primele 10 mari firme de avocaţi din SUA, Skadden, Arps, Slate, Meagher & Flom, în departamentul lor de litigii.

Închidem paranteza. Oare ce firmă de avocaţi a ales Goldman Sachs, imediat după anunţul acţiunii intentate de SEC? Exact! Skadden. Oare ce avocat de la Skadden doreşte Goldman Sachs să conducă apărarea în procesul cu SEC? Şi mai exact! Greg Craig, fostul consilier juridic al celui care i-a demonizat politic, chiar dacă SEC este un organism supravegheat direct de Congres şi nu se subordonează Casei Albe.

Onorariul lui Skadden - la un litigiu de această magnitudine, cu implicarea uneia dintre cele mai puternice bănci de investiţii de pe glob - este imens. De altfel, pun pariu că - altfel decât este uzanţa - clientul i-a oferit firmei de avocaţi o sumă de nerefuzat. Şi, totuşi, la ora la care scriu, deşi totul a devenit public, site-ul http://www.skadden.com/ nu spune nimic în legătură cu angajamentul de excepţie pe care l-au obţinut şi nu face niciun comentariu în ceea ce priveşte implicarea directă în proces a lui Greg Craig.



luni, 19 aprilie 2010

E păcat să mori. Inegalitatea va exista şi mâine

Cum sunt "abonat" şi pe la câteva bloguri americane de Dreapta, nu mă pot abţine să le parcurg textele de tip "Ştefan Gheorghiu pe invers."

American Thinker are o postare care seamănă mult cu sublimul cult al morţii, născut prin Piaţa Universităţii, în aprilie 1990: "mai bine mort decât comunist!" Mă rog, chestie de gust...

Conservatorul nostru american e speriat că vine comunismu' peste el (nicio şansă, să stea liniştit!), şi bagă nişte argumente de tipul celor folosite de Jean-Francois Revel, de pe vremea când acesta din urmă era ieşit din formă, departe de clasa care l-a consacrat.

"Give me inequality, or give me death" sună strigătul de final. N-am înţeles niciodată de ce extremele (Dreaptă şi Stângă) insistă aşa de mult asupra alternativei morţii. Cretinu' ăsta, de pildă, în loc să se ducă pe lumea cealaltă, ar face bine să lupte pentru opţiunile lui şi să prevină instalarea Comunei la Washington, nu s-o ia la fugă spre cimitir. Fără glumă: merită să trăieşti pentru ceea ce crezi, nu să crăpi ca dobitocu'!
"Equality is the path to spiritual immolation", mai adaugă el, tot în final. "Immolation" înseamnă sacrificiu ritual. Cel al "elitelor", se înţelege. Treaba lor. Inegalitatea, în schimb, reprezintă sacrificarea non-elitelor de către elite: de ce să aibă toţi acces la asigurări sociale, de sănătate, şi la învăţământ public, când e "normal" ca doar o minoritate să beneficieze de toate acestea? Ce mi se pare chiar şi mai pervers la suporterii inegalităţii, e faptul că nu sunt solidari nici măcar între ei. Dacă vreunul din clasa lor (Bill Gates, să zicem) o ia la vale, reacţia ideologică este: "Ducă-se! Înseamnă că n-a fost suficient de bun, comparativ cu cel care i-a cucerit locul."

"Let the income of Bill Gates be equal to that of the woman scrubbing the toilets at the Microsoft building", plusează ironic Gânditorul American, arătând că, de fapt, e departe de efortul gândirii.
Imaginea acelei realităţi viitoare (dacă va fi vreodată) ar arăta, potrivit unui text din Ideologia germană, cam aşa: "In communist society, where nobody has one exclusive sphere of activity but each can become accomplished in any branch he wishes, society regulates the general production and thus makes it possible for me to do one thing today and another tomorrow, to hunt in the morning, fish in the afternoon, rear cattle in the evening, criticise after dinner, just as I have a mind, without ever becoming hunter, fisherman, herdsman or critic."

În "comunismul" vag conturat de Marx şi Engels, în 1845, atunci când au scris Ideologia germană, nu ar mai urma să operezi din capul locul cu două statusuri diferite, de tip Bill Gates şi femeia lui de serviciu, fiindcă atunci vor fi dispărut (nu se ştie cum) fundamentele obiective care, astăzi, în plin mezo-capitalism (fiindcă o să mai urmeze, cândva, şi neo-capitalismul), determină apariţia şi menţinerea polilor opuşi. Tocmai din acest motiv, în 2010, când contradicţiile din America şi de prin multe alte locuri sunt atât de accentuate şi departe de a exploda în interiorul unui sistem social care a învăţat să absoarbă tensiunile, nu ai cum să te întâlneşti cu comunismu'.

Nu există, prin urmare, niciun motiv să crăpi. Inegalitatea va exista şi mâine, chiar dacă va trebui să mai dai un ban pentru "toilet-cleaner"-ul tău, dintr-un buzunar care oricum va rămâne plin...


Despre Ideologia Germană, câte ceva la http://en.wikipedia.org/wiki/The_German_Ideology

SUA vs. Iran: faza disperării

Cum altfel să califici afirmaţia făcută de amiralul Mike Mullen, preşedintele Comitetului Reunit al Şefilor de State Majore ale forţelor militare americane, ieri, la un forum organizat de Columbia University: “Iran getting a nuclear weapon would be incredibly destabilizing. Attacking them would also create the same kind of outcome. In an area that’s so unstable right now, we just don’t need more of that.”

Prin funcţia ce o deţine, Mullen e un semi-politician, adică o voce relativ mai credibilă decât cea a lui Obama sau a secretarului Apărării. Declaraţia pe care a formulat-o cântăreşte greu în faţa opiniei publice americane şi mondiale, asupra căreia AIPAC şi alte nuclee de lobby pro-israelian exercită o campanie continuă de influenţare, pentru a obţine acceptul şi chiar solicitarea unui atac împotriva Iranului.

Dar, dincolo de asta, rezultatul prost ce s-ar obţine în privinţa Iranului, în ambele variante - atac sau privit în continuare la cum îşi dezvoltă capacităţile nucleare - denotă disperarea în care se intră, în legătură cu riscul aprinderii unui fitil vecin cu dinamitele politico-militare detonate deja de SUA, în Afganistan şi Irak.
Disperarea mai rezultă şi din faptul că America a ajuns azi într-un punct de unde nu o mai poate lua înapoi, ca să repare ceea ce s-a străduit din plin să strice în Orientul Mijlociu, în ultimii 20 de ani. Şi mai rezultă şi din imposibilitatea abandonării statutului de "ostatic politic al Israelului", pe care a înţeles să şi-l asume în aceeaşi perioadă.


duminică, 18 aprilie 2010

Realistul Zakaria

Există ceva mai rău decât să urmăreşti pe viu politica externă a neoconservatorilor: să vezi cum un realist ajunge tot la soluţiile lor.

Fareed Zakaria a descoperit că, orice ar face America, n-are un alt om mai bun la Kabul decât Hamid Karzai. Adică, zice Fareed cam aşa: "ne-am dus peste o ţară de -1, am adus-o la -2, clasa ei politică a decăzut la -3, să-i ridici la +1 e imposibil, aşa că te mulţumeşti cu ce ai, ca să nu-i pierzi, fiindcă asta ar coborî America la un -4 în regiunea respectivă." Realism curat, de cea mai pură extracţie kissingeriană.

Scriind în Newsweek despre labirintul geopolitic afgan, Zakaria afirmă următoarele:

1) "Let's accept that Karzai is a vain, mercurial, hypersensitive man. And let's accept that he presides over a system that is massively corrupt. Does anyone really believe that his successor will be a brilliant manager and a Jeffersonian democrat of unimpeachable virtue?"

2) "Karzai is the most popular, most credible politician who fits that description. Despite his many flaws, no one satisfies the criteria better than he does."

3) "Although there was serious fraud in the balloting, few observers believe that his opponent, Abdullah Abdullah, a member of the minority Tajik community, would have won if the contest had been fairer."

Concluzia:

"So we can't replace him, and we can't succeed without him."

Acelaşi tip de raţionament, cu aceleaşi consecinţe perverse, este dus până la capăt de americani, astăzi, pe timpul lui Obama, la fel ca şi în mandatul lui Bush, cu privire la toţi oamenii Washington-ului plasaţi, sub culori de regulă portocalii, în ţările necesare pentru noul Containment neoconservator, conceput după 2001. Desigur, cu unele nuanţe, fiindcă, nu peste tot, SUA se află în aceeaşi dificultate ca în Afganistan, iar interesele lor pot face obiectul unor concesii. Iuşcenko şi Bakiyev tocmai şi-au făcut valizele.

Ne convine sau nu, strategia realistă americană acceptă să lucreze în prezent cu materia primă de cea mai proastă calitate moştenită de la neoconservatori.

Poate aşa avem explicaţia pentru care, în România, la alegerile din decembrie 2008, americanii n-au avut nimic de obiectat, mulţumindu-se probabil să constate că "we can't replace him, and we can't succeed without him."


joi, 15 aprilie 2010

N-am uitat, dar n-am găsit timpul necesar...

...pentru a rezuma opinia separată a celor 4 judecători liberali de la Curtea Supremă, în cauza Citizens United v. Federal Elections Commission: speţa despre finanţarea nerestricţionată a candidaţilor în alegeri.

Promit, cât de curând, o postare nouă.

Până atunci, cine e interesat de precedentele mele scrieri pe tema respectivă, reunite într-un serial, le poate regăsi la adresa http://longitudini-atitudini-horatiu.blogspot.com/search/label/Citizens%20United%20v.%20Federal%20Election%20Commission

Americanii zic că Otunbayeva e o fată OK

În vreme ce un preşedinte est-european (incomod pentru mulţi alţii, nu doar pentru ruşi) se ducea pe altă lume, o nouă starletă politică se năştea undeva în mijlocul Asiei, mai exact în Kirghistan.

"Iuşcenko-ul" instalat de americani acolo (şi care răspunde la frumosul nume Kurmanbek S. Bakiyev) a luat-o rău peste bot, iar expedierea directorului general al Departamentului de Stat pentru Asia Centrală şi de Sud la faţa locului, cu mesajul: “express support for the steps the provisional government has taken to restore democracy,” and to offer American aid indică izolarea totală a alăuia, care cred că nici măcar la un azil politic în SUA nu poate spera.

Aşadar, dacă:

1) răzmeriţa locală care l-a alungat pe tiranu' din Kirghistan a fost orchestrată într-adevăr de ruşi,

atunci

2) recunoaşterea noii garnituri de lideri kirghizi (cu Roza Otunbayeva în vârf), de către America, reprezintă o premieră în materie.

În plus, dacă este aşa, înseamnă că pot exista împrejurări în care americanii să se sature definitiv de oamenii pe care i-au adus ei înşişi la putere, închizând ochii dacă cineva are ideea să se ocupe de ei.
Oricum, acceptul de la Washington a venit, de fapt, pe fondul semnalului dat de Otunbayeva, în sensul că americanii îşi pot păstra baza militară aero din Kirghistan. Altceva nu mai contează...



"Piaţa" şi "Statul"

În continuare, pe bloguri şi forumuri româneşti, mulţi anonimi troglodiţi înjură "statul", "comunismu", şi obligatoriu pe "iliescu", rămânând taraţi de clişeele auzite între două manele ("piaţa", "capitalismu" etc.) şi nefiind cu nimic mai buni decât propagandiştii maniheişti ai lui Ceauşescu, doar că, acum, sunt "pe invers". Mestecatu' de lozinci, rupt de orice realitate, inclusiv de efortul de a mai pune mâna pe nişte cărţi, îi împiedică să recunoască şi să accepte conexiunea dintre concepte doar aparent opuse.

În orice caz, semidocţii de la noi habar n-au că nişte milioane de americani au simţit, relativ recent, pe pielea lor, ce înseamnă "piaţa", trezindu-se aruncaţi afară din casă pe motiv de prevederi contractuale penalizatoare şi din cauza unei pieţe care, în absenţa oricărui control din partea unui factor neutru, reglementator şi ponderator, a luat-o razna. Şi nu erau deloc nişte comunişti!

Alţi americani îndrăgostiţi de "piaţă" se întâmplă să se mai îmbolnăvească, prilej cu care descoperă capcanele contractuale abil montate de avocaţii firmelor de asigurări de sănătate.
În sfârşit, nişte mineri americani au plecat spre cealaltă lume, se pare, din cauza unor grave neglijenţe ale patronilor lor, nesupravegheaţi serios de "stat".

Arianna Huffington descoperă că, atât criza din 2008, cât şi accidentul foarte recent de la mina din Virginia de Vest, au un numitor comun: prevalenţa devastatoare a "pieţei" asupra "statului".

"Both calamities occurred because elected officials who should have been creating a regulatory system that protects working families instead created a system that protects the corporations it was meant to watch over."

Secretul nu rezidă în a construi o armată de birocraţi, ci în abilitatea de a găsi calea reglementatoare mediană, descurajând, totodată, preluarea controlului asupra reglementărilor de către destinatarii acestora:
The problem isn't a shortage of regulators. It's the way we've allowed the regulated to game the system.

E interesant cum distanţele în timp, dintre producerea a două catastrofe ale "pieţei", se reduc tot mai mult; "piaţa" oferă "statului" un respiro prea scurt pentru a şterge mizeria şi a relua demersul de reglementare. Fiindcă, a permite statului consolidarea funcţiei sale juridice de intervenţie ar însemna pierderea ascendentului de către piaţă, într-o confruntare care nu mai e demult de natură ideologică, ci, pur şi simplu, poliţisto-gangsterească.

"In 2007, after the Utah mining disaster, we got angry, we held hearings, we supposedly fixed things, then we moved on. Three years later, 29 miners die. And the cycle starts again.

In the same way, in 2003, after the Enron and WorldCom disasters, we got angry, we held hearings, we supposedly fixed things, then we moved on. Five years later, we got AIG, Lehman Brothers, Citi, and an economic crisis that devastated -- and continues to devastate -- the lives of millions. Will we just sit back and let the cycle start again?"

Cele de mai sus se petrec în America, ţara la care ne-am obişnuit să ne uităm cu limba mereu scoasă.

Pentru toţi propagandiştii "pieţei" ascunşi pe forumuri, în România, am doar o singură o recomandare: MAI DUCEŢI-VĂ ÎN PIAŢA MAMII VOASTRE!

Articolul Ariannei este la http://www.huffingtonpost.com/arianna-huffington/the-west-virginia-mining_b_534665.html

Imaginea provine de la http://thegrandnarrative.files.wordpress.com/2008/03/enjoy-capitalism.jpg

miercuri, 14 aprilie 2010

Degeaba. Nu puteti avea toată lumea

E vorba de tovarăşii americani. Ofticaţi ori de câte ori agenţii prost şcoliţi, pe care-i instalează prin fundul lumii, cu pretinse misiuni civilizatoare, o iau peste bot, atunci când populaţia de acolo se prinde că "jeffersonienii" le-au adus, de fapt, un corupt de doi bani, doar pentru a fi siguri că le asigură o bază militară aero.

E vorba despre Kirghistan, ţară în care, în urmă cu o săptămână, "iuşcenko-ul" local a fost fugărit de la putere, cu (evidentul şi firescul) sprijin moscovit. Fostul lider kirghiz (nici nu i-am reţinut precis numele) plantat acolo de americani tot pe un fond metaforic de doi bani ("revoluţia lalelelor") îşi băgase adversarii politici la închisoare, unde mai şi mureau, redusese Parlamentul la una bucată cameră şi, bineînţeles, îşi asigurase scoruri astronomice în alegeri. În mod suplimentar, îşi pusese fiul la conducerea unei agenţii mânuitoare de colosale fonduri bugetare utilizabile după preferinţele muşchilor lui.

Ce a înţeles un retardo-conservator american din toată povestea? Individul se auto-intitulează "American Thinker" (adică, un fel de wishful thinking)

"The net result is that Obama has sacrificed American values and national security for a short-term P.R. gambit he hopes will get him reelected. If that's change we can believe in, then we are not long for this world."

Papagalule, hai să-ţi explic cum stau lucrurile: în secunda în care veţi avea o politică de cadre în materie de marionete, capabilă să ţină la distanţă bişniţari bolnavi după putere, dacă veţi bate în cuie un vasal în stare să respecte o constituţie şi să nu fure chiar tot ce are la îndemână, asigurând cel puţin 1/4 de democraţie şi stat de drept (adică, asemănător cu ce aveţi voi acasă), atunci - fiţi convinşi - ex-sovieticii vor avea uriaşe dificultăţi să reuşească răsturnări de putere acolo.

Până una alta, răbdaţi şi acceptaţi ideea că alţii nu sunt neapărat mai idioţi decât voi şi mai puţin îndreptăţiţi să vă speculeze vulnerabilităţile de peste mări.

Să nu uit: poate îmi spui pe unde zăceau ascunse valorile americane din Kirghistan...


Lawrence Wilkerson. Un caracter tare

L-am mai evocat. Lawrence Wilkerson, ex-lt.col. în armata SUA, prieten de-o viaţă cu Colin Powell, căruia i-a fost şi director de cabinet la Departamentul de Stat, în ceea ce a reprezentat - aşa văd lucrurile astăzi - bizarul şi inimaginabilul marş al lui Powell alături de gaşca de neoconservatori ce pusese stăpânire pe America în anul 2000.

Ieşind din armată şi administraţie, Wilkerson s-a convertit într-unul din cei mai plini de ferocitate critici ai neoconilor, în tot ce a însemnat, printre altele, "distracţia" torturilor de la Guantanamo, iniţiată cu inconştienţă criminală de Dick Cheney.

O recentă mărturie a lui Wilkerson despre Cheney, pe blogul lui Steve Clemons, Washington Note:

"In addition, it has never come to my attention in any persuasive way--from classified information or otherwise--that any intelligence of significance was gained from any of the detainees at Guantanamo Bay other than from the handful of undisputed ring leaders and their companions, clearly no more than a dozen or two of the detainees, and even their alleged contribution of hard, actionable intelligence is intensely disputed in the relevant communities such as intelligence and law enforcement. This is perhaps the most astounding truth of all, carefully masked by men such as Donald Rumsfeld and Richard Cheney in their loud rhetoric--continuing even now in the case of Cheney--about future attacks thwarted, resurgent terrorists, the indisputable need for torture and harsh interrogation and for secret prisons and places such as GITMO."

"Cheney went on to say in his McLean interview that "Protecting the country's security is a tough, mean, dirty, nasty business. These are evil people and we are not going to win this fight by turning the other cheek." I have to agree but the other way around. Cheney and his like are the evil people and we certainly are not going to prevail in the struggle with radical religion if we listen to people such as he."

Concluzia:

"But al-Qa'ida will be back. Iraq, GITMO, Abu Ghraib, heavily-biased U.S. support for Israel, and a host of other strategic errors have insured al-Qa'ida's resilience, staying power and motivation. How we deal with the future attacks of this organization and its cohorts could well seal our fate, for good or bad. Osama bin Laden and his brain trust, Aman al-Zawahiri, are counting on us to produce the bad. With people such as Cheney assisting them, they are far more likely to succeed."


Cine e Steve Clemons? Aflaţi la http://en.wikipedia.org/wiki/Steven_Clemons

duminică, 4 aprilie 2010

Următoarea înlocuire la Curtea Supremă din SUA


Azi am spor la postări.

John Paul Stevens, 90 de ani, de la Curtea Supremă a Americii, unul din cei 4 judecători liberali, a anunţat că-i va oferi lui Obama prilejul unei a doua nominalizări pe cea mai înaltă banchetă judiciară a ţării.

Apropiata demisie a lui Stevens nu e interesantă decât din perspectiva potenţialilor săi înlocuitori, listaţi în fotografii la http://www.huffingtonpost.com/2010/04/03/john-paul-stevens-on-supr_n_524398.html#s76110, unii dintre ei, foarte tineri şi capabili să ţină mai mult la tăvăleala ideologică din interiorul instanţei supreme, mai ales în efortul de a-l întoarce în favoarea orientării liberale pe centristul Anthony Kennedy, în cauzele ce vor avea un impact constituţional şi politic zdravăn, şi care se vor decide cu vulnerabilul scor de 5-4.

În rest, prin plecarea lui Stevens, se va menţine formula de echilibru 4-4-1, deşi surprizele nu pot fi excluse.

Privind lista - deocamdată, lungă - a candidaţilor liberali, îmi dau seama că plasarea - dacă nu ca favorită principală, atunci măcar pe lista scurtă - a Pamelei Karlan, profesoara lesbiană de la Stanford Law School, va reprezenta pentru Dreapta americană următoarea uriaşă migrenă politică pe care Obama ar putea-o cauza numai de-al naibii. Îmi şi imaginez o audiere a tipei la Comisia Juridică din Senat, în confruntarea cu dinozaurii convinşi că Dumnezeu e membru onorific în Partidul Republican.

La cât de bolnavă e ţara aia, e clar că Pamela Karlan nu va ajunge (încă) judecătoare la Curtea Supremă, dar simpla vehiculare a numelui ei printre nominalizabili poate constitui un instrument de presiune şi compromis pentru viitoarele cafteli politice ale lui Obama în Congresul SUA.

Informaţii despre John Paul Stevens şi Pamela Karlan, la http://en.wikipedia.org/wiki/John_Paul_Stevens şi http://en.wikipedia.org/wiki/Pamela_S._Karlan

O oră cu Niall Ferguson

Cam infatuat, dar plin de ştiinţă, informaţii şi inteligenţă. Unul dintre cei mai apreciaţi istorici în viaţă, specializat în istoria mondială a banului (sună ca naiba, ştiu).

Ultimul lui răcnet are ca titlu The Ascent of Money: The Financial History of the World, o poveste despre credite, bănci, monezi şi bancnote. http://en.wikipedia.org/wiki/The_Ascent_of_Money:_A_Financial_History_of_the_World

Conversations with History l-a avut invitat, şi mă bucur că am găsit clipul de mai jos.




Nu-i aşa că-i nasol să te umilească alţii şi pe tine?

Aflăm de pe Huffington Post:

"The Obama administration is delaying a report to Congress on currency policies amid calls from some lawmakers that it should cite China as a currency manipulator harmful to the U.S. economy.
Treasury Secretary Timothy Geithner said Saturday that he will delay publication of the report, due April 15, because several high-level international meetings in the coming months will be a better way to advance the United States' position.

Still, Geithner said in a statement that China should adopt "a more market-oriented exchange rate" to balance the U.S. trade deficit with China, which totaled $226.8 billion last year – the largest imbalance with any country. U.S. manufacturers say China's yuan is undervalued by as much as 40 percent and is a big reason for the massive trade deficit.

A stronger yuan versus the dollar would make U.S. products less expensive in China, while making Chinese goods more expensive for American consumers."

Da. Urâtă situaţie. Nici măcar sovieticii, în cea mai bună perioadă a lor, nu v-au tras-o vreodată în maniera asta. Mai mult decât atât: Republicanii, campionii "unilateralismului", ai lui "lasă că rezolvăm noi singuri problema, cu revolverul!", au devenit brusc iubitori de organizaţii internaţionale cu funcţii de arbitraj: "Sen. Charles Grassley, R-Iowa, called on the administration to prepare an unfair trade case against China before the World Trade Organization. "Everyone knows China is manipulating the value of its currency to gain an unfair advantage in international trade," he said. "If we want the Chinese to take us seriously, we need to be willing to say so in public."

VĂ DORESC MULTE SUCCESURI!

Şi, totuşi, vă prefer în continuare pe voi ca superputere. Aşa, papagali cum sunteţi...

SUA vs. Iran. Opereta continuă

Acelaşi baraj informaţional ca şi până acum, aceeaşi retorică de "Război Rece", de ambele părţi, iar rolurile de "băieţi buni" şi "băieţi răi" jucate în distribuţie identică: America vs. Iran.

În continuare, Israelul anunţă din două în două luni că iranienii vor avea sigur bomba peste două luni, după care avutul ăsta sigur pare să se amâne din motive ce ne scapă, în timp ce de prin alte părţi (inclusiv AIEA) aflăm că Teheranul va putea produce uraniu îmbogăţit abia de la anul. Habar n-avem dacă vor fi invadaţi, cine se ocupă de planificare şi care vor fi agresorii propriu-zişi.

Din interiorul ţării nu mai vin veşti, pe Twitter şi Facebook, de la şi aşa anonimii "reformatori" cu care neoconservatorii americani speră să producă "Regime Change"-ul, marea lor obsesie şi, totodată, păcăleală. În continuare, nu ştim cine conduce, în realitate, ţara aia în care - asta se cunoaşte cu certitudine - economia stă să crape.

China, se pare, ar inclina să renunţe la dreptul ei de veto în Consiliul de Securitate, şi să nu se opună unor viitoare sancţiuni anti-iraniene iniţiate de Statele Unite.

Ieri, într-un nou set al infinitului meci de tenis cu vorbe de oftică aruncate de copii bătrâni, Ahmadinejad s-a aflat la serviciu, expediind texte de genul: "Hai, sancţionaţi-ne, că ni se rupe!" Prostiile obişnuite, cu un lexic uşor diferit. Apare şi o ameninţare nouă: "Dacă nu ne mai livraţi benzină, le vom cere experţilor noştri s-o producă!", chestie la care un comentator de pe HuffPost a zis: "Telling experts to produce gasoline is like telling mullahs to levitate."

În orice caz, în tot oceanul acesta de necunoscute totale, presupuneri eronate şi înjurături plictisitoare, există o afirmaţie în care liderul formal de la Teheran cred că are dreptate, atunci când se referă la America: "You are isolated yourself, but you are hotheaded and don't understand it."


vineri, 2 aprilie 2010

În SUA, justiţia e mai tare decât Securitatea

Totuşi, greu de crezut, într-o epocă în care teama fie şi numai de umbra unui terorist justifică aproape orice, fără niciun tip de control judiciar la bază.

Dar, trei judecători, în trei ocazii diferite (ultima dată, în urmă cu două zile), au constatat că FISA - Foreign Intelligence Surveillance Act (legea care permite interceptări ale convorbirilor telefonice penru necesităţi de securitate naţională) fusese încălcată pe timpul lui GW Bush, în sensul că National Security Agency ("se-te-se-ul" american) nu s-a ostenit să obţină mandate judecătoreşti pentru realizarea unor operaţiuni de supraveghere electronică.

Cel mai recent proces în care justiţia a stabilit încălcarea legii începuse în vremea lui Bush, dar s-a finalizat în mandatul lui Obama, motiv pentru care denumirea speţei, la data pronunţării hotărârii judecătoreşti, este Al-Haramain Islamic Foundation v. Obama. Statul fiind cel chemat în judecată, este interesant să constaţi că avocaţii lui Obama au preluat, în apărare, acelaşi argument juridic susţinut, în trecut, de juriştii lui Bush: privilegiul secretului de stat.

După cum subliniază Glenn Greenwald în postarea lui de ieri, reprezentanţii actuali ai Departamentului Justiţiei "took the imperial and hubristic position that the court had no right whatsoever to rule on the legality of the program because (a) plaintiffs could not prove they were subjected to the secret eavesdropping (and thus lacked "standing" to sue) and (b) the NSA program was such a vital "state secret" that courts were barred from adjudicating its legality."

Cam atât despre Administraţia mesianică a lui Obama, care promisese, la început, că o va rupe cu tradiţiile securiste ale predecesorului său...


Documentele procesuale ale speţei, inclusiv hotărârea de 45 de pagini, se găsesc la acest link: Al-Haramain Islamic Foundation v. Obama


Imaginea a fost preluată de la http://www.cellaz.com/photos/news/1167.jpg

joi, 1 aprilie 2010

Recital pedelist american: Ann Coulter

O juristă isteaţă, care ştie să se bată cu argumente adesea jignitoare, din rândul cărora - în mod surprinzător - reuşeşti uneori să extragi atomi de bun-simţ în analiza celor mai controversate subiecte ale agendei publice din Statele Unite şi nu numai.

Ann Coulter e o ultra-infra-conservatoare (nu găsesc alt termen pentru a-i sublinia extremismul şi adâncimea conservatorismului) care - dacă, în România, PDL-ul ar avea doctrină - ar putea prelua conducerea partidului de la Emil Boc. În rest, orice comparaţie între blonda autohtonă şi cea americană ar fi o ofensă la adresa lui Ann Coulter, care e despărţită de mulţi politicieni (în primul rând, americani) prin înălţimea bibliotecilor pe care le-a frecventat.

Fora.tv îi găzduieşte o conferinţă la adresa http://fora.tv/2009/11/16/Ann_Coulter_Liberal_Victims_and_Their_Assault_on_America, unde se străduieşte (şi chiar reuşeşte) să facă praf Stânga americană, însă numai pentru 58 de minute.

Informaţii despre Ann Coulter, la http://en.wikipedia.org/wiki/Ann_Coulter

Americani, "Time to do the right thing"!

E îndemnul unui american de origine chineză, John Kao http://en.wikipedia.org/wiki/John_Kao, cu un bestseller la activ, intitulat "Innovation Nation: How America Is Losing Its Innovation Edge, Why It Matters, and What We Can Do to Get It Back. "

Un exerciţiu de imaginaţie: ce s-ar fi întâmplat după Pearl Harbor, dacă americanii s-ar fi ascuns în pivniţe, în loc să construiască cea mai mare forţa militară navală din istorie? Ce-ar fi fost dacă, după ce îşi lungeau noaptea gâturile, ca să vadă Sputnik-ul sovietic trecând peste oraşele din Midwest, nu s-ar fi lansat aproape cu disperare în dezvoltarea programului Apollo?

Nici nu vreau să mă gândesc...

După cum scriam şi zilele trecute, în Obamaland, talentul şi inovaţiile se lasă aşteptate. Spre deosebire de trecut, dinamismul Chinei, Indiei şi Braziliei nu creează motivaţie şi nu-i determină pe americani să se dea cu capu' de toţi pereţii, pentru a-şi reface considerabilul avans tehnologic, economic şi social pe care îl inauguraseră după 1945. Dacă n-ar dispune de capacitatea militară cu ajutorul căreia pot distruge pe aproape oricine, Statele Unite ar fi o putere provinicială.

Arianna Huffington are o postare pe marginea lucrării lui Kao şi a unui dialog purtat cu acesta: "So, even though we currently find ourselves "basking in our faded glory," Kao believes "America has the potential to become the first [Innovation Nation], a blend of enlightened self-interest and outward-reaching altruism." But first we have to embrace that sense that great things are still possible and that our best days still lie ahead. That mindset is a prerequisite for innovation and getting things done. Without it, the seeds of innovation wither in a soil that is an arid mix of negativism and defeatism. With it, America can put a commitment to innovation front and center, the way countries as diverse as China, Australia, Finland, Singapore, Canada, and India are doing."

Aparent, un aspect încă insuficient clarificat pentru perioada actuală se referă la determinarea obiectului inovaţiilor: "Kao points out that innovation, despite a widely held perception, is not only about science and high tech creations. He cites the rise of micro-lending as a powerful example of a social innovation that works at the grassroots level."

Kao are, totuşi, un optimism prudent:

"We've had much discussion about whether this will be an American century or one dominated by China or some other foreign power. Kao believes America will still be an "indispensable nation" but that innovation will go global."

Nu cred că trebuia să vină neapărat un chinez, ca să-i tragă de mânecă...

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare