duminică, 25 aprilie 2010

Credinţă, lifestyle şi control psihiatric

American Thinker şi-a postat pe blog articolul "Liberty and the Death of God", adică, un fel de "religia este opiu pentru popor", dar, evident, pe invers.

Nu intru în detalii legate de faptul că Marx n-a pretins niciodată că oamenii religioşi pot fi recunoscuţi după prafuri albe, etnobotanice şi seringi cu care ar umbla asupra lor. Sensul expresiei din Introducerea la Contribuţii la critica filozofiei hegeliene a dreptului era cu totul altul.

Postarea reia o teză veche potrivit căreia, materialiştii l-au ucis pe Dumnezeu, ca să-şi facă de cap în deplină libertate. Zice American Thinker: "I've been seeing that picture quite a bit, lately. It is the quintessence of the present-day power-mad, anti-intellectual radical left." Tipu' îşi imaginează că Stângacii sunt necredincioşi, necuviincioşi faţă de Dumnezeu, anti-intelectuali şi bolnavi după putere. Probabil că are ceva dreptate.

Dar hai să vedem cât de 'telectuali, moderaţi, respectuoşi cu Domnul, nepolitizaţi, şi, în special, întregi la minte sunt credincioşii lu' peşte, cel puţin cei din America. Atenţie! Lucrăm cu materialul clientului:

1) Imediat dupa 11 septembrie 2001, un lider fundamentalist creştin i-a zis lui GW Bush (fără să fie în transă din motive de opiu): "Since God knew that those planes would hit those towers before you and I were ever born, since God knew that you would be sitting in that chair before this world was ever created, I can only draw the conclusion that you are God's man for this hour." Un silogism mai mult decât jignitor la adresa lui Dumnezeu... Detalii la http://www.alternet.org/election04/20499

2) Prozelitismul, de fapt un marketing religios de cea mai joasă speţă, a dus la apariţia unor site-uri precum: http://fitforjesus.com/, http://www.fatfree4jesus.org/, http://christianstreetfurniture.com/about_us.html. Sau la publicarea unor cărţi ca What Would Jesus Eat? The Ultimate Program for Eating Well, Feeling Great, and Living Longer. http://www.amazon.com/Ultimate-Program-Eating-Feeling-Living/dp/0785265678. O trivializare a Domnului - cu siguranţă în numele "libertăţii" -, pe care American Thinker n-o mai explică. O introducere perversă a lui Isus Hristos în lifestyle-ul american, ăla asumat în numele "libertăţii" care-l neagă, de fapt, pe Dumnezeu.

3) În octombrie 2005, GW Bush a grăit, de faţă cu alţii: "I am driven with a mission from God'. God would tell me, 'George go and fight these terrorists in Afghanistan'. And I did. And then God would tell me 'George, go and end the tyranny in Iraq'. And I did." Asta, fiindcă mă refeream în titlu la necesitatea unui control la cap. Amănunte la http://www.guardian.co.uk/world/2005/oct/07/iraq.usa

4) Televanghelistul Pat Robertson - altul care pretinde obraznic, "liber" şi anti-intelectual că schimbă SMS-uri cu Mântuitorul - a declarat că acesta din urmă i-ar fi spus: "I [God] will remove judges from the Supreme Court quickly and their successors will refuse to sanction the attacks on religious faith." http://mediamatters.org/research/200501040010

Şi exemplele pot continua, dar nu merită...
Exemple ca acestea periclitează sentimentul religios, bagatelizându-l cu ajutorul instrumentarului materialist, şi îl suprapun cu ipocrizia, amestecându-l într-un cocktail cvasi-satanist. ĂŞTIA sunt cu mult mai răi decât radicalismul Stângii, care, cel puţin în privinţa raportului dintre religie şi secularizare, e departe de orice ipocrizie.

"Gânditorul american" (dacă aş fi măgar, aş scrie că e o contradicţie în termeni) îşi are textul la http://www.americanthinker.com/2010/04/liberty_and_the_death_of_god.html

Despre reverendul Pat Robertson, puteţi afla multe la http://en.wikipedia.org/wiki/Pat_Robertson

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare