luni, 19 aprilie 2010

E păcat să mori. Inegalitatea va exista şi mâine

Cum sunt "abonat" şi pe la câteva bloguri americane de Dreapta, nu mă pot abţine să le parcurg textele de tip "Ştefan Gheorghiu pe invers."

American Thinker are o postare care seamănă mult cu sublimul cult al morţii, născut prin Piaţa Universităţii, în aprilie 1990: "mai bine mort decât comunist!" Mă rog, chestie de gust...

Conservatorul nostru american e speriat că vine comunismu' peste el (nicio şansă, să stea liniştit!), şi bagă nişte argumente de tipul celor folosite de Jean-Francois Revel, de pe vremea când acesta din urmă era ieşit din formă, departe de clasa care l-a consacrat.

"Give me inequality, or give me death" sună strigătul de final. N-am înţeles niciodată de ce extremele (Dreaptă şi Stângă) insistă aşa de mult asupra alternativei morţii. Cretinu' ăsta, de pildă, în loc să se ducă pe lumea cealaltă, ar face bine să lupte pentru opţiunile lui şi să prevină instalarea Comunei la Washington, nu s-o ia la fugă spre cimitir. Fără glumă: merită să trăieşti pentru ceea ce crezi, nu să crăpi ca dobitocu'!
"Equality is the path to spiritual immolation", mai adaugă el, tot în final. "Immolation" înseamnă sacrificiu ritual. Cel al "elitelor", se înţelege. Treaba lor. Inegalitatea, în schimb, reprezintă sacrificarea non-elitelor de către elite: de ce să aibă toţi acces la asigurări sociale, de sănătate, şi la învăţământ public, când e "normal" ca doar o minoritate să beneficieze de toate acestea? Ce mi se pare chiar şi mai pervers la suporterii inegalităţii, e faptul că nu sunt solidari nici măcar între ei. Dacă vreunul din clasa lor (Bill Gates, să zicem) o ia la vale, reacţia ideologică este: "Ducă-se! Înseamnă că n-a fost suficient de bun, comparativ cu cel care i-a cucerit locul."

"Let the income of Bill Gates be equal to that of the woman scrubbing the toilets at the Microsoft building", plusează ironic Gânditorul American, arătând că, de fapt, e departe de efortul gândirii.
Imaginea acelei realităţi viitoare (dacă va fi vreodată) ar arăta, potrivit unui text din Ideologia germană, cam aşa: "In communist society, where nobody has one exclusive sphere of activity but each can become accomplished in any branch he wishes, society regulates the general production and thus makes it possible for me to do one thing today and another tomorrow, to hunt in the morning, fish in the afternoon, rear cattle in the evening, criticise after dinner, just as I have a mind, without ever becoming hunter, fisherman, herdsman or critic."

În "comunismul" vag conturat de Marx şi Engels, în 1845, atunci când au scris Ideologia germană, nu ar mai urma să operezi din capul locul cu două statusuri diferite, de tip Bill Gates şi femeia lui de serviciu, fiindcă atunci vor fi dispărut (nu se ştie cum) fundamentele obiective care, astăzi, în plin mezo-capitalism (fiindcă o să mai urmeze, cândva, şi neo-capitalismul), determină apariţia şi menţinerea polilor opuşi. Tocmai din acest motiv, în 2010, când contradicţiile din America şi de prin multe alte locuri sunt atât de accentuate şi departe de a exploda în interiorul unui sistem social care a învăţat să absoarbă tensiunile, nu ai cum să te întâlneşti cu comunismu'.

Nu există, prin urmare, niciun motiv să crăpi. Inegalitatea va exista şi mâine, chiar dacă va trebui să mai dai un ban pentru "toilet-cleaner"-ul tău, dintr-un buzunar care oricum va rămâne plin...


Despre Ideologia Germană, câte ceva la http://en.wikipedia.org/wiki/The_German_Ideology

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare