sâmbătă, 24 aprilie 2010

Falşi experţi în probleme iraniene


Ideologizarea până şi a mâncării din farfurie poate determina concluzia că un Big Mac nu e numai nesănătos, dar şi total lipsit de gust, ca şi cum ai ronţăi nişte carton (ar putea zice activiştii unei imaginare organizaţii de vegetarieni, intitulate "Apocalipsa din Fast Food-uri").

În materie de Iran, ideologii se dovedesc a fi - inclusiv cu sau fără propria lor ştiinţă - nişte experţi de doi lei, dar asta nu contează, cât timp publicul american, în marea lui majoritate, e ne-citit, incapabil să coroboreze informaţii din surse distincte şi stângaci în a evalua argumente ideologice oferite cu un pretins aer de expertiză. Este, prin urmare, predispus să înghită orice.

Pe tot mai interesantul lor blog Race for Iran, Flynt şi Hillary Leverett demontează tezele facile care - întocmai ca în lunile anterioare invadării Irakului - sunt menite astăzi să fixeze imagini eronate, estimări fals optimiste şi viziuni aproape romantice privitoare la succesul unei acţiuni militare împotriva Teheranului:

"There is not a “clique in power” in Tehran—there is an Iranian government, with multiple power centers, that functions as a system. That is why repeated efforts by American administrations to game that system, by trying to identify and work with individual Iranian leaders we see as relatively “moderate” and ignoring those we find unpleasant, always fall flat. That is why the Obama Administration’s decision to ignore communications from President Ahmadinejad and try to establish an exclusive channel to the Supreme Leader, Ayatollah Khamenei—a course recommended by Karim, among others—was such a blunder."

"...claim that the Iranian government is “under siege from the popular uprising last year after a disputed presidential election” is a wholly unsubstantiated—and, to put it frankly, false—assertion. The evidence of the Green movement’s decline since June 2009 is clear and irrefutable. One of the very strong impressions we took away from our visit to Tehran in February—shortly after the publicly promised and widely anticipated show of strength by the Green movement on February 11, the anniversary of the Islamic Republic’s founding, had turned out to be an almost complete “bust”—is that the Iranian government is far from being “under siege” and is, in fact, quite confident in its base of popular support."

"There is ample evidence that, since Ahmadinejad became President in 2005, Ayatollah Khamenei has taken numerous affirmative steps to ensure that he continues to hear a wide range of views about nuclear issues. Ali Larijani, Hassan Rohani, Kamal Kharrazi, even Ali Akbar Hashemi Rafsanjani—all continue to play important roles in the ongoing discussion of nuclear matters in Iranian leadership circles. At the same time, there is no evidence that Iran is moving toward a “Pakistan option”—which, we suppose, Karim would distinguish from a so-called “Japan option”. Our understanding is that, while Ayatollah Khamenei strongly supports continued development of Iran’s nuclear capabilities, at this point he also continues to oppose any move toward overt weaponization."

Câteva cuvinte despre familia Leverett: în mod mai mult decât evident, doi "porumbei" în angajarea problematicii iraniene, care gândesc mai înainte să apese pe butoanele roşii. Flynt Leverett e specializat în tematica Orientului Mijlociu, şi a lucrat între 1992 - 2003 ca analist la Consiliul Securităţii Naţionale de la Casa Albă, în Departamentul de Stat şi la CIA. E membru în Council on Foreign Relations. Din biografia lui Hillary Leverett, consultantă în timpul Administraţei GW Bush la Consiliul Securităţii Naţionale, reţinem amănuntul interesant, potrivit căruia "From 2001-2003, she was one of a small number of U.S. diplomats authorized to negotiate with the Iranians over Afghanistan, al-Qa’ida and Iraq."

Datele sugerează faptul că prezenţa lor în staff-ul de securitate naţională de la Casa Albă, în mandatul lui Bush, a devenit treptat imposibilă, datorită divergenţelor de opinii cu aripa neoconservatoare ocrotită de Condoleezza Rice şi Stephen Hadley.


Harta Iranului a fost preluată de la http://www.newsdesk.umd.edu/uniini/2009/iranmap2.jpg

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare