duminică, 18 aprilie 2010

Realistul Zakaria

Există ceva mai rău decât să urmăreşti pe viu politica externă a neoconservatorilor: să vezi cum un realist ajunge tot la soluţiile lor.

Fareed Zakaria a descoperit că, orice ar face America, n-are un alt om mai bun la Kabul decât Hamid Karzai. Adică, zice Fareed cam aşa: "ne-am dus peste o ţară de -1, am adus-o la -2, clasa ei politică a decăzut la -3, să-i ridici la +1 e imposibil, aşa că te mulţumeşti cu ce ai, ca să nu-i pierzi, fiindcă asta ar coborî America la un -4 în regiunea respectivă." Realism curat, de cea mai pură extracţie kissingeriană.

Scriind în Newsweek despre labirintul geopolitic afgan, Zakaria afirmă următoarele:

1) "Let's accept that Karzai is a vain, mercurial, hypersensitive man. And let's accept that he presides over a system that is massively corrupt. Does anyone really believe that his successor will be a brilliant manager and a Jeffersonian democrat of unimpeachable virtue?"

2) "Karzai is the most popular, most credible politician who fits that description. Despite his many flaws, no one satisfies the criteria better than he does."

3) "Although there was serious fraud in the balloting, few observers believe that his opponent, Abdullah Abdullah, a member of the minority Tajik community, would have won if the contest had been fairer."

Concluzia:

"So we can't replace him, and we can't succeed without him."

Acelaşi tip de raţionament, cu aceleaşi consecinţe perverse, este dus până la capăt de americani, astăzi, pe timpul lui Obama, la fel ca şi în mandatul lui Bush, cu privire la toţi oamenii Washington-ului plasaţi, sub culori de regulă portocalii, în ţările necesare pentru noul Containment neoconservator, conceput după 2001. Desigur, cu unele nuanţe, fiindcă, nu peste tot, SUA se află în aceeaşi dificultate ca în Afganistan, iar interesele lor pot face obiectul unor concesii. Iuşcenko şi Bakiyev tocmai şi-au făcut valizele.

Ne convine sau nu, strategia realistă americană acceptă să lucreze în prezent cu materia primă de cea mai proastă calitate moştenită de la neoconservatori.

Poate aşa avem explicaţia pentru care, în România, la alegerile din decembrie 2008, americanii n-au avut nimic de obiectat, mulţumindu-se probabil să constate că "we can't replace him, and we can't succeed without him."


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare