duminică, 2 mai 2010

Postmodernismul - răul absolut al momentului?


Despre postmodernism se scriu monografii şi teze de doctorat, în raport cu care eu mă găsesc încă la un nivel de clasele I-IV. Am citit totuşi suficient de mult, ca să realizez cât de mult suntem în prezent dominaţi de amprenta postmodernismului.

American Thinker a avut azi o postare în care anatemizează dominaţia unui curent de gândire pe care-l consideră "A unified theory of all the trouble in the world." La fel ca şi mulţi alţii, pentru conservatorul american "Postmodernism is a progressive virus that negates reason, objectivity, and truth - replacing them with relativism, subjectivism, and pragmatism."

În cartea lor, "Netocraţia. Noua elită a puterii şi viaţa după capitalism", Alexander Bard şi Jan Soderqvist (doi fani incontestabili ai gândirii postmoderne) subsumează postmodernismul filozofiei dinamiste (reprezentată de nume precum Heraclit, Spinoza, Leibniz, Nietsche, Deleuze şi Foucault) care oferă "beţia libertăţii şi posibilităţile limitate, dar reale ale prezentului", în locul utopiilor promovate de Platon, Hegel şi Marx (p.112), şi care dăruieşte Omului privilegiul de a "descoperi 'adevărul' examinând mediul din jurul său", de a construi "adevărul care se potriveşte cel mai bine cu scopul şi circumstanţele lui." (p.118)

Cred că American Thinker se grăbeşte introducându-l pe Marx în ascendenţa postmodernismului din zilele noastre, atunci când scrie că "Postmodernism's historical roots are in nineteenth century existentialism, skepticism, and Marxism. Postmodernism evolved into an anti-rational movement based largely on the sophistry of "modernism's failure," specifically, objectivity's failure to eradicate war, poverty, and famine." Fiindcă numai relativism, subiectivism şi pragmatism nu vezi la Marx...

În schimb, ori de câte ori, astăzi, vorbim despre negarea absolutului în oricare din formele sale de manifestare, toleranţa faţă de minorităţile de orice fel, dreptul la diversitate, drepturile animalelor, încălzirea globală şi protecţia mediului, dreptul la suicidul asistat, neconceperea renunţării fie şi la o fracţiune din dreptul femeii la întreruperea cursului sarcinii, ori de dreptul la o libertate de exprimare complet neîngrădită, avem imaginea unui radicalism care preia, în mare măsură, furia conţinută în lucrările lui Marx.

Până şi Web 2.0, blogurile şi Wikipedia sunt rezultante ale postmodernismului, chiar şi în absenţa unei filiaţii marxiste.

Şi, astfel, ajungem să înţelegem "războiul cultural", disperarea, extremismul, bigotismul şi alte reacţii patologice prin care tradiţionaliştii încearcă să răspundă - în politică, în artă, în ştiinţă -ofensivei postmoderniste ce pare de neoprit. Şi pe care, admit, o privesc şi eu cu anumite rezerve...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare