duminică, 9 mai 2010

Un CV sărac pentru Curtea Supremă

Cea din America.

O altă ciudăţenie americană e pe cale să se producă mâine: Obama o va nominaliza pe Elena Kagan pentru funcţia de judecător la Curtea Supremă.
Pe cât de importantă e partea din CV-ul ei la capitolul studii, distincţii, funcţii politice, administrative şi academice, pe atât de numai 3 (trei) studii juridice mari, late şi modeste a scris. Femeia asta nu a publicat un curs (cum naiba predau ăştia acolo?!?!), n-a scris un tratat, o monografie, vreun studiu distrugător de convenţii şi paradigme. Nimic.

Deşi aripa liberal-radicală a Democraţilor o va susţine pentru banalul motiv că e propusă de Preşedinte, există jurişti din tabăra lor care se tem pentru faptul că Obama va pune pe banca supremă o juristă care nu s-a pronunţat în toată viaţa ei universitară asupra marilor teme constituţionale americane. Fiindcă nu a scris, nu a publicat, nu a vorbit. Şi despre care lumea habar n-are cum gândeşte despre probleme cum ar fi: avortul, căsătoriile dintre homosexuali, puterea prezidenţială şi ducerea războiului, libertatea de exprimare, discriminarea pozitivă în universităţi, dreptul de a purta arme, sistemul financiar şi puterea corporaţiilor.

Ca de obicei, Glenn Greenwald rupe gura la toată lumea cu analizele lui în ceea ce-o priveşte pe Kagan, pe care o contestă fără rezerve.

Despre Elena Kagan, există informaţii revelatoare pe Wikipedia şi pe site-ul de la Harvard:http://en.wikipedia.org/wiki/Elena_Kagan, http://www.law.harvard.edu/faculty/directory/index.html?id=112&show=bibliography

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare