sâmbătă, 29 mai 2010

Un an de blogging - Partea a II-a

Şi, tot la dată aniversară, vă fac cadou link-ul către Strategia de Securitate Naţională a Statelor Unite din 27 mai 2010.

Parcurgând-o, relevantă mi s-a părut conexiunea dintre mizeria globală - politică, economică, socială - din interiorul Americii şi manifestarea mizeră a acesteia din urmă în plan global.

În cuvântul introductiv al documentului, Obama admite că "we must see American innovation as a foundation of American power" (o idee asupra Fareed Zakaria insistase în scrierile sale), în sensul că nu poţi fi recunoscută ca superputere dincolo de frontierele tale naţionale, cât timp nu faci ordine în interiorul lor şi nu reduci handicapul de viteză pe care-l înregistrezi, faţă de state mult mai dinamice, în privinţa dezvoltării economiei, educaţiei, energiei şi ştiinţei.

În rest, demersul american de securitate naţională stă (firesc, până la urmă) sub zodia continuităţii, doar retorica fiind diferită de textele de tragedie antică, scrise de neoconservatori în vremea lui Bush. Urmele de realism sunt însă reduse; în schimb, excepţionalism american cât cuprinde.

Perfect justificată, în sensul acesta, e ironia lui Stephen Walt: "In fact, despite its rhetorical concessions to the diffusion of power and the need to adapt to new realities, the report declares that one of our key national interests is “an international order advanced by U.S. leadership that promotes peace, security, and opportunity through strong cooperation to meet global challenges” (my emphasis). Or as Secretary of State Clinton put it on Thursday, “the simple fact is that no global problem can be solved without us.” (Take that, President Lula and Prime Minster Erdogan!)."

Sau, altfel zis, America refuză să accepte că am intrat în era post-americană.

Tot Walt este cel care joacă rolul Americanului Ne-ipocrit, recunoscând că "As a loyal American, I can understand (and maybe even support) this aspiration, and it’s easy to understand why U.S. presidents speak in such terms. But there are two obvious problems with this conception of international order. First, the report is saying that Washington will continue to define the set of rules and standards by which international behavior will be judged, and if other states don’t accept it, they will face the consequences. In the meantime, however, the United States will continue to violate other states’ sovereignty by sending in Special Forces (with or without permission), or by conducting drone strikes at suspected terrorists (ditto), and woe betide anybody who tries to do the same thing to us."


Un interviu cu Bob Rhodes, cel care a scris Strategia, poate fi lecturat la http://washingtonindependent.com/85916/americas-global-outlook-at-an-inflection-point

Fotografia, avându-l în plan secund, pe Jim Jones, asistentul Preşedintelui pentru securitate naţională, este de la http://photos.upi.com/slideshow/lbox/6557df3488be5efa130d060db298ce51/Obama-Announces-Security-Team.jpg

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare