duminică, 13 iunie 2010

Din ciclul "Restituiri ale Războiului Rece": John McCain despre Iran


John McCain are aproape 80 de anişori şi e un produs 200% al variatelor denumiri sub care e cunoscut Războiul Îngheţat: "Vest contra Est", "Voi sunteţi comunişti, noi suntem imperialişti!", "Cine e totalitar, mă-sa-i prostituată!" etc.

Văzând lipsa de libertate ce domina Estul de inspiraţie sovietică, propaganda de la Washington vărsa lacrimi prin Europe Libere şi Voci ale Americii; până prin 1954 au mai vărsat şi câte 2-3 paraşutişti dincolo de Cortina de Fier, cu gândul cretin de a alimenta revolte anticomuniste. În 1956, fără nicio scânteie provocată de CIA, în Ungaria lucrurile au luat-o razna, dar, cu lacrimi vărsate cu tot, Eisenhower a refuzat să dezlănţuie războiul mondial cu nr.3. Nu merita.

Propaganda a continuat vreo patru decenii, americanilor rupându-li-se sufletul în 14 de suferinţa oamenilor din Blocul Estic. Atât de tare li se rupea sufletul, încât mai multe ogive nucleare americane erau programate pentru detonare deasupra unor localităţi cum ar fi Bucureşti, Varşovia, Mizil, Poznan, Erfurt, Varna, Huşi, Brno, Gdansk, Lidice, Doftana, am obosit.

Formal şi real, Războiul Rece a luat sfârşit în urmă cu 20 de ani. Asta nu înseamnă că războinicii reci au dispărut şi ei. Dimpotrivă, o fosilă vie e John McCain care a rămas cu reflexul grijii pentru oamenii oprimaţi. Acum, locul polonezior şi al maghiarilor e luat de iranieni. McCain îşi imaginează că tinerii iranieni sub 30 de ani sunt anti-comunişti şi pro-americani, şi îşi intitulează articolul lacrimogen "The Iranian Resistance and Us". Ehhhh, ce să-ţi povestesc?

Câteva dintre prostiile scrise cu nesimţire:

"... history was made before our very eyes: one year ago, democratic change in Iran looked rather improbable, but just one week later it looked virtually inevitable." Exact ca în Ungaria, în 1956...

"But when Iran’s rulers are too afraid of their own people to tolerate even routine public demonstrations on regime holidays, as they recently demonstrated, this is not a government that is succeeding. It is a cabal of criminals who understand that their morally bankrupt regime is now on the wrong side of Iranian history." Călăul Stalin de pe timpuri...

"We—the government and the people of the United States—need to stand up for the Iranian people. We need to make their goals our goals, their interests our interests, their work our work. [Băi, voi aveţi problemele voastre acasă, pe care nu sunteţi capabili să le rezolvaţi] We need a grand national undertaking to broadcast information freely into Iran, and to help Iranians access the tools to evade their government’s censorship of the Internet." Şi, uite aşa, o să auzim pe unde scurte: "Aici Radio Iranu' Liber!"

"Then we need to impose crippling sanctions on them for their human rights abuses—to go after their assets, their ability to travel, and their access to the international financial system, which is exactly the goal of legislation that I and others have proposed." Păi, parcă te durea sufletu' de tinerii iranieni...

"The Iranian regime may appear intimidating now, but it is rotting inside. It has only brute force and fear to sustain it, and Iranians won’t be afraid forever." Joooos comunismuuuuuuuuuuu!

Evident, penibila relicvă ar vota cu două mâini în Congresul SUA bombardarea Iranului, cu "tineri" cu tot. Şi, tot evident, McCain omite să spună că ce-l doare cel mai tare e uleiu', petrolu' pe care stau iranienii, în loc să-l dea la alţii care stau să crape.

Aşa cum m-a obişnuit, Glenn Greenwald, juristul cu cea mai solidă expertiză în materie de demantelări ale ipocriziilor politice americane, scrie pe blogul lui: "Oh, yes -- John McCain is so deeply concerned about the welfare of The Iranian People. He just adores them. That's why his Siamese twin, Joe Lieberman, advocates that we bomb their country, while McCain merrilly sings songs about doing so. The best way to show how noble and profoundly caring you are about other people is to bomb their country; they love that and it's really, really good for them."



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare