miercuri, 7 iulie 2010

Deocamdată, Israelul are probleme la Ankara, nu la Teheran


Până recent, după Irak, "următorul pe listă" era Iranul. Fiindcă generează pericole pentru Israel. Ce fel de pericole?

În primul rând, pentru aspiraţia de a deveni un hegemon în zonă, inclusiv cu intenţia nemărturisită public de a se construi pe sine ca principal interlocutor al Americii în Orientul Mijlociu. O dovadă o constituie buna conlucrare iraniano-americană din ultimii ani pe linia problemelor din Afganistan, plus sprijinul acordat noii conduceri şiite de la Bagdad, din epoca post-Saddam, greu ţinută în spinare de Washington. Pe această bază, de îndată ce Hillary Clinton ar fi întâmpinată cu pâine şi sare pe aeroportul din Teheran, Israelul ar pierde brusc statutul de copil răsfăţat în faţa Statelor Unite. Un proiect totuşi greu, dar nu imposibil de realizat. Cine vrea să vină cu o replică legată de "drepturile omului" şi "lipsa de democraţie" din Iran, care cică i-ar dezgusta SUA, să se uite mai la sud-vest, spre Arabia Saudită, aliată de nădejde a Americii, o ţară în care mai ales femeile gustă din plin atmosfera de excese, libertăţi sublime şi desăvârşit absente.

În al doilea rând, fiindcă lucrează la prima bucată de ogivă atomică, realizare ce nu-i va oferi paritatea de descurajare nucleară necesară în raport cu Israelul (cu mult mai bine dotat), dar care va antrena imediat Egiptul, Arabia Saudită şi Turcia în efortul de a deveni, la rândul lor, puteri nucleare. Şi abia această situaţie va periclita, cu adevărat, securitatea Israelului.

Prin urmare, Iranul trebuie detaşat de posibilii săi aliaţi arabi (deja Emiratele Arabe au anunţat ieri că, mai nou, vor juca echipaţi în tricouri americane) şi uşor bombardat.

Numai că raportul de forţe în Orientul de Mijloc cunoaşte o dinamică net superioară fixaţiilor likudnice de la Tel Aviv, ajutate puternic de aerul neoconservator încă persistent la Washington. După cum rezultă din articolul cu titlul The Shifting Sands of State Power in the Middle East, principala durere de cap a guvernului israelian nu o constituie Iranul, ci Turcia. Făcând abstracţie de momentele foarte fierbinţi şi publice din ultimele 16 luni (începând cu intrarea trupelor alb-albastre în Gaza, având ca efect urechiatul în ochii somităţilor adunate la Davos, al lui Shimon Peres, de către Erdogan, şi până la episodul recent cu "Mavi Marmara"), buna fostă de mai mulţi ani prietenă a Israelului face tot mai des pe nebuna în zonă, condusă de un lider politic care-i dă clasă la orice oră lui Ahmadinejad.

Câteva dintre tezele susţinute în articolul scris de Alastair Crooke:

1. "Neither Iran’s economy nor its nuclear program is the primary cause of Iran’s rise", ci cu totul alţi factori: picajul irakian, arsenalul convenţional iranian, plus Hamas, plus Hezbollah.

2. "Turkey is positioning itself as the pivot between Asia, Europe, and the Middle East."

3. "Syria has opened a window for Turkey into the Sunni Arab world."

4. "Iran, Syria, and Turkey are, therefore, widely seen to be the coming influence
in this new regional era."

Pentru cine a uitat, Turcia e ţară membră NATO, deci, cam greu de bombardat. Deşi, dacă va fi necesar, se vor putea găsi alte modalităţi de pedepsire a tupeului otoman adaptat secolului 21.

Articolul este la http://www.twq.com/10july/docs/10jul_Crooke.pdf

Harta am preluat-o de la http://www.silkroadstudies.org/new/inside/turkey/100215map.jpg

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare