sâmbătă, 17 iulie 2010

Elizabeth Warren - un pion otrăvit pentru Wall Street

Până când Obama se va decide pe cine va numi în funcţia de director al lui Consumer Financial Protection Bureau, dezbaterea în jurul prezumtivului candidat nr.1 la funcţie - Elizabeth Warren - va continua să se amplifice.

Noua instituţie de supraveghere - chiar dacă lipsită de forţa de intervenţie pe care proiectul iniţial al legii Dodd-Frank dorea să i-o atribuie - e menită să descurajeze practica sectorului financiar de a pune pe piaţă, la îndemâna unei mase de investitori mici, produse sofisticate aflate, dacă nu aproape de limita ilegalităţii, atunci cel puţin în zona aptă să producă riscuri sistemice, datorită informării inadecvate şi protecţiei insuficiente a publicului.

Pentru un plus de precizie, "masa de investitori mici" înseamnă clasa de mijloc americană, care a recepţionat şocul cel mai dur în anii 2008 - 2010, în contextul în care activele ei patrimoniale au fost ţinte lipsite de orice protecţie într-un imens poligon de tir financiar-bancar. În clipul de mai jos, Elizabeth Warren vorbeşte despre fenomenul punerii la zid a clasei de mijloc, de către Wall Street.

Numirea (sau nu) în funcţie a probabil celei mai puternice şi credibile partizane a legii Dodd-Frank s-ar putea constitui în punctul de echilibru (sau dezechilibru) politic al unei Administraţii situată departe de succesul revigorării economice şi de cel al reconstituirii încrederii publicului în pieţele financiare. Este, în acelaşi timp, poate, momentul decisiv în care Obama fie readuce definitiv paradigma reglementării pieţelor la nivelul perioadei pre-reaganiene, fie continuă să rămână prizonierul unui Wall Street ajuns în cea mai avansată fază de "Las Vegas."

Simon Johnson (autorul lui 13 Bankers: The Wall Street Takeover and the Next Financial Meltdown) o spune astfel:

"This can now go only one of two ways.
1.Elizabeth Warren gets the job. Bridges are mended and the White House regains some political capital. Secretary Geithner is weakened slightly but he’ll recover.
2.Someone else gets the job, despite Treasury’s claims that Elizabeth Warren was not blocked. The deception in this scenario would be nauseating – and completely blatant. “Everyone was considered on their merits” and “the best candidate won” will convince who exactly?

Despite the growing public reaction, outcome #2 is the most likely and the White House needs to understand this, plain and clear – there will be complete and utter revulsion at its handling of financial regulatory reform both on this specific issue and much more broadly. The administration’s position in this area is already weak, its achievements remain minimal, its speaking points are lame, and the patience of even well-inclined people is wearing thin.

Failing to appoint Elizabeth Warren would be the straw that breaks the camel’s back. It will go down in the history books as a turning point – downwards – for this administration."
(http://baselinescenario.com/2010/07/16/treasury-makes-a-mistake-claiming-they-are-not-blocking-elizabeth-warren/)






Warren e prezentată pe larg la http://en.wikipedia.org/wiki/Elizabeth_Warren
Fotografia provine de la http://exploitedtimes.com/wp-content/uploads/2009/10/elizabeth_warren.jpg

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare