marți, 19 octombrie 2010

Bloggerul de serviciu: azi, tot Danielle Pletka

Despre Statele Unite ale Americii, privite ca lider moral al lumii:

At the end of the day, I think that the American people actually do believe in a strong country. They do actually believe in a forward American posture. They do actually believe in the country's moral leadership.

duminică, 17 octombrie 2010

Bloggerul de serviciu: azi, Danielle Pletka

Despre tortura:

I'm not a big fan of torture. Unfortunately, there are times in war when it is necessary to do things in a way that is absolutely and completely abhorrent to most good, decent people. I don't want to say that the United States has engaged routinely in such practices, because I don't think that it is routine by any standard. But that said, if it is absolutely imperative to find something out at that moment, then it is imperative to find something out at that moment, and Club Med is not the place to do it.

joi, 14 octombrie 2010

Bloggerul de serviciu: azi, Louis Brandeis


Despre dreptul la viaţă privată:

The makers of our Constitution undertook to secure conditions favorable to the pursuit of happiness. They recognized the significance of man's spiritual nature, of his feelings, and of his intellect. They knew that only a part of the pain, pleasure and satisfactions of life are to be found in material things. They sought to protect Americans in their beliefs, their thoughts, their emotions and their sensations. They conferred, as against the Government, the right to be let alone -- the most comprehensive of rights, and the right most valued by civilized men. To protect that right, every unjustifiable intrusion by the Government upon the privacy of the individual, whatever the means employed, must be deemed a violation of the Fourth Amendment.

Ce poate fi mai rău decât o bombă iraniană?


Poza de mai sus.
Ca şi toate celelalte imagini de pe http://www.raceforiran.com/irans-%e2%80%9csoft-power%e2%80%9d-increasingly-checks-u-s-power, care redau vizita lui Ahmadinejad de ieri din Liban. Lume ca la un concert cu Bon Jovi sau ca la vizita lui Nixon la Bucureşti, din august 1969.

Imaginile respective nu sunt altceva decât expresia afirmaţiei lui Hillary Leverett, potrivit cu care "And it’s something you already see happening. You already see the balance of power in the region dramatically shifting in Iran’s favor: with Turkey, with Lebanon, with Palestine, with Syria, and with Iraq. Slowly but surely there’s a northern tier forming in the Middle East with Iran at its core, with countries that are balancing against both the United States and Israel." (a se vedea http://www.raceforiran.com/leveretts-at-yale%e2%80%94an-interview-on-iran-and-the-nuclear-issue-with-the-politic)


Distinct de asta, inundarea străzilor din Beirut de mase de oameni reprezintă rezultatul demonizării americane a lui Ahmadinejad. Mulţi înainte! În vreme ce la Washington si Tel Aviv se produc lozinci belicoase, Iranul lucrează cu patentul american "Soft Power", determinând reorientări politice în regiune şi adunând simpatii, pe fondul puternicei alienări pe care America a reuşit ca proasta să o provoace în special în relaţia cu Turcia. În prezent, demersul iranian se soldează cu următorul set de aliaţi: Turcia, Liban, Palestina, Siria şi Irak (unde mai există soldaţi americani, dar şi o conducere politică foarte şiită şi, ca atare, ataşată sufleteşte de Teheran). Şi totul, fără forţă militară, invazii sau ameninţări, ci doar prin persuasiune.



De cealaltă parte, SUA contează pe simpatia conjuncturală şi scrâşnită a următoarelor autocraţii islamiste: Egipt, Iordania, Arabia Saudită, Bahrein şi Qatar.



Priviţi imaginile cu atenţie şi parcurgeţi postarea soţilor Leverett de pe primul link citat mai sus.



Un Iran care, deşi încojurat de state cu prezenţă militară (directă sau indirectă) americană, reuşeşte să modifice echilibrul de putere regional în folos propriu. Ratarea, de către Bush şi Obama, a izolării Iranului de lumea islamică (fără să mai vorbim de Rusia), permanenta şi total nejustificata ridicare de mingi la fileu pentru Ahmadinejad, inabilitatea de a mobiliza mase mai mari de iranieni (decât doar acea parte nervoasă dintre locuitorii Teheranului, pe care i-am văzut pe străzi în 2009, la o populaţie de totuşi 60 de milioane) pentru a pune presiune pe elita lor conducătoare în interiorul căreia există diferenţieri şi conflicte ce pot fi exploatate - mă determină să mă întreb cât de ameţită poate fi, în realitate, politica externă ghidată de Washington. Ce-i costa o flexibilitate faţă de Turcia şi Siria? Sau o prezenţă ponderatoare în Liban? Ori o încălecare mai puternică a marionetelor proprii de la Bagdad, în aşa fel încât să nu conteze afinităţile lor religioase cu Teheranul? Sau abandonarea clişeelor "democraţie", "drepturile omului", "anti-comunism", care mergeau pe timpul Războiului Rece, cu priză mare la est-europeni, dar pe care nu le poţi infiltra într-o societate tradiţionalistă precum cea din Iran?

O parte din răspunsuri la întrebările de mai sus ar putea fi primită de la Tel Aviv. Restul trebuie sa vină doar de la Washington. America dispune de infinit mai multe resurse "Hard" şi "Soft Power" apte să inchidă Iranul şi să-l facă neatractiv şi nefrecventabil în faţa coreligionarilor săi. Şi atunci, de ce ajungem să vedem poze ca acelea din link?

Aşa ceva loveşte mai tare decât o bombă atomică pe care Iranul s-ar chinui sau nu să o producă.

duminică, 10 octombrie 2010

Blogger-ul de serviciu: azi, Thomas Jefferson


De azi introduc blogging-ul pentru oaspeţi chemaţi să facă de servciu pe Longitudini şi Atitudini. Oameni grei, dintr-o istorie deloc uşoară, vor tasta aici nişte gânduri. Valabile şi a doua zi după ce vor fi (fost) scrise. Iar eu voi tasta despre ele în spaţiul rezervat pe blog comentariilor.

Astăzi e rândul lui Thomas Jefferson.

About to enter, fellow-citizens, on the exercise of duties which comprehend everything dear and valuable to you, it is proper you should understand what I deem the essential principles of our Government, and consequently those which ought to shape its Administration. I will compress them within the narrowest compass they will bear, stating the general principle, but not all its limitations. Equal and exact justice to all men, of whatever state or persuasion, religious or political; peace, commerce, and honest friendship with all nations, entangling alliances with none.

joi, 7 octombrie 2010

Marx şi globalizarea


În urmă cu patru ani, Jacques Attali (fostul consilier al lui Mitterand şi prim preşedinte al BERD) şi Eric Hobsbawm (istoricul de Stânga care a trăit şi scris din plin despre secolul XX) au avut un dialog radiodifuzat, la BBC, despre actualitatea lui Marx. "They came to some unlikely conclusions", se consemna în New Statesman, la vremea respectivă, pe http://www.newstatesman.com/200603130018.

Hobsbawm constata că "Marx today is incredibly influential. I don't think enough has been made of the BBC poll which named him the most famous of all philosophers. If you actually put "Marx" into Google you will find that there are several million entries - in fact, 39 million when I tried it last time. He is much the largest of the great international presences, exceeded only by Charles Darwin and Adam Smith."

Iar bancherul Attali era de părere că "Marx is an amazingly modern thinker, because when you look at what he has written, it is not a theory of what an organised socialist country should be like, but how capitalism will be in the future. Contrary to the caricature of Marxism, he is first an admirer of capitalism. For him, it is a much better system than any other before it, because he considers the earlier systems to be obscurantist. Once or twice he had the idea that it was going to be the end, but he very rapidly decided that this was not the case, and that capitalism had a huge future.
What is very modern also in his view is that he considered that capitalism would end only when it was a global force, when the whole of the working class was part of it, when nations disappeared, when technology was able to transform the life of a country. He mentioned China and India as potential partners of capitalism, and said, for instance, that protectionism is a mistake, that free trade is a condition for progress.

For Marx, capitalism has to be worldwide before we think about socialism. Socialism for him is beyond capitalism and not instead of capitalism."

Cei doi au apreciat că, undeva, pe la începutul Manifestului Comunist, scris de Marx şi Engels in 1847 (din însărcinarea unei organizaţii despre care încă nu ştim multe) şi publicat în februarie 1848 (când, printr-o uimitoare şi la fel de enigmatică sincronizare, începeau revoluţiile în Europa), era anticipată globalizarea pe care o trăim astăzi.

Attali şi Hobsbawm afirmă tranşant că "the globalised capitalist world that emerged in the 1990s was in some ways uncannily like the world Marx predicted in 1848 in the Communist Manifesto. This became clear in the public reaction to the 150th anniversary of that manifesto - which, incidentally, was a year of quite dramatic economic upheaval in large parts of the world. Paradoxically, it was the capitalists who rediscovered Marx, more than others" şi că "We now have the realisation of some of what Marx anticipated: a globalised economy."

Interesante şi perfect aplicabile acum, în 2010, sunt consideraţiile speciale ale lui Attali, potrivit cărora "Marx predicted that capitalism will grow, that inequalities will grow with it, that the working class will be destroyed and that the workers will be poor. This is not true in the developed world, but if you look at things globally, it is true. Concentration of wealth is growing worldwide. The share of wealth which is owned by a small number is growing, and the number of rich people is narrowing. There are three billion people who live on less than $2 a day and out of nine billion human beings 40 years from now, 4.5 billion will be below the poverty line. This is Marx's nightmare. And you cannot say that they are not workers. Even if they are unemployed, they are workers. And people who work with only their head, or digital workers - they are still workers. The contradictions at the heart of the market economy, to use the modern term, are more true than they ever were when applied to capitalism, which had 19th-century connotations."

În Manifestul Communist nu apare conceptul de "globalizare". Există doar cuvintele "glob", "universal" şi "mondial" în următorul context:

"The bourgeoisie has through its exploitation of the world market given a cosmopolitan character to production and consumption in every country. To the great chagrin of Reactionists, it has drawn from under the feet of industry the national ground on which it stood. All old-established national industries have been destroyed or are daily being destroyed. They are dislodged by new industries, whose introduction becomes a life and death question for all civilised nations, by industries that no longer work up indigenous raw material, but raw material drawn from the remotest zones; industries whose products are consumed, not only at home, but in every quarter of the globe. In place of the old wants, satisfied by the production of the country, we find new wants, requiring for their satisfaction the products of distant lands and climes. In place of the old local and national seclusion and self-sufficiency, we have intercourse in every direction, universal inter-dependence of nations. And as in material, so also in intellectual production. The intellectual creations of individual nations become common property. National one-sidedness and narrow-mindedness become more and more impossible, and from the numerous national and local literatures, there arises a world literature.

The bourgeoisie, by the rapid improvement of all instruments of production, by the immensely facilitated means of communication, draws all, even the most barbarian, nations into civilisation. The cheap prices of commodities are the heavy artillery with which it batters down all Chinese walls, with which it forces the barbarians’ intensely obstinate hatred of foreigners to capitulate. It compels all nations, on pain of extinction, to adopt the bourgeois mode of production; it compels them to introduce what it calls civilisation into their midst, i.e., to become bourgeois themselves. In one word, it creates a world after its own image.

The bourgeoisie has subjected the country to the rule of the towns. It has created enormous cities, has greatly increased the urban population as compared with the rural, and has thus rescued a considerable part of the population from the idiocy of rural life. Just as it has made the country dependent on the towns, so it has made barbarian and semi-barbarian countries dependent on the civilised ones, nations of peasants on nations of bourgeois, the East on the West."

Asta e globalizarea care începea să se contureze atunci, şi ai cărei contemporani, în materie de desăvârşire, suntem astăzi.
Pentru mine, schema Marx versus Dreapta nu se pune în termenii unui meci între galeriile lui Dinamo şi Steaua. Nu mă interesează ce se scandează din tribune şi nici chiar scorul de pe tabelă. Asta fiindcă istoria nu se poate dezvolta după dorinţele cuiva. Mă uit doar la joc şi încerc să anticipez următoarea fază de poartă, mişcările echipelor, relativizarea posturilor şi plasamentul jucătorilor. Şi mă mai uit la uzura gazonului.


E interesant că Attali şi Hobsbawm sunt născuţi în nordul Africii, primul în Algeria, celălalt în Egipt.

duminică, 3 octombrie 2010

Despre Facebook şi libertatea de exprimare


Într-o postare scurtă pe Huffington Post, Frank Chi scrie despre geneza filmată a lui Facebook, The Social Network is About Social Upheaval. Forget Everything Else. http://www.thesocialnetwork-movie.com/site/

Mi-a placut observaţia potrivit căreia: "The Social Network is about social upheaval in the digital age. It's about the ability of a new media class to deconstruct centuries worth of privilege and access that would've won in every other generation but now."

Are dreptate. În 1791, când americanii au adoptat Primul Amendament la Constituţie, destinat tuturor cetăţenilor din cele 13 foste colonii britanice, aria veritabililor beneficiari (de fapt, privilegiaţi) ai libertăţii de exprimare se rezuma la scriitorii, avocaţii, ziariştii, filozofii şi politicienii concentraţi într-un mediu relativ închis, în care stratificarea socială şi de clasă, distanţele mari şi inexistenţa unor tehnologii apte să asigure rezonanţa şi răspândirea gândurilor, opiniilor şi creaţiilor, determinau o interacţiune, comunicare şi înţelegere reduse.

Cu timpul, am devenit conştienţi de modalităţile în care această libertate se poate manifesta şi reproduce. Libertatea de exprimare constă nu doar în gânduri, idei, opinii, credinţe, creaţii, dar şi în gusturi, obiceiuri şi opţiuni, afirmate în mod liber, în public.
Datorită accentului pe care exprimarea cu caracter politic şi exprimarea prin presă l-au dobândit, de la început, în conţinutul acestei libertăţi, există o tendinţă nejustificată de a ignora celelalte forme de manifestare publică. Astfel, libertatea de exprimare nu există doar atunci când publicăm un articol sau când rostim un discurs. Ea este prezentă şi când decidem să cumpărăm o anumită carte sau să accesăm o pagină Web în locul alteia, ori când preferăm să purtăm o ţinută extravagantă în public. La fel, refuzul de a adera la o anumită concepţie, de a achiziţiona un bun sau opţiunea de a nu participa la o manifestare publică, ori de a ne completa sau reduce lista de prieteni de pe Facebook reprezinta tot nişte căi de exercitare a liberei exprimări. Ea presupune, cu titlu generic, atât acte de vorbire şi scriere, cât şi gesturi şi diverse alte acte de conduită, afirmative sau negative.

După 200 de ani, noile mecanisme şi tehnologii de comunicare au dezvoltat şi continuă să extindă zilnic sfera foştilor "underpriviliged" care exercită efectiv libertatea de exprimare. În internet există, în fiecare secundă, sute de milioane de participanţi care sunt prezenţi pe bloguri, foruri şi diferite alte comunităţi online, într-un angrenaj relaţional care estompează graniţa dintre creatorii şi destinatarii de conţinuturi – ambele categorii exercitându-şi, în feluri diferite, dar de pe poziţii de totală egalitate juridică, dreptul la liberă exprimare. Interacţiunea dintre aceste două mari categorii de participanţi la comunicarea globală reduce numărul intermediarilor clasici (presa şi liderii autoritari de opinie), cât timp fiecare poate fi, acum, creator de „presă” şi autorul unor păreri liber exprimabile.

Astăzi, libertatea de exprimare a devenit cea mai profundă şi concretă dintre toate libertăţile constituţionale. Sună banal, nu-i aşa?

Gândiţi-vă la asta ori de câte ori intraţi pe Facebook. Şi la felul în care v-aţi simţi, dacă, într-o zi, cineva s-ar apuca să vă interzică o asemenea libertate.

O minte prea luminată pentru o agendă mult prea întunecată

Antonin Scalia e unul din cei patru judecători ultra-conservatori ai Curţii Supreme de la Washington.

Dintre toţi cei nouă magistraţi ai instanţei supreme, el şi cu liberala Ruth Bader Ginsberg sunt, de departe, cei mai inteligenţi, profunzi, inventivi şi fidel ataşaţi propriei filozofii şi agende juridice, de la care nu deviază aproape niciodată.

Scalia e sclipitor în mai tot ceea ce scrie şi declară. Mă aflu la o distanţă uriaşă de tot ceea ce constituie crezul lui politic şi juridic, dar sunt îndrăgostit de argumentarea opiniilor pe care le redactează - fie ele majoritare sau separate - şi de culoarea ideilor prin care îşi susţine concepţia. Un cercetător care s-a aplecat asupra operei lui juridice a scris o carte cu titlul "Scalia Dissents" - o percutantă dare de seamă asupra opiniilor separate formulate de Scalia, de-a lungul carierei sale de judecător federal suprem.

O postare pe un blog e total incapabilă să-i schiţeze măcar un cm pătrat de profil. Dar nişte citate cu brandul Scalia are sens să redau:
“What is a moderate interpretation of the text? Halfway between what it really means and what you'd like it to mean?” - despre modul partizan, dar onest asumat, de a citi, interpreta şi aplica o normă juridică.

“The line between protected pornography and unprotected obscenity lies between appealing to a good healthy interest in sex and appealing to a depraved interest, whatever that means.” - legat de limitele dreptului la liberă exprimare, de a căror relativitate e şi el conştient.

"Mere factual innocence is no reason not to carry out a death sentence properly reached” - Scalia consideră că pedeapsa capitală e constituţională.

“A law can be both economic folly and constitutional.” - (sau invers, aş adăuga eu - oportună din punct din vedere economic, dar anti-constituţională) asta e pentru Mugur Isărescu şi alţi isteţi de pe la noi, care cred că judecătorii n-ar trebui să se pronunţe asupra constituţionalităţii unei legi ce reglementează probleme economice.

“Abortion is off the democratic stage. Prohibiting it is unconstitutional, now and forever, coast to coast, until I guess we amend the Constitution.” - nu cred că mai trebuie comentat, decât că Scalia e împotriva legalizării întreruperii cursului sarcinii.

"The Court must be living in another world. Day by day, case by case, it is busy designing a Constitution for a country I do not recognize" - o remarcă devenită celebră, prin care critică orientarea judecătorilor liberali ai curţii, de a promova o agendă politică judiciară menită să submineze valorile conservatorismului american şi să adauge - prin ocolirea procedurii greoaie de revizuire a Constituţiei - valori liberale la textul Legii fundamentale. Doar că, în această privinţă, Scalia e ipocrit. Magistraţii americani conservatori au, la rândul lor, un bine definit şi agresiv program politic de Dreapta, destinat însă unei lumi trecute, pe care azi, o recunosc din ce în ce mai puţini.

"Robert F. Kennedy used to say, 'Some men see things as they are and ask why. Others dream things that never were and ask why not?'; that outlook has become a far too common and destructive approach to interpreting the law" - ce poate fi mai ilustrativ pentru filozofia unui judecător conservatori?

"If the current society wants to outlaw discrimination by sex, you have legislatures" - concepţia juridică a lui Scalia este cea a "originalismului" şi "textualismului" constituţional. E, pur şi simplu, o interpretare literală, detaşată de orice alte criterii obiective, a unei normei juridice. În alţi termeni, cât timp, în Amendamentul 14, Constituţia americană nu prevede decât "egalitatea în faţa legii", fără a se referi explicit şi la combaterea discriminării pe criterii specifice, înseamnă că discriminarea între sexe e constituţională. Scalia nu e, bineînţeles, adeptul unei asemenea discriminări; el afirmă doar că nu există un text în Constituţia americană care să o interzică.

"The main business of a lawyer is to take the romance, the mystery, the irony, the ambiguity out of everything he touches." - ar putea-o spune cineva mai frumos?

Date despre viaţa şi ideile lui Antonin Scalia, la http://en.wikipedia.org/wiki/Antonin_Scalia

sâmbătă, 2 octombrie 2010

În sfârşit, pot să scriu despre India


Contraste numeroase şi enorme. Multă mizerie în oraşe, în sate. O economie cu creşteri ca atunci când sportivii înghit steroizi, industrie IT, penetrare în mainstream-ul culturii globale, energie nucleară, tehnologie spaţială şi perspectiva ca în următorii ani să trimită oameni chiar pe Lună. Plus faptul că este cea mai mare democraţie de pe planeta Pământ: peste 700 de milioane de cetăţeni cu drept de vot. http://en.wikipedia.org/wiki/Demographics_of_India

"Despite the headlines, India is doing rather well", scrie The Economist.
"Its economy is expected to expand by 8.5% this year. It has a long way to go before it is as rich as China—the Chinese economy is four times bigger—but its growth rate could overtake China’s by 2013, if not before (see article). Some economists think India will grow faster than any other large country over the next 25 years. Rapid growth in a country of 1.2 billion people is exciting, to put it mildly."

Iar mai jos sunt prezentate avantajele comparative ale Indiei în raport cu China.

"There are two reasons why India will soon start to outpace China. One is demography. China’s workforce will shortly start ageing; in a few years’ time, it will start shrinking. That’s because of its one-child policy—an oppressive measure that no Indian government would get away with. Indira Gandhi tried something similar in the 1970s, when she called a state of emergency and introduced a forced-sterilisation programme. There was an uproar of protest. Democracy was restored and coercive population policies were abandoned. India is now blessed with a young and growing workforce. Its dependency ratio—the proportion of children and old people to working-age adults—is one of the best in the world and will remain so for a generation. India’s economy will benefit from this “demographic dividend”, which has powered many of Asia’s economic miracles.

The second reason for optimism is India’s much-derided democracy. The notion that democracy retards development in poor countries has gained currency in recent years. Certainly, it has its disadvantages. Elected governments bow to the demands of selfish factions and interest groups. Even the most urgent decisions are endlessly debated and delayed."

Noi nu ştim ce rol are India în strategiile Direcţiei de Planficare Politică din MAE-ul de la Bucureşti. Probabil că Zero. Cât timp aderenţa totală la reţeaua de putere globală a Statelor Unite a fost asumată explicit, în ultimii zece ani, de Iliescu şi Băsescu, fără să rezulte vreo contraprestaţie sau vreun beneficiu din partea Americii, altele decât cele ce privesc exclusiv consolidarea puterii personale a unora, nu există nici permisiunea americană pentru flexibilitate şi spaţiu de manevră, în scopul activării, de către România, a unor relaţii strategice cu India şi, Doamne fereşte!, China, principalii rivali globali ai Washington-ului.


Troţki şi, probabil, Stalin trăiesc astăzi la Washington

Într-o postare anterioară relatam despre întâlnirea dintre Ahmadinejad şi soţii Leveret (Hillary şi Flynt), la New York.

Perechea americană de analişti privaţi şi, totodată, foşti salariaţi ai CIA, Departamentului de Stat şi Consiliului Securităţii Naţionale de la Casa Albă exprimă, pe blogul Race for Iran, poziţii critice la adresa unei aventuri militare împotriva Iranului. Întâlnirea cu liderul iranian fusese în beneficiul unor studenţi de la Yale, cărora Hillary Leverett le predă cum să nu fie idioţi atunci când analizează relaţiile dintre SUA şi Iran.

În respectiva postare mă întrebam cum naiba îi lasă totuşi veghetorii secretelor de stat americane pe cei doi să apară la mai puţin de 50 m distanţă de Ahmadinejad, să stea cu el la o masă, în public, şi să schimbe impresii? Şi, pentru că, până la ora asta, Hillary şi Flynt, în calitatea lor de depozitari de informaţii clasificate, din perioada în care au lucrat la stat, nu au fost arestaţi, am presupus că asemenea contacte au - explicit sau nu - ok-ul necesar din partea CIA şi FBI, dacă nu cumva sunt chiar menite să faciliteze (sau să sugereze publicului) negocieri subterane între cele două state cvasi-beligerante.

Faptul că cei doi se află în libertate nu înseamnă, totodată, că nu se pot trezi cu contestarea libertăţii lor de exprimare, în plină patrie a Primului Amendament la Constituţie. Astfel, profund deranjaţi stomacal de insolita întâlnire de gradul 3 dintre un "terorist nuclear" şi doi foşti lucrători ai aparatului american de securitate naţională, mai mulţi neoconservatori au început să-şi amintească de faptul că rădăcinile lor ideologice şi intelectuale se găsesc în buzunarul de la spatele pantalonilor vedetei bolşevice Leon Troţki, care visa să transforme planeta Terra într-o distopie comunistă.

Ca urmare a acestei reacţii, Hillary Leverett a primit, de la un ONG neoconservator, un chestionar de cea mai pură extracţie stalinistă. Pentru că, în pofida adeversităţii lor istorice, Troţki şi Stalin sunt admirabil conciliaţi în tabloul ideologic pervers pictat de neoconii americani.

Iată câteva dintre întrebările parcă formulate de băieţii de la "organele statului":

1. How did your students get from New Haven to New York and back? Did Yale (through the Jackson Institute or otherwise) pay their way?

2. Did you know at the time your students met with him that he had made his 9/ll remarks at the U.N.?

4. You and your husband, Flynt Leverett, have worked tirelessly over the past few years in op-ed articles and on your website “Race for Iran” to promote the legitimacy of the Ahmadinejad government. Do you think that your classroom stance regarding Iran can be neutral and fair to all points of view? What do you do about students who might disagree with you inside or outside the classroom?

5. Just this past week Hossein Derkakhshan was sentenced by an Iranian court to 19 1/2 years in prison for the crimes of blogging about the government and encouraging others to do so? Does this lengthy punishment for trying to exercise freedom of expression give you any second thoughts about the legitimacy of the Ahmadinejad government?

A şasea întrebare ar fi fost, în mod logic, "de ce morţii mamii voastre staţi la aceeaşi masă cu duşmanu' de clasă???"

În locul unei binemeritate evocări a părinţilor - biologici, nu intelectuali - ai neoconservatorilor dezaxaţi, Hillary Leverett ia în serios fiecare întrebare, oferind răspunsuri care nu sunt doar dez-ideologizate, ci profund inadecvate coeficientului redus de inteligenţă al celor ce formulaseră chestionarul.

Întrebările şi răspunsurile se găsesc aici http://www.raceforiran.com/far-right-attacks-about-meeting-ahmadinejad-and-engaging-iran-hillary-mann-leverett-responds

Lectura lor ne-emoţională e o nouă invitaţie de a cântări bine argumentele fiecărei părţi în tot ceea ce înseamnă ca unii să continue şi astăzi - după Irak şi Afganistan - să umble pe planetă, având în mână benzină şi chibrituri, gata să le combine pentru declanşarea unei noi nebunii militare globale. Citiţi şi gândiţi! Nu e greu.

Fotografiile provin de la http://curentul.net/2010/02/05/dzjegdhe-shorash/ şi http://www.badpolitics.ro/tag/stalin-biografie/

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare