duminică, 6 februarie 2011

Revelaţia americană


E americană în sensul că aparţine unui anume american, chiar dacă unul nu reprezentativ. Îl cheamă Gary Hart, un Democrat care, în 1984, încercase să obţină investitura partidului său la alegerile prezidenţiale, într-o epocă în care primul val neoconservator, ahtiat după cafteli globale cu oricine nu accepta dominaţia SUA, reuşea să-l menţină la putere pe bolnavul său mandatar (la propriu şi la figurat) Ronald Reagan.

E o revelaţie americană întrucât poartă emblema unei paradigme de politică globală, lansată de George Kennan imediat după al 2-lea Război Mondial, dar continuată şi în prezent, în ceea ce s-ar putea numi Al Doilea Război Rece, sau, mai exact, Războiul Rece al Americii cu Restul Lumii.

Este o revelaţie deoarece dezvăluie oamenilor lucizi opţiunea falimentară a Washington-ului jeffersonian, constituţional şi democratic pentru dictatori (oricum, numai luminaţi nu!) oriunde în lume unde interesele americane ar putea fi ameninţate, culmea, de aspiraţiile democratice ale supuşilor acelor dictatori.

Numele lor sunt Batista, Trujillo, ultimul şah al Iranului, Somoza, ăla din Iordania, fiul ăluia din Iordania, Mubarak, Pinochet (foto), ăia cu toată familia lor de 1000 de membri din Arabia Saudită, Lolek şi Bolek în Polonia, Saaskasvili, ăla din Albania, ăia din România (da, da, fiindcă au fost trei, nu unul singur, cum cred unii), Iuşcenko, Ferdinand Marcos, Suharto etc.

Destinul lor: acelaşi. Mai devreme sau mai târziu dispar. Definitiv. Lăsaţi în aer de Washington, negociaţi de Departamentul de Stat cu nimeni alţii decât oponenţii Americii, daţi jos cu forţa sau, eventual, asasinaţi de chiar cei ce i-au ţinut în braţe.

Inspirat de evenimentele de acum, din Egipt, Gary Hart are revelaţia că "From the beginning of the Cold War, we adopted a policy (some called it political realism; I call it unprincipled expediency) described as "the enemy of my enemy is my friend." Thus, regardless of how repressive and anti-democratic a potentate might be, if he were anti-communist, he was our friend. We gave dozens of these types a lot of money and political support even though it was used to build up security services that locked up and tortured anyone who quoted our Declaration of Independence in the national square.
Curiously, we failed to notice that everyday people in these countries remember these things. Then when they summon the courage to take to the streets and demand freedom, we express surprise that they do not like us and reject our embrace. This has happened in country after country and now in a vital region that encompasses a billion and a half people."

Pe timpul lui Reagan, Jeanne Kirkpatrick, contemporana lui Gary Hart, o neoconservatoare dezgustătoare, justifica opţiunea americană în următorii termeni: "Authoritarian regimes really typically don't have complete command economies. Authoritarian regimes typically have some kind of traditional economy with some private ownership. The Nazi regime left ownership in private hands, but the state assumed control of the economy. Control was separated from ownership but it was really a command economy because it was controlled by the state. A command economy is an attribute of a totalitarian state." Dacă nu prostia curată şi simplă, atunci numai incultura politică profundă ar fi putut crea confuziile din mintea lui Kirkpatrick, între o categorie economică (capitalism) şi una juridică (democraţia constituţională), pentru a justifica ideea potrivit căreia "dictatorii noştri sunt băieţi buni, fiindcă sunt fascişti şi respectă capitalismul, iar dictatorii voştri (ai URSS) sunt odioşi, fiindcă încurajează economia planificată." Uite că şi Mubarak trona peste o economie egipteană capitalistă, şi vedem azi unde a ajuns. Şi ţara, şi economia, şi el.

Gary Hart n-a devenit Preşedintele SUA. Dacă ar fi lucrat în Biroul Oval, n-ar fi rostit decât pentru sine, şi niciodată în public, cuvintele de mai sus.

Există un episod din West Wing, în care s-a scenarizat o răzvrătire a elitei liberale saudite la Riad. Preşedintele îl convoacă la Casa Albă pe ambasadorul saudit, el însuşi membru al familiei regale, ca să-i zică să fie băieţi cumsecade şi să le dea, celor care demonstrează, libertăţi, drepturi, ce mai cer ei, fiindcă aşa e frumos. Ambasadorul îi răspunde Preşedintelui că demonstranţii nu contează şi că să-şi vadă liniştit de treabă. Şi adaugă: "Ştii cum ne zic nouă ăia care urlă în stradă, şi cărora voi vreţi să le dăm libertăţi? Ne zic: AMERICANILOR!"


Reflecţiile lui Gary Hart se găsesc pe blogul lui, la http://www.mattersofprinciple.com/?p=613


Bibliografie facultativă: http://en.wikipedia.org/wiki/Gary_Hart, http://en.wikipedia.org/wiki/Jeanne_Kirkpatrick

Poza vine de la ei http://vivirlatino.com/2008/10/27/mccain-hearts-latin-american-dictators.php

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare