sâmbătă, 16 aprilie 2011

Propagandiştii mor greu


Azi, la Librăria Engleză, pe un raft, văd o carte scrisă de Guy Sorman.


Pentru cine e mai puţin familiarizat cu gruparea propagandiştilor din Războiul Rece, Sorman făcea parte, alături de Raymond Aron, Bernard-Henri Levy, Jean-Francois Revel ş.a. din ceea ce mie îmi place să numesc "Ştefan Gheorghiu pe invers", adică o gaşcă de scribi la fel de toxici ca şi cei ce înjurau, aici, în Est, la modul cel mai primitiv, capitalismul care - nu-i aşa? - alerga deja spre groapa de gunoi a Istoriei.


Asemănările de stil dintre cele două găşti răzbat şi din cartea de pe raft semnată de Sorman, al cărei titlu putea fi scris la fel de bine, de către un gânditor de la Ştefan Gheorghiu din Bucureşti, dar "pe invers", după cum ziceam. Empire of Lies: The Truth about China in the Twenty-First Century se cheamă lucrarea lui Sorman, neapărat despre un "adevăr absolut", mai al dracu' şi mai penetrant decât cele ale altora. La Bucureşti, prin 1987, titlul ar fi sunat "Imperiul minciunii. Adevărul despre America." Şi tot despre adevăruri inatacabile. Dogmatismul a fost şi e la el acasă, atât în Est, cât şi în Occident...


China merită într-adevăr o privire mai mult decât critică, pentru cel puţin următoarele motive:


1) Nu poate ieşi din paradigma politică schizoidă "un stat, două sisteme", şi, ca atare, nu e capabilă să ofere un proiect social şi ideologic inteligibil, reprezentativ şi interesant pentru sec.21;


2) Nu reprezintă altceva decît o societate industrială şi de consum, alimentată cu steroizii pe care America (din fericire pentru ea!) nu i-a înghiţit niciodată, un capitalism "pe bune", dar dopat cu tot ce poate fi mai rău, de la inegalităţi sociale ce cresc, până la poluarea care miroase tot mai urât;


3) Nu poate părăsi fantasmele Războiului Rece, şi, în consecinţă, simte nevoia să-şi încarcereze cetăţenii care gândesc critic. Pentru ţara care manifestă cea mai mare deschidere către exterior din toată istoria civilizaţiei umane, care transferă capitaluri imense pe tot restul planetei şi care acceptă capitaluri străine, fără limite, în interiorul propriilor graniţe (ia imaginaţi-vă cum ar fi arătat anul 1989, dacă sovieticii ar fi început să facă aşa ceva în 1978!), o insensibilitate la gândirea diferită a altora e de neînţeles şi de blamat.


Rămas fără obiectul muncii (anti-comunismul), Guy Sorman şi alţii ca el sunt, în realitate, ofticaţi pe ceea ce reprezintă cea mai mare dinamică de dezvoltare, inovaţie şi anduranţă în ceea ce înseamnă dezvoltarea şi inovaţia, cunoscute vreodată de la Adam şi Eva încoace. Care, apropo, nu erau chinezi. China dă clasă tuturor prin viteza creării noului, energia ideilor şi permanenţa proiectului lansat de Deng Xiaoping. Şi, de aceea, civilizaţiile vechi, cu aere aristocrate - Franţa, Anglia şi America - nu dorm bine noaptea, ştiind că plebea orientală poate fi mai bună decât au fost ele vreodată. Aristocraţii, pe dracu'! Fiindcă dacă-i iei la bani mărunţi pe strămoşii lui Sorman, o să constaţi că erau la fel de fini consumatori de meniuri crude, ca şi migratorii huni, de exemplu. Aşa că, ciocu' mai mic!


În schimb, am luat cu plăcere de la Librăria Engleză ultima apariţie semnată Niall Ferguson. După primele 5 pagini e un deliciu cu de toate: istorie curată, bun simţ analitic şi un stil de redactare care îţi fură somnul la orice oră. Cartea se cheamă Civilization: The West and the Rest. Ăsta da, titlu aristocratic!




Despre Guy Sorman, câte ceva la http://en.wikipedia.org/wiki/Guy_Sorman. Despre Niall Ferguson, puteţi citi la http://en.wikipedia.org/wiki/Niall_Ferguson


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare