luni, 27 februarie 2012

Republicanii, China, babele şi mitraliera

Ieri, pe CNN, Zbigniew Brzezinski a dat de pământ cu cei patru candidaţi Republicani la nominalizarea pentru prezidenţiale, spunând ceea ce se vede în clipul din link: http://newsbusters.org/blogs/noel-sheppard/2012/02/25/zbigniew-brzezinski-i-literally-feel-embarrassed-american-gop-preside

Grupul de bigoţi, paseişti şi ipocriţi de Dreapta nu poate articula, practic, nicio idee viabilă şi realistă pentru anii 2012 +. Nu-i ajută nici formaţia culturală (pe mai toţi), nici experienţa politică (pe unii dintre ei) şi nici vârsta (culmea, Ron Paul, trecut de 70 de ani, are mintea cea mai proaspătă).

Etalonul înnămolirii americane în trecut, pasivitate şi lipsă de idei e dat nu atât de actuala Administraţie de la Washington, cât de inexistenţa unei alternative valide şi dinamice la mesianismul ratat al lui Obama. Conservatorismul american pentru secolul 21 e un mit şi mai mare decât "Yes, we can!", iar asta nu trebuie să bucure Stânga (din SUA şi de oriunde), fiindcă, în absenţa balansului şi a confruntării productive dintre ideologiile fundamentale ale Vestului, valorile occidentale şi preeminenţa lor în lume se vor vedea periclitate. 

China nu poate fi combătută prin satisfacţia perversă, exprimată în Wall Street Journal sau în Washington Times, că a deraiat un "tren-glonţ" la ieşirea din Shanghai, sau că piaţa imobiliară din Beijing e pe ducă, ori că rolul partidului comunist chinez e contestat de dizidenţi mai anonimi decât Doina Cornea. Nu aceasta e starea de fapt reprezentativă în comparaţia dintre cele două ţări, ci realitatea că "Grupul de Construcţii Teda din China a avut neovie de 32 de săptămâni ca să construiască un centru de conferinţe de primă mână din temelie - inclusiv scări rulante uriaşe în fiecare colţ -, iar personalului de la metroul din Washington i-a luat 24 de săptămâni să repare două scări rulante minuscule, a câte 21 de trepte fiecare." Am citat din cartea lui Thomas L. Friedman şi Michael Mandelbaum, "Ce am fost. Cum au pierdut Statele Unite supremaţia în lumea pe care au inventat-o şi cum o pot redobândi" (tocmai s-a tradus la Polirom).

În mod intenţionat, am preluat clipul cu Brzezinski de pe un blog conservator american, pentru a arăta că, dincolo de înjurături, NICIUNUL dintre comentatorii deranjaţi de critica bătrânului geopolitician nu e capabil să-i pună în evidenţă măcar cu o singură idee contraponderatoare pe candidaţii Republicani. Fiindcă asemenea idei lipsesc, din păcate, din patrimoniul lor intelectual.

Inspiraţia le-ar putea veni, eventual, de aici: Strategic Vision: America and the Crisis of Global Power  de Zbigniew Brzezinski, apărută în urmă cu o luna. Se găseşte la http://www.amazon.com/Strategic-Vision-America-Crisis-Global/dp/046502954X, de unde am preluat şi coperta.

duminică, 26 februarie 2012

Simboluri sacre și standarde duble

Arderea Coranului are șansa să devină un sport american național. Despre Coran (în limba română, ca să priceapă bine toată lumea), a se vedea http://ro.wikipedia.org/wiki/Coran.

Între două misiuni prin Helmand (asta e o provincie în Afganistan, a se vedea http://en.wikipedia.org/wiki/Helmand_province_campaign), soldații americani desfășurați pe teritoriul vasal afgan trag un autodafe de Coranuri, așa, numai de-ai dracu', chiar printre supușii afgani, ca ăia să vadă și să țină minte. Spre deosebire de supușii români, total insensibili și detașați de simbolurile sacre naționale (atunci când, într-o carte se scrie că „Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării“), afganii credincioși fac prostii și merg mult prea departe, adică nu protestează pașnic prin parcuri, ci îi ucid pe autorii jocului cu focul (http://www.nydailynews.com/news/world/americans-shot-dead-interior-ministry-kabul-protests-koran-burnings-rage-day-article-1.1028416). Asta, fiindcă apucăturile iraționale trezesc reacții la fel de distanțate de rațiune.

În fine, Obama înțelege implicațiile politice ale gestului comis pe teritoriul unui stat ce găzduiește peste 100k soldați din SUA și un număr la fel de mare de probleme generate tot de Washington, și recurge la scuze oficiale (a se vedea http://www.businessweek.com/news/2012-02-24/obama-apologizes-for-koran-burning-as-afghan-riots-continue.html).

Are însă cineva grijă să mai toarne niște gaz pe foc: unul dintre candidații la nominalizarea Replicanilor pentru alegerile prezidențiale, Newt Gingrich, de meserie profesor de istorie (a se vedea http://en.wikipedia.org/wiki/Newt_Gingrich), scuipă apos peste scuzele lui Obama, zicând ceea ce poate fi citit aici http://www.dailymail.co.uk/news/article-2106002/Gingrich-slams-Obama-saying-sorry-Afghans-Koran-burning-death-toll-rises-23.html.

So what? E doar o carte!

Valorile naționale sunt mai peste tot în lume distruse, urâte, ironizate. Sistematic, cu răbdare, sau impulsiv. Până și drapelul alb-roșu cu stele albe pe fond albastru a fost desacralizat juridic, de Curtea Supremă americană, în speța Texas v. Johnson (1989), 5 dintre cei 9 judecători afirmând că o lege care incriminează arderea în public a drapelului național încalcă dreptul la liberă exprimare (a se vedea http://en.wikipedia.org/wiki/Texas_v._Johnson).  Cu acea ocazie, președintele Curții Supreme americane, conservatorul William Rehnquist (a se vedea în mod necesar http://en.wikipedia.org/wiki/William_Rehnquist), a rămas în minoritate alături de alți trei colegi, scriind în opinia sa separată următoarele:

"The American flag, then, throughout more than 200 years of our history, has come to be the visible symbol embodying our Nation. It does not represent the views of any particular political party, and it does not represent any particular political philosophy. The flag is not simply another "idea" or "point of view" competing for recognition in the marketplace of ideas. Millions and millions of Americans regard it with an almost mystical reverence, regardless of what sort of social, political, or philosophical beliefs they may have." (vezi http://www.law.cornell.edu/supct/html/historics/USSC_CR_0491_0397_ZD.html)

Rareori sunt de acord cu băieții și fetele care se pretind de "Dreapta." Dar aici au dreptate. Cu esențiala condiție a excluderii oricăror standarde duble. Fiindcă, atât drapelul național american, cât și Biblia, Tricolorul, Coranul, steagul jamaican și cel kenyan, sau orice obiect de cult din Alaska și până în Tasmania, au dreptul să fie venerate și ocrotite, cu sau fără extaz mistic, în ritualuri sofisticate sau la meciurile de fotbal, în absența focului și a sângelui.

Cine crede diferit, are șansa să întâlnească afgani furioși!

Motivul pentru care am făcut mai multe trimiteri decât altă dată la diverse referințe informative și istorice, este pentru că prostia, intoleranța și iraționalul trăiesc excelent acolo unde nu există cunoaștere și cultură.


miercuri, 15 februarie 2012

Oratorie politică până la lacrimi

Cel mai mare orator politic american al sec.XX a fost Mario Cuomo, fost guvernator al statului New York.

În 1984, la Convenţia Democraţilor, Cuomo a rostit probabil cel mai profund şi stilat, până la lacrimi, discurs politic, de la cuvântarea de doar două minute, a lui Lincoln, la Gettysburg. Erau anii în care Ronald Reagan, încă neatins de Alzheimer, apăsase pe butoanele care au coborât America, treaptă după treaptă, până la dezastrul economic de azi, complotul aproape făţiş împotriva clasei de mijloc şi dispreţul nelimitat faţă de ceea ce ei numesc, ipocrit-porceşte, "the less fortunate."

Dincolo de conţinutul cu totul aparte al textului din 1984, cariera politică, de Stânga, a lui Cuomo a avut şi şansa rară de a nu fi fost murdărită de corupţie şi impostură politică (motiv pentru care numele său e destul de străin publicului ne-americani), ceea ce conferă mesajului pe care l-a transmis necesara notă de autenticitate şi de onestitate.

Partea din discurs care-mi place cel mai mult este asta:

"Ever since Franklin Roosevelt lifted himself from his wheelchair to lift this nation from its knees, wagon train after wagon train, to new frontiers of education, housing, peace; the whole family aboard, constantly reaching out to extend and enlarge that family; lifting them up into the wagon on the way; blacks and Hispanics, and people of every ethnic group, and native Americans - all those struggling to build their families and claim some small share of America. For nearly 50 years we carried them all to new levels of comfort, and security, and dignity, even affluence. And remember this, some of us in this room today are here only because this nation had that kind of confidence. And it would be wrong to forget that."

Restul discursului, îngrozitor de actual, poate fi citit la http://www.americanrhetoric.com/speeches/mariocuomo1984dnc.htm
Clipul are si el ceva deosebit.



Despre Mario Cuomo, câte ceva la http://en.wikipedia.org/wiki/Mario_Cuomo
Poza am preluat-o de la www.evesmag.com/cuomo.htm 

duminică, 5 februarie 2012

Marx și Engels, în "Foreign Affairs"

E vorba, de fapt, despre clonele lor de azi, Michael Hardt și Antonio Negri, teoreticienii futuro-comunismului și creatorii deloc accesibilelor concepte politice destinate Stângii secolului 21: multitudinea, imperiul, comunul, commonwealth-ul, bioputerea, biopolitica.

Publicarea, de către Harvard University Press, a celei mai recente producții Hard/Negri, Commonwealth (2011), l-a determinat pe un critic conservator să le bată obrazul celor de la Harvard, pentru îndrăzneala folosirii Primului Amendament în scopul promovării unor comuniști. Cei de la Harvard, bineînțeles, că l-au ignorat.

Găzduirea, de către Foreign Affairs online, a articolului scris de cei doi, The Fight for 'Real Democracy' at the Heart of Occupy Wall Street. The Encampment in Lower Manhattan Speaks to a Failure of Representation http://www.foreignaffairs.com/articles/136399/michael-hardt-and-antonio-negri/the-fight-for-real-democracy-at-the-heart-of-occupy-wall-street, nu e neapărat surprinzătoare. Revista patronată de Council on Foreign Affairs, potentul grup de reflecție și influență planetară, oferă un spațiu generos de manifestare celor mai variate orientări politice, de la liberali și realiști, la neoconservatori intransigenți, în încercarea implicită de a construi teorii, proiecte și mișcări de sinteză, apte să lămurească prezentul și să ghicească viitorul. Așa se explică și prezența, în primul număr al revistei, pe 2012, a unui articol purtând deloc ironicul titlu Time to Attack Iran.

Consiliului pentru Relații Externe nu-i rămân deloc indiferente inechitatea globală și noile tensiuni și contradicții de pe mai toate continentele, derivate din ceea ce unii numesc Winner-Take-All Politics (vezi http://www.foreignaffairs.com/articles/67046/robert-c-lieberman/why-the-rich-are-getting-richer). Dacă nu dintr-un rest de compasiune umană, atunci, cu certitudine, din rațiuni de autoconservare, cei ce influențează cursul globalizării (și al altor evoluții pe care încă nu ni le dezvăluie) nu-și doresc să se prăbușească șandramaua. Dimpotrivă. Sistemul (oricum l-am costuma ideologic) trebuie să continue, cu oameni care să-i asigure supraviețuirea și dezvoltarea.

În articolul lor, scris în perioada de debut a lui Occupy Wall Street, Hardt și Negri consideră că ultimul răcnet în materie contestatară "should be understood, then, as a further development or permutation of these political demands. One obvious and clear message of the protests, of course, is that the bankers and finance industries in no way represent us: What is good for Wall Street is certainly not good for the country (or the world). A more significant failure of representation, though, must be attributed to the politicians and political parties charged with representing the people's interests but in fact more clearly represent the banks and the creditors. Such a recognition leads to a seemingly naive, basic question: Is democracy not supposed to be the rule of the people over the polis -- that is, the entirety of social and economic life? Instead, it seems that politics has become subservient to economic and financial interests."

Nu e nimic deosebit. Datează de milenii. Azi se cheamă pur și simplu "Lupta de clasă în era iPod-ului."

Despre rețelele de socializare, ei scriu că "Much has been made of the way social media such as Facebook and Twitter have been employed in these encampments. Such network instruments do not create the movements, of course, but they are convenient tools, because they correspond in some sense to the horizontal network structure and democratic experiments of the movements themselves. Twitter, in other words, is useful not only for announcing an event but for polling the views of a large assembly on a specific decision in real time." Asta reprezintă, într-adevăr, ceva deosebit.

Aceste mișcări sunt lipsite de lideri. Poate și pentru că "liderul", purtând diverse deghizări ideologice - de la Spartacus, la Napoleon, de la Mussolini, la Che Guevara sau de la Margaret Thatcher, la Daniel Cohn-Bendit - a ajuns o figură istorică compromisă, un fals profet, banalul purtător al unei false conștiințe, nimic mai mult decât un self-promoter periculos și pervers, care nu se reprezintă decât pe sine. Iar tema nevoii unui nou tip de reprezentare politică (protestar-stradală și instituțional-constituțională) este tocmai esența articolului din Foreign Affairs. Structurile clasice, ierarhice, fac în prezent loc rețelelor orizontale. Masele au astăzi acces la internet și cunoaștere. Ele își sunt autosuficiente, nu necesită îndrumare, iar personalitățile cu pretenții mesianice mai au loc doar pe Catwalk-uri politice, iar nu în fruntea mulțimilor. De aceea, Hardt și Negri avertizează: "Do not wait for the encampments, then, to develop leaders or political representatives. No Martin Luther King, Jr. will emerge from the occupations of Wall Street and beyond. For better or worse -- and we are certainly among those who find this a promising development -- this emerging cycle of movements will express itself through horizontal participatory structures, without representatives."

În final, cei doi se întreabă, sugerând un evident răspuns afirmativ: "If the forces of wealth and finance have come to dominate supposedly democratic constitutions, including the U.S. Constitution, is it not possible and even necessary today to propose and construct new constitutional figures that can open avenues to again take up the project of the pursuit of collective happiness?"
Despre Negri și Hardt, informații la: http://en.wikipedia.org/wiki/Antonio_Negri, http://en.wikipedia.org/wiki/Michael_Hardt

Fotografia provine de la http://www.google.ro/imgres?q=negri+hardt&um=1&hl=ro&sa=N&biw=1280&bih=666&tbm=isch&tbnid=ltHJCIk2I0T0qM:&imgrefurl=http://en.wikipedia.org/wiki/File:Antonio_Negri_y_Michael_Hardt.jpg&docid=YdwaORGjdn0dOM&imgurl=http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/9a/Antonio_Negri_y_Michael_Hardt.jpg&w=1024&h=683&ei=O0YuT-2SEc7Qsgamy-CfAw&zoom=1&iact=rc&dur=194&sig=113564100264062564713&page=1&tbnh=155&tbnw=207&start=0&ndsp=18&ved=1t:429,r:1,s:0&tx=94&ty=30

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare