joi, 19 aprilie 2012

Marx pentru începători și avansați. Acum, și pe YouTube


Există prejudecăți și există vocația pentru studiul critic. Există impostură intelectuală, dar și onestitate, bună-credință și curajul de a admite limitele propriilor convingeri și de a nu respinge, în totalitate, concepții alternative. Există cărți și multe alte conținuturi de idei, în format clasic și electronic, și oameni înzestrați cu rezistența intelectuală de a le citi si examina critic, indiferent de autor, culoarea coperții sau mărimea fonturilor. În fine, există realitatea pe care o poți ignora, până când ea te pocnește de nu te mai vezi nici măcar pe Facebook.

Ieri, în cadrul unei n-aș numi-o “polemici”, fiindcă litera “p” are meritul să onoreze cuvinte mult mai grele, m-am prins din nou că o diplomă universitară nu e capabilă să deghizeze autosuficiența, gândirea de smoală, grobianismul și ieșirile de și din grotă, într-o ținută cu care să te poți afișa la o dezbatere, fie și lejeră, pe internet.

Ieri, cineva care a pretins ca l-a citit pe Marx de la un capăt la altul (al străzii) n-a fost în stare să distingă între “salariu” și “profit”.  Sunt convins că acum regretă.  Nu reacția de Europa Liberă, la care a recurs atunci când a constatat precaritatea și apoi epuizarea propriilor contra-argumente, ci lecturile parțiale și refuzul acceptării realității.

Suntem în anul 2012, în mijlocul unei debusolări economice globale. Au trecut două decenii de la The End-ul Războiului Rece, dar, la fel ca în acea perioadă, Marx tot nu se studiază la Phenian sau Havana, fiindcă ar echivala cu o erezie adresată preoților ideologici cu brand totalitar din cele două țări. Cum ar fi să le povestești nord-coreenilor despre textul din Ideologia germană, potrivit cu care "Pentru noi comunismul nu este o stare care trebuie creată, un ideal căruia va trebui să i se conformeze realitatea. Noi numim comunism mișcarea reală care suprimă starea actuală." (What????) În schimb, în Vest, nu poți juca în nicio ligă valorică a științelor sociale, în absența cursurilor sistematice de marxism, fie și pentru nevoia de a-l combate convingător pe Bărbos. 

Dar nu trebuie să joci în sfera științelor sociale, ori să practici politică în orice mod, ca să te preocupe înțelegerea a ceea ce, în fiecare zi, peste tot în lume, este reductibil la producție, mărfuri, bani, capital, întâmplător categorii ce se regăsesc aici, la http://en.wikipedia.org/wiki/Capital,_Volume_I . Majoritatea teoreticienilor și practicienilor (din Vest) sunt de acord că cea mai bună tomografie (fie și necomputerizată) a capitalismului a fost realizată de Bărbos. Așa că, de vrei să pricepi câte ceva din interacțiunea noțiunilor de mai sus, între ele și în raport cu propria ta persoană și viață (indiferent de locul în care ești poziționat față de muncă și capital), ai facultatea (nu și obligația) de a te documenta din volumul I.  Dincolo de orice conflict de clasă, prejudecăți ideologice și leneveală intelectuală, suntem cu toții – de la Goldman Sachs, până la cel mai prost plătit salariat de sweat shop din China – în aceeași barcă predispusă să ia apă în continuare. Iar de supraviețuit, trebuie să ne străduim să o facem împreună (fiindcă, din păcate, avem nevoie unii de alții - unii, de profit, iar alții, de salarii), până când următorul proiect social global va fi conceput de unii, botezat de alții și realizat de cine trebuie. 

Și cum ziua are doar 24 de ore, e clar că nimeni nu-și poate asuma lectura Capitalului, decât dacă poartă fular roșu de suporter la gât. De aceea, altfel decât schemele vulgar-simplificatoare ale marxismului, practicate exclusiv în fostul Est Roșu, există prezentări ale lui Marx numai bune de devorat, realizate în spațiile academice occidentale. Una dintre ele îi aparține lui David Harvey, un relaxat universitar britanic http://en.wikipedia.org/wiki/David_Harvey_%28geographer%29, ale cărui prelegeri se găsesc pe YouTube și pe site-ul http://davidharvey.org/

Pentru mine, Marx a căpătat întotdeauna valoare în mod indirect, prin criticile ce-i sunt aduse nu de amatori, ci de teoreticienii anti-comuniști de Liga Campionilor, gen Karl Popper. În felul în care un tip ca Popper depune eforturi construite migălos, nu de discreditare, ci de infirmare a ideilor lui Marx, ajung să observ cât de mult tinde să fie validat Bărbosul de adversari. Nemaivorbind de realitatea de dinainte și de după octombrie 2008. Din ambele zone capitaliste: cea din Vest și cea din Estul capitalist etatist (de la Moscova, la București, trecând prin Beijing), atât de ipocrit și mistificator numit "socialist."

Inutil să mai afirm că tot ce expune Harvey în clip e la îndemâna criticii și îndoielii oricui. Inclusiv a celui evocat la începutul postării. Tocmai ăsta-i farmecul.

Desenul vine de la http://www.toonpool.com/cartoons/Uncle%20Marx_25710 

sâmbătă, 14 aprilie 2012

De ce, în 1979, n-a co-invadat și Polonia Afganistanul?

"When Russia sent its troops into Georgia in 2008, even its own version of NATO, the Shanghai Cooperation Organization, would not give its blessing. When the Soviets intervened in Afghanistan in 1979, they went in without Polish or other Warsaw Pact troops beside them. Ironically, when Polish troops finally did go fight in Afghanistan a little over two decades later, it was along American troops." 

Asta scrie Robert Kagan în lucrarea sa cea mai recentă, The World America Made, la pag.57. E acea parte din eseu în care Kagan se străduiește să acrediteze teza acceptanței intervențiilor militare americane versus inaderența la accesele de putere militară ale altora, și, de aici, reluarea vechiului hit al excepționalismului american, în absența căruia lumea ar avea mai mult de suferit decât suportă în prezent.

Deși, de multe ori, pertinente, argumentele lui Kagan devin, la un moment dat, simpliste. Ignoranța și/sau lejeritatea în tratarea faptelor istorice, precum și jonglarea cu premise greșite îl conduc spre concluzii false. Iar cei care tind să-i aprecieze tonul moderat, ajung să-i creadă ideile fără nicio examinare critică.

Motivele pentru care URSS a plecat în Afganistan fără ariergarda Tratatului de la Varșovia au fost următoarele:

1) Era o problemă geopolitică, de modificare radicală a raportului de forțe în proximitatea Subcontinentului Indian (fără nicio legătură cu Europa de Est), însoțită de asumarea unei confruntări de nivelul Ligii Campionilor, cu China și SUA în prim-plan.

2) Nu era o chestiune ideologică, de apărare a "valorilor socialismului", ca în Cehoslovacia - 1968, unde prezența unitară, solidară, dar, mai ales, simbolică a membrilor Tratatului de la Varșovia trebuia să demonstreze că, în pofida unui mic accident, soliditatea blocului răsăritean nu putea fi pusă la îndoială.

Miza geopolitică și categoria super-grea de angajament militar ce se profilau în Afganistan nu erau pentru "copiii de grădiniță" ai Estului comunist, care mai mult ar fi încurcat acolo pe toată lumea - sovietici, mujahedini, agenți CIA și chinezi, deopotrivă. Prezența reunită în Cehoslovacia n-avea, în schimb, nicio relevanță militară, cât timp Armata Roșie și avangarda combinată GRU/KGB rezolvaseră oricum, ele singure, ocuparea țării. Pe de altă parte, în 1979, din punct de vedere juridic, niciun text al Tratatului de la Varșovia nu determina participarea, în gașcă, la invazie. Afganistanul rămânea exclusiv o temă a Uniunii Sovietice.

Așadar, altfel decât în 1968, când a pus botu' cu mult zel, alături de celelalte "surori", în 1979 Polonia nu a fost rugată, nu i s-a impus politic și nici n-a fost obligată juridic să intre în corul "acceptanței" puterii sovietice. Și nici nu putea avea, băgându-se singură în seamă, vreo inițiativă într-un asemenea subiect, fără aprobare de la Moscova, fiindcă problema afgană era doar pentru "adulți". Ne putem întreba, totuși, cum ar fi reacționat conducerea politică poloneză, dacă Brejnev i-ar fi cerut suportul militar...

Cât privește însă prezența unităților poloneze "along American troops", două decenii mai tărziu, ceva mă face să cred că nu acceptanța entuziastă a forței globale a Statelor Unite a adus Polonia în rândul ISAF http://en.wikipedia.org/wiki/International_Security_Assistance_Force, ci poezia lui GW Bush, cu celebrul vers "If you're not with us, you're against us." Acceptanța cu forța nu se pune...

Să nu uit: o singură țară din Tratatul încheiat în capitala Poloniei a făcut proba non-acceptanței puterii URSS: România, atât în 1968, când a preferat să stea acasă, cât și în 1979, când Ceaușescu a criticat public invazia din Afganistan. Pe atunci, însă, Robert Kagan ascuțea creioane la școală.

Bibliografie facultativă: http://en.wikipedia.org/wiki/Warsaw_Pact_invasion_of_Czechoslovakia http://en.wikipedia.org/wiki/Soviet_war_in_Afghanistan și http://en.wikipedia.org/wiki/War_in_Afghanistan_%282001%E2%80%93present%29  

Fotografia am preluat-o de la http://psephology.edu.glogster.com/afghanistan/

miercuri, 4 aprilie 2012

Timpul de decizie în Biroul Oval

Ziua are nu mai mult de 24 de ore. Inclusiv la Casa Albă. Dar, aşa cum pe timpul lui Carol Quintul, în Spania, Soarele nu apunea niciodată, de extins ce era imperiul, aşa şi Situation Room-ul Casei Albe e, teoretic, deschis în permanenţă, întrucât, undeva, pe Pământ, e întotdeauna zi.

Cele 24 de ore sunt însă adesea insuficiente pentru cântărirea şi luarea unei decizii. În Confidence Men. Wall Street, Washington, and the Education of a President - cartea ce redă cu fidelitate maniera haotică de luare a deciziilor, de către Obama, imediat după ce a fost ales în 2008 - Ron Suskind oferă un exemplu în ceea ce priveşte tensiunea existentă între imperativele guvernării şi factorul timp. Era vorba despre salvarea industriei auto americane, mai exact, opţiunea guvernului federal de interveni doar în sprijinul lui Ford şi General Motors, sacrificând Chrysler, sau dacă şi ultima ar merita salvată.

Pe 26 martie 2009, în Biroul Oval, Obama se întâlneşte cu consilierii săi pe probleme economice. După multe discuţii care nu facilitaseră luarea unei hotărâri, "it's fifty-one to forty nine for liquidation of Chrysler. Obama's secretary, Katie Johnson, then walked into the Oval Office with a note, indicating that the meeting was over. "I can't decide the future of the auto industry in twenty minutes", Obama said, exasperated, and it was agreed that the group would reconvene at 5:30 in the Roosevelt Room.

Now, in that new venue, more people came, including some of the political and communications team, adding new voices to the debates on economic theory and practice. [...] "Mr. President, I don't think it's too close to all" said Press Secretary Robert Gibbs, somewhat tentatively. While clearly not claiming expertise on the forces propelling the economy in recent years, Gibbs, along with Axelrod, was one of the few peopel present who understood the forces that had propelled Obama to the Oval Office. "What are we going to do when a guy walks out of the plant after we've shut it down, and he's holding a sign that says, 'I Guess I Wasn't Too Big To Fail.'" With that one line, Gibbs had stumbled on a larger set of questions than prospective corporate behaviour or gaming the financial system. Whose failure posed a greater threat to the nation: a Wall Street bank or the American worker? And when given a choice, shouldn't the government side with the powerless?

Obama had heard enough. "I've decided. I'm prepared to support Chrysler if we can get the Fiat alliance done on terms that make sense to us." Then, nodding to the Wall Streeters and market-oriented economists in the room, he added, "I want you to be tough, and I want you to be commercial." (pag.229-230)

Din cele de mai sus, contează în special exasperarea lui Obama că, într-o problemă capitală pentru viaţa social-economică a Americii, consilierii îl presau să ia o decizie în intervalul unor zeci de minute.

Dacă ziua are 24 de ore, din care Obama lucrează 18 ore pe teme numeroase de genul celei de mai sus - interne şi internaţionale -, oare cât timp reuşeşte să consacre României într-o perioadă de 6 luni calendaristice? Ia, gândiţi-vă puţin. Şi, în aceste condiţii, cât la sută din deciziile ce privesc România se iau, în realitate, nu de Obama, nu Hillary Clinton, ci direct de funcţionarul de la Romania Desk-ul Departamentului de Stat, cu OK-ul asistentului secretarului de stat pentru Europa şi Eurasia, in prezent, Philip Gordon?

Despre Philip Gordon, informaţii la http://en.wikipedia.org/wiki/Philip_Gordon
Imaginea provine de la http://www.anindita.org/2011/08/sneaking-up/

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare