sâmbătă, 14 aprilie 2012

De ce, în 1979, n-a co-invadat și Polonia Afganistanul?

"When Russia sent its troops into Georgia in 2008, even its own version of NATO, the Shanghai Cooperation Organization, would not give its blessing. When the Soviets intervened in Afghanistan in 1979, they went in without Polish or other Warsaw Pact troops beside them. Ironically, when Polish troops finally did go fight in Afghanistan a little over two decades later, it was along American troops." 

Asta scrie Robert Kagan în lucrarea sa cea mai recentă, The World America Made, la pag.57. E acea parte din eseu în care Kagan se străduiește să acrediteze teza acceptanței intervențiilor militare americane versus inaderența la accesele de putere militară ale altora, și, de aici, reluarea vechiului hit al excepționalismului american, în absența căruia lumea ar avea mai mult de suferit decât suportă în prezent.

Deși, de multe ori, pertinente, argumentele lui Kagan devin, la un moment dat, simpliste. Ignoranța și/sau lejeritatea în tratarea faptelor istorice, precum și jonglarea cu premise greșite îl conduc spre concluzii false. Iar cei care tind să-i aprecieze tonul moderat, ajung să-i creadă ideile fără nicio examinare critică.

Motivele pentru care URSS a plecat în Afganistan fără ariergarda Tratatului de la Varșovia au fost următoarele:

1) Era o problemă geopolitică, de modificare radicală a raportului de forțe în proximitatea Subcontinentului Indian (fără nicio legătură cu Europa de Est), însoțită de asumarea unei confruntări de nivelul Ligii Campionilor, cu China și SUA în prim-plan.

2) Nu era o chestiune ideologică, de apărare a "valorilor socialismului", ca în Cehoslovacia - 1968, unde prezența unitară, solidară, dar, mai ales, simbolică a membrilor Tratatului de la Varșovia trebuia să demonstreze că, în pofida unui mic accident, soliditatea blocului răsăritean nu putea fi pusă la îndoială.

Miza geopolitică și categoria super-grea de angajament militar ce se profilau în Afganistan nu erau pentru "copiii de grădiniță" ai Estului comunist, care mai mult ar fi încurcat acolo pe toată lumea - sovietici, mujahedini, agenți CIA și chinezi, deopotrivă. Prezența reunită în Cehoslovacia n-avea, în schimb, nicio relevanță militară, cât timp Armata Roșie și avangarda combinată GRU/KGB rezolvaseră oricum, ele singure, ocuparea țării. Pe de altă parte, în 1979, din punct de vedere juridic, niciun text al Tratatului de la Varșovia nu determina participarea, în gașcă, la invazie. Afganistanul rămânea exclusiv o temă a Uniunii Sovietice.

Așadar, altfel decât în 1968, când a pus botu' cu mult zel, alături de celelalte "surori", în 1979 Polonia nu a fost rugată, nu i s-a impus politic și nici n-a fost obligată juridic să intre în corul "acceptanței" puterii sovietice. Și nici nu putea avea, băgându-se singură în seamă, vreo inițiativă într-un asemenea subiect, fără aprobare de la Moscova, fiindcă problema afgană era doar pentru "adulți". Ne putem întreba, totuși, cum ar fi reacționat conducerea politică poloneză, dacă Brejnev i-ar fi cerut suportul militar...

Cât privește însă prezența unităților poloneze "along American troops", două decenii mai tărziu, ceva mă face să cred că nu acceptanța entuziastă a forței globale a Statelor Unite a adus Polonia în rândul ISAF http://en.wikipedia.org/wiki/International_Security_Assistance_Force, ci poezia lui GW Bush, cu celebrul vers "If you're not with us, you're against us." Acceptanța cu forța nu se pune...

Să nu uit: o singură țară din Tratatul încheiat în capitala Poloniei a făcut proba non-acceptanței puterii URSS: România, atât în 1968, când a preferat să stea acasă, cât și în 1979, când Ceaușescu a criticat public invazia din Afganistan. Pe atunci, însă, Robert Kagan ascuțea creioane la școală.

Bibliografie facultativă: http://en.wikipedia.org/wiki/Warsaw_Pact_invasion_of_Czechoslovakia http://en.wikipedia.org/wiki/Soviet_war_in_Afghanistan și http://en.wikipedia.org/wiki/War_in_Afghanistan_%282001%E2%80%93present%29  

Fotografia am preluat-o de la http://psephology.edu.glogster.com/afghanistan/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare