miercuri, 4 aprilie 2012

Timpul de decizie în Biroul Oval

Ziua are nu mai mult de 24 de ore. Inclusiv la Casa Albă. Dar, aşa cum pe timpul lui Carol Quintul, în Spania, Soarele nu apunea niciodată, de extins ce era imperiul, aşa şi Situation Room-ul Casei Albe e, teoretic, deschis în permanenţă, întrucât, undeva, pe Pământ, e întotdeauna zi.

Cele 24 de ore sunt însă adesea insuficiente pentru cântărirea şi luarea unei decizii. În Confidence Men. Wall Street, Washington, and the Education of a President - cartea ce redă cu fidelitate maniera haotică de luare a deciziilor, de către Obama, imediat după ce a fost ales în 2008 - Ron Suskind oferă un exemplu în ceea ce priveşte tensiunea existentă între imperativele guvernării şi factorul timp. Era vorba despre salvarea industriei auto americane, mai exact, opţiunea guvernului federal de interveni doar în sprijinul lui Ford şi General Motors, sacrificând Chrysler, sau dacă şi ultima ar merita salvată.

Pe 26 martie 2009, în Biroul Oval, Obama se întâlneşte cu consilierii săi pe probleme economice. După multe discuţii care nu facilitaseră luarea unei hotărâri, "it's fifty-one to forty nine for liquidation of Chrysler. Obama's secretary, Katie Johnson, then walked into the Oval Office with a note, indicating that the meeting was over. "I can't decide the future of the auto industry in twenty minutes", Obama said, exasperated, and it was agreed that the group would reconvene at 5:30 in the Roosevelt Room.

Now, in that new venue, more people came, including some of the political and communications team, adding new voices to the debates on economic theory and practice. [...] "Mr. President, I don't think it's too close to all" said Press Secretary Robert Gibbs, somewhat tentatively. While clearly not claiming expertise on the forces propelling the economy in recent years, Gibbs, along with Axelrod, was one of the few peopel present who understood the forces that had propelled Obama to the Oval Office. "What are we going to do when a guy walks out of the plant after we've shut it down, and he's holding a sign that says, 'I Guess I Wasn't Too Big To Fail.'" With that one line, Gibbs had stumbled on a larger set of questions than prospective corporate behaviour or gaming the financial system. Whose failure posed a greater threat to the nation: a Wall Street bank or the American worker? And when given a choice, shouldn't the government side with the powerless?

Obama had heard enough. "I've decided. I'm prepared to support Chrysler if we can get the Fiat alliance done on terms that make sense to us." Then, nodding to the Wall Streeters and market-oriented economists in the room, he added, "I want you to be tough, and I want you to be commercial." (pag.229-230)

Din cele de mai sus, contează în special exasperarea lui Obama că, într-o problemă capitală pentru viaţa social-economică a Americii, consilierii îl presau să ia o decizie în intervalul unor zeci de minute.

Dacă ziua are 24 de ore, din care Obama lucrează 18 ore pe teme numeroase de genul celei de mai sus - interne şi internaţionale -, oare cât timp reuşeşte să consacre României într-o perioadă de 6 luni calendaristice? Ia, gândiţi-vă puţin. Şi, în aceste condiţii, cât la sută din deciziile ce privesc România se iau, în realitate, nu de Obama, nu Hillary Clinton, ci direct de funcţionarul de la Romania Desk-ul Departamentului de Stat, cu OK-ul asistentului secretarului de stat pentru Europa şi Eurasia, in prezent, Philip Gordon?

Despre Philip Gordon, informaţii la http://en.wikipedia.org/wiki/Philip_Gordon
Imaginea provine de la http://www.anindita.org/2011/08/sneaking-up/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare