vineri, 31 august 2012

Un "Philip Gordon" pentru Egipt

Diferenţa de valoare geopolitică dintre România şi Egipt fiind una imensă (în favoarea Egiptului, desigur), este firesc să existe şi un "Philip Gordon" de un calibru şi o rezonanţă diferite, în ceea ce presupune efortul de disciplinare hegemonică din partea Statelor Unite. E nevoie de o vedetă din media, cu mare expunere şi credibilitate la publicul internaţional.

Într-un articol din New York Times, Thomas Friedman îi reproşează preşedintelui egiptean, Mohamed Morsi, participarea la summit-ul Mişcării Nealiniate de la Teheran: "Excuse me, President Morsi, but there is only one reason the Iranian regime wants to hold the meeting in Tehran and have heads of state like you attend, and that is to signal to Iran’s people that the world approves of their country’s clerical leadership and therefore they should never, ever, ever again think about launching a democracy movement — the exact same kind of democracy movement that brought you, Mr. Morsi, to power in Egypt."

Făcând abstracţie de stilul "utecist" al admonestării, să reţinem că Morsi (foto) e Frate Musulman de profesie politică, dar cu studii grele şi doctorat în America, şi că, în calitatea pe care o are, trebuie să execute un complicat dans pe sârmă între interesele americane, iraniene şi israeliene în Orientul Mijlociu, plus - era să uit! - ale propriei sale naţiuni care l-a făcut preşedinte.

Steve Walt are o cu totul altă părere decât Friedman, despre vizita la Teheran, precizând că: "The Egyptian leader is not anti-American; he's just not the same sort of tame client that Hosni Mubarak was. Recall that one of the key themes of the Egyptian revolution was the desire to restore a sense of "dignity," both with respect to how individual Egyptians were treated but also with respect to Egypt's posture vis-à-vis the United States and other states. As I read it, Morsy is working to rebuild Egypt's ties in several directions, in order to maximize Egypt's freedom of movement and diplomatic options. Not only will this enhance Egypt's regional clout, it will encourage others to do more to keep Cairo happy. This approach is also likely to be popular with a lot of Egyptians, who weren't wild about their country being a supine patsy of the United States."

De acord!

Ce-mi displace profund la Thomas Friedman este saltul negativ, realizat doar în câţiva ani, de la luciditatea (geo)politică remarcabilă (ce mă determinase să-i împrumut titlul uneia dintre cărţi, pentru denumirea acestui blog), la statutul de redactor prăfuit de "Pravda", dar care dispune încă de puterea de a transmite ameninţări cum ar fi aceasta: "One at least hopes he read the letter sent to him by an Iranian democracy group, Green Messengers of Hope, urging Morsi to remind his Iranian hosts “of the fates of the leaders who kept turning their backs on the votes of their people, and to urge them to govern their country relying on the support of the Iranian people rather than military forces.” Morsi might want to even remind himself of that." 

Sună a referendum fără cvorum...

Poza a fost preluată de la http://www.guardian.co.uk/world/2012/jul/08/egyptian-president-orders-parliament-reconvene

luni, 27 august 2012

Alegeri America 2012

Mă chestionează unii de ce nu scriu nimic (serios, profund, nu ironic) despre prezidenţialele americane din acest an. Iată, serios, profund şi ironic, motivele:
1) Nu mă atrage nimic la ele, sunt lipsite de substanţă politică, de idei şi de simboluri, şi nu oferă speranţă.
2) Candidaţii - atât cel aflat în funcţie, cât şi cei doi paleo-republicani cu faciesuri tinere (observaţi că nu contează nici numele vreunuia dintre cei trei, de fapt, patru) - nu rostesc nimic în afară de lozinci irelevante, nu creează încredere şi n-au "material" de lideri globali.
3) N-are importanţă cine va ocupa în final Biroul Oval. Nu se va schimba nimic. Nici în bine, dar cred că nici în rău.

Cât timp, eu personal, n-am dispoziţia să ofer analize şi informaţii mai extinse, lumea ar putea citi nişte sinteze ale altora. De exemplu, în legătură cu ceea ce se petrece acum în SUA, Colin Powell crede că: “We expect people to come and argue and fight and have different beliefs. That’s what the system is all about. We expect the party out of power to oppose the party in power.  That's part of our system. But at the same time, you have to do it on the basis of comity. And you have to do it on the basis of mutual respect. I may disagree with you, but I’m not out to destroy you. We’ve got to find a way. And yes, I think what I’m seeing now in the last few years is perhaps the worst I've seen in the 40 years I've been hanging around Washington.”

Iar, în ceea ce-i priveşte pe Republicani, promotori, în faţa alegătorilor, ai teoriei lui "supravieţuiesc doar cei puternici" şi atinşi irecuperabil de febră misticoidă, istoricul Joseph A. Palermo, într-o contribuţie cu titlul The Republican National Convention: Where Social Darwinism Meets Theocracy susţine că "What we'll hear all week at the RNC are expressions of an ideological witch's brew, a fusion of Ayn Rand's Social Darwinism with the Reverend Jerry Falwell's vision of an American Theocracy. Rand glorified sociopaths. Falwell believed the Bible foretold a nuclear Armageddon. They've got no choice but to pander to their Christian evangelical base as well as to their corporate overlords; a bone goes to Tony Perkins of the Family Research Council while a juicier chunk of meat will go to the Koch brothers.The Romney-Ryan Republicans are giving us Rand's Social Darwinist economic prescriptions, which hold that if an individual lacks the wherewithal to thrive in a "free" capitalist society that person deserves to die in a gutter somewhere, merged with Falwell's social diktats banning abortion (even in cases of rape and incest), gay bashing, a militarized foreign policy, and a continuation of the "War on Drugs."

Imaginea e preluată de la http://www.hasyudeen.com/2012_01_01_archive.html

miercuri, 22 august 2012

Ţării, cât mai mulţi copii! Dacă se poate, nu retardaţi!

Dacă Ceauşescu ar fi emigrat în Statele Unite, ar fi devenit marele preot al Partidului Republican în materie de avorto-prohibiţie. (Ca să fim oneşti, ar fi putut, la fel de bine, să ajungă şeful Secţiei Ateism din Partidul Democrat american).

Dar să rămânem la avort şi la America, unde sec.21 înseamnă, pentru unii, Evul Mediu reîncărcat. Când spun "unii", mă refer la aripa radical-retardată a Republicanilor, care, tocmai într-un an electoral extrem de delicat, au pus pe farfuria campaniei electorale, în propriile documente de partid, tema interzicerii avortului chiar şi in caz de viol şi incest. Asta, într-o confruntare în care candidaţii ambelor tabere - Obama şi Romney - reiterează demersul politic fundamental (foarte centrist) al oricărei campanii prezidenţiale de la Nixon '68 încoace: 1) obţinerea celor 8-10 milioane de voturi din partea independenţilor (neideologizaţi şi fluctuanţi în opţiunile lor electorale cvadrianuale) şi 2) fuga, ca de dracu', de orice alunecări în teme gen drepturile LGBT, avort, Dumnezeu şi crearea Universului.

Acum, ca urmare a episodului cu "violul legitim" despre care postasem ieri, Republicanii s-au trezit pe creier cu o dublă problemă: 1) spălarea pe mâini (cu scopul de a nu-i pierde pe independenţi) de mizeria cu uterul femeii, care "ştie el mai bine ce are de făcut în urma unui viol", şi 2) păstrarea radicalilor din propriul partid, deranjaţi puternic de dezavuarea unuia dintre militanţii favoriţi, de chiar candidaţii lor de pe tichetul prezidenţial.

Ei bine, între invazia Iranului, incest, viol şi avort, oare ce va prefera electoratul din ţara nu neapărat vecină, dar mai mult decât doar prietenă?

Imaginea am preluat-o de la http://gawker.com/anti_abortion/

marți, 21 august 2012

Patologia "Dreptei" şi "violul legitim"

În... cum se cheamă?... a, da, America...există un curent de opinie printre rândurile "Dreptei" spitalizante (acolo li se spune "social conservatives") care susţine legiferarea interdicţiei avortului inclusiv în caz de viol. Motivul este, în general, legat de faptul că produsul concepţiei (copilul) n-are nicio vină, ba chiar mă-sa e uneori cea care provoacă şi acceptă violul, aşa că, să rabde. Adesea, conservatorii sociali împing consecinţele sexualităţii penale şi mai spre marginea prăpastiei, cerând interzicerea avortului şi în situaţia incestului.

De reţinut că, în România, înainte de 1990, în cea mai fecund-politică perioadă anti-avort, Codul penal ceauşist admitea întreruperea cursului sarcinii în caz de avort.

De regulă, în S.U.A., acea "Dreaptă" clasică, încă nelovită de insanitate, militează în favoarea retragerii statului din viaţa individului, căruia i se recunoaşte dreptul inalienabil de a-şi începe o afacere fără vreo imixtiune, de a decide singur ce să întreprindă cu banii pe care-i câştigă, de a se stabili şi muncii unde vrea şi de a-şi da copii la şcoala ce i se pare mai ok. Probleme apar când e vorba despre libertatea de exprimare şi de cea privind propriul corp, organism, cu toate componentele sale de ordin anatomic ce pot avea un rol social (creier, gândire, organe de reproducere). Aici, trebuie sa intervină statul, puternic, decis şi legitim.

Mai nou, în mintea şi în gura unui Republican situat la dreapta extremă, uşor retardat, dar candidat pentru Senat, la alegerile din toamnă, violul a devenit LEGITIM, iar, la asemenea violuri, corpul femeii, mama lui al dracu' de corp, ştie el ce să facă încât să nu se ajungă la concepţie, şi, prin urmare, îngrijorarea târfei faţă de interdicţia unui avort nu se mai justifică.


Hai, emigraţi!

sâmbătă, 18 august 2012

Bărbosul și globul lui de cristal (continuare)

Povestea din 1867 nu se termină cu Too Big To Fail din 2008. Asta, deoarece continuarea de la  "One capitalist always kills many" este următoarea:

 "Along with the constantly diminishing number of the magnates of capital, who usurp and monopolize all advantages of this process of transformation, grows the mass of misery, oppression, slavery, degradation, exploitation; but with this too grows the revolt of the working class, a class always increasing in numbers, and disciplined, united, organized by the very mechanism of the process of capitalist production itself. The monopoly of capital becomes a fetter upon the mode of production, which has sprung up and flourished along with, and under it. Centralization of the means of production and socialization of labour at last reach a point where they become incompatible with their capitalist integument. This integument is burst asunder. The knell of capitalist private property sounds. The expropriators are expropriated."

Reţineţi descrierea şi poate vă recunoaşteţi în ea: "a class always increasing in numbers, and disciplined, united, organized [Atenţie! Nu de vreun partid cu seceri, ciocane şi birocraţi, ci] by the very mechanism of the process of capitalist production itself."

Sper ca fimul despre consecinţa ultimă a poveştii să nu-l facă Michael Moore. Ar părea neserios.

Citatul, evident tot din Bărbos.

Iar fotografia este de la http://rustbeltradical.wordpress.com/tag/paul-street/

vineri, 17 august 2012

Bărbosul şi globul lui de cristal

"One capitalist always kills many. Hand in hand with this centralization, or this expropriation of many capitalists by few, develop, on an ever-extending scale, the cooperative form of the labour process, the conscious technical application of science, the methodical cultivation of the soil, the transformation of the instruments of labour into instruments of labour only usable in common, the economizing of all means of production by their use as means of production of combined, socialized labour, the entanglement of all peoples in the net of the world market, and with this, the international character of the capitalistic regime."

E un citat dintr-o carte publicată în 1867, către care m-a îndreptat impecabila ecranizare a declanşării crizei din 2008: Too Big To Fail, cu William Hurt şi James Woods, printre alții.


"One capitalist always kills many."

Rețineți aforismul. Pentru seara asta. Pentru săptămâna ce vine. Pentru anul următor. Pentru România, ca și pentru restul Lumii. Pentru propriul vostru capital; dacă aveți.

Ceva la care s-a meditat acum 150 de ani, pe baza capitalului de informare și cunoaștere existent în acea vreme, se petrece azi cu o viteză sustrasă oricăror limite ale cursului Istoriei. Filmul redă, cu fidelitate, secvențele dintr-o singură săptămână, în care (câte) un capitalist de pe Wall Street a ucis mai mulți semeni de-ai lui...

Apropo: citatul e din Karl Marx, Historical Tendency of Capitalist Accumulation, Capitalul, vol.1, Editura lui Otto Meissner din Hamburg.

Imaginea vine de la http://www.cypressnorth.com/blog/web-programming-and-development/getting-started-with-the-google-prediction-api/attachment/crystal-ball/

marți, 14 august 2012

Şi ce veţi face, dacă mâine...?

În Strategic Vision, analiza bisturiului geopolitic Zbigniew Brzezinski se extinde şi asupra destinului pe care l-ar avea anumite state (citeşte "regimuri"!) în eventualitatea în care structura moleculară a unicului pilon de oţel pe care se sprijină (citeşte "America"!) s-ar transforma într-una de lut.

Printr-o analogie cu speciile pe cale de dispariţie, Brzezinski vorbeşte despre "Most Endangered States".

Foarte sec, la pag.90, cu referire la regimul lui Şakaşvili, de exemplu, el scrie: "An American decline would leave Georgia vulnerable to both Russian political intimidation and military agression. [...] The resulting limitations on American capabilities - especially those affecting NATO's willingness to stand firm - could by itself stir Russian desires to reclaim its old sphere of influence, because of the diminished US presence in Europe, regardless of the state of US - Russian relations. An additional factor motivating the Kremlin would be the intense personal hatred nourished by Vladimir Putin toward current Georgian President Mikhail Saakashvili, whose removal from power has become something of an obsession for the Russian leader."

Şi ceva mai mult decât doar o concluzie: "The cummulative result would be a wide-ranging drift toward an international reality characterized by the survival of the strongest."

Eşti taaare, Brzezinski! :)

Imaginea a fost preluată de la http://www.fisherfamily.za.net/skoudas.htm

duminică, 5 august 2012

"Dreapta" patologică și fricile ei

Deși suntem în 2012 (ne-o confirmă iPod-urile și recent promovatul Samsung Galaxy S III), "Dreapta" ospiciabilă (de la Washington, pînă la București) ne propune reîntoarcerea în sec.19.

Azi, există zone în America și Europa (uitați de Bangladesh!) în care unii își vând forța de muncă în condițiile precare ale epocii victoriene, așa cum acestea erau reflectate, prin 1845, de viitorul premier al Reginei, Benjamin Disraeli, în romanul său Sybil. Cu un an mai devreme, Engels observase și el aceeași stare socială mizeră.

Textul publicitar oficial al lui Samsung Galaxy S III afirmă că superbul produs a fost "designed for humans, inspired by nature." Luați cuvintele acestea și inscripționați-le pe bannerele unui partid politic, și veți vedea cum "Dreapta" nu va întârzia să urle: Comunism!!! În vreme ce, în plină globalizare marcată de paradigma numită "creative destruction", inovația fără limite a capitalului constructiv produce - într-un model al (sper eu) ireversibilei dezvoltări civilizaționale - bunuri și servicii întru totul compatibile cu sloganurile publicitare atașate - "pentru oameni, inspirate de natură" -, teoria politică a prezentului oferă argumente insistente pentru cel mai arierat conservatorism. 


E ciudat, până la urmă, cum capitalul are propria lui mișcare, naturală, obiectivă, fixată spre progres și creatoare de abundență destinată tuturor. O mișcare autonomă în raport cu gândirea tarată a celor ce își imaginează că scriu, azi, în folosul capitalului (fără măcar ca acesta din urmă să le-o mai ceară), cu mentalitatea unor asediați de către barbarii globalizării. O realitate independentă până și de critica radicalismului de stânga, mult prea grăbit cu concluziile despre "coșul de gunoi al istoriei" și viziunile politice în alb-negru. Capitalul (atât sistemul, cât și volumul I scris de Marx) nu mai are nevoie de apolegeți. E prea viu și benevolent pentru a mai fi asistat. Mai rămân de înlăturat, cu timpul, constrângerile politico-juridice, prejudecățile discriminatorii, barierele statale și, poate în primul rând, frica.


În 1845, Disraeli se temea că menținerea în mizerie a unor milioane de oameni nu e deloc o idee bună pentru un viitor imperiu. Să vedem ce temeri are, în 2012, Jeff Greene, un miliardar american din zona creativității distructive imobiliare:
"It’s strange to imagine someone like Greene, who counts Mike Tyson as a close friend, and who has a streak that caused the L.A. party girls to refer to him as “Mean Jeff Greene,” feeling vulnerable. It’s hard to think of any superrich person as vulnerable, just as it’s hard to think that a bear with outstretched claws and giant teeth is more afraid than you are. But over the past few months, it’s become clear that rich people are very, very afraid. Sometimes it feels like this was the main accomplishment of Occupy Wall Street: a whole lot of tightened sphincters. It’s not a stretch to say many residents of Park Avenue harbor vivid fears of a populist revolt like the one seen in The Dark Knight Rises, in which they cower miserably under their sideboards while ragged hordes plunder the silver.

“This is my fear, and it’s a real, legitimate fear,” Greene says, revving up the engine. “You have this huge, huge class of people who are impoverished. If we keep doing what we’re doing, we will build a class of poor people that will take over this country, and the country will not look like what it does today. It will be a different economy, rights, all that stuff will be different.”


Nu trebuie să fie așa... Nici acum, nici mai târziu.


Imaginea am preluat-o de la http://www.politifake.org/5426

Președinți letali

Câți își imaginau, în 2008, că peste patru ani va apărea o carte cu titlul Confront and Conceal: Obama's Secret Wars and Surprising Use of American Power? Sau o alta pe a cărei copertă scrie Kill or Capture: The War on Terror and the Soul of the Obama Presidency. 

Ambele vorbesc despre președinția letală a laureatului Nobel pentru pace (!?!?) pe 2009. Un tip care și-a mutat lozinca Yes, we can! de pe bannere electorale, direct pe fuzelajul dronelor CIA însărcinate cu executarea directivelor prezidențiale a ceea ce eufemistic se cheamă targeted killing. Trăim într-o succesiune a eufemismelor care a început, în anii lui G.W. Bush, cu enhanced interrogation techniques (în loc de banalul termen "tortură"), și care Dumnezeu știe cu ce va continua în perioada imperială a lui Mitt Romney.

Într-o lume inundată de propaganda media privind "valorile", președințiile letale propun eufemisme cu valoare adăugată...

Despre toate astea, Steve Coll de la The New Yorker scrie:
"...the Obama Administration leans toward killing terrorism suspects because it does not believe it has a politically attractive way to put them on trial. Federal criminal trials of terrorist suspects draw howls of protest from many Republicans, even though the George W. Bush Administration successfully prosecuted a number of high-profile terrorists in federal court. Military commissions, the Obama Administration’s reluctantly endorsed best-of-the-bad alternative to federal trials, are unpopular with civil-rights activists and European allies, for good reason, because of their relatively weak protections for defendants."

Președinții letali sunt printre noi, iar ceea ce întreprind (fiecare acasă la el și, adesea, dincolo de granițele proprii) tinde să fie "normalizat" de o presă tot mai ne-critică și partizană, și de juriști care-și trădează meseria.


Fotografia a fost împrumutată de la http://www.blackfive.net/main/2012/03/universal-jurisdiction-targeted-killing.html

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare