miercuri, 22 august 2012

Ţării, cât mai mulţi copii! Dacă se poate, nu retardaţi!

Dacă Ceauşescu ar fi emigrat în Statele Unite, ar fi devenit marele preot al Partidului Republican în materie de avorto-prohibiţie. (Ca să fim oneşti, ar fi putut, la fel de bine, să ajungă şeful Secţiei Ateism din Partidul Democrat american).

Dar să rămânem la avort şi la America, unde sec.21 înseamnă, pentru unii, Evul Mediu reîncărcat. Când spun "unii", mă refer la aripa radical-retardată a Republicanilor, care, tocmai într-un an electoral extrem de delicat, au pus pe farfuria campaniei electorale, în propriile documente de partid, tema interzicerii avortului chiar şi in caz de viol şi incest. Asta, într-o confruntare în care candidaţii ambelor tabere - Obama şi Romney - reiterează demersul politic fundamental (foarte centrist) al oricărei campanii prezidenţiale de la Nixon '68 încoace: 1) obţinerea celor 8-10 milioane de voturi din partea independenţilor (neideologizaţi şi fluctuanţi în opţiunile lor electorale cvadrianuale) şi 2) fuga, ca de dracu', de orice alunecări în teme gen drepturile LGBT, avort, Dumnezeu şi crearea Universului.

Acum, ca urmare a episodului cu "violul legitim" despre care postasem ieri, Republicanii s-au trezit pe creier cu o dublă problemă: 1) spălarea pe mâini (cu scopul de a nu-i pierde pe independenţi) de mizeria cu uterul femeii, care "ştie el mai bine ce are de făcut în urma unui viol", şi 2) păstrarea radicalilor din propriul partid, deranjaţi puternic de dezavuarea unuia dintre militanţii favoriţi, de chiar candidaţii lor de pe tichetul prezidenţial.

Ei bine, între invazia Iranului, incest, viol şi avort, oare ce va prefera electoratul din ţara nu neapărat vecină, dar mai mult decât doar prietenă?

Imaginea am preluat-o de la http://gawker.com/anti_abortion/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare