miercuri, 19 septembrie 2012

Gânduri despre Marea Uniune Sovietică Aialaltă

Stimulaţi de câştigarea Războiului Mondial cu preţul-record a 20 de milioane de victime pe teren propriu şi de lansarea Sputnik-ului deasupra newyorkezilor, sovieticii şi-au construit o sănătoasă aroganţa imperială ce l-a făcut pe Hruşciov să-i promită lui Eisenhower că, în decurs de 10 ani, îl va lăsa ireversibil în urmă în tot ce înseamnă realizări grandioase.

Începând cu anii '50 ai secolului trecut, URSS-ul căzuse într-o pasiune patologică pentru competiţie externă şi topuri mondiale, gen: cel mai sexy oţelar din lume, cel mai cool tractorist de pe planetă, mama-eroină care a născut dodecapleţi şi mulgătoarea cu cele mai multe găleţi de lapte pe oră, de dincolo şi dincoace de Cortina de Fier. Ridicolul propagandistic sovietic, în materie de recorduri, a depăşit linia roşie atunci când ruşii au afirmat că cel mai "mare" pitic de pe Pământ e un tip din Leningrad, dar nu pentru că ar fi fost un pitic ceva mai înalt, ci, dimpotrivă, unul cu mult sub media mondială de piticanie.

Apoi, au venit stagnarea lui Brejnev, încercarea lui Andropov de a păstra prezenţa sovietică măcar într-un top 50 şi, în final, stingerea luminii de către Gorbaciov şi Elţîn. Niciodată, un imperiu (înzestrat, totuşi, cu o considerabilă fibră materială şi umană) nu s-a stins atât de repede. Miile de ogive nucleare bine însilozate n-au putut compensa prostia şi autosuficienţa liderilor sovietici, neîncrederea acestora în propriul popor şi în calităţile dinamice ale acestuia, refuzul libertăţii şi al competiţiei interne, plus aroganţa lipsită de orice substanţă. A fost un fel de negare inconştientă a propriei măreţii...

Dar această postare n-are cum să fie despre URSS. E despre altcineva..



Imaginea a fost împrumutată de la http://www.mediafreedominternational.org/2011/03/06/the-american-empire%E2%80%99s-quick-collapse/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare