joi, 31 ianuarie 2013

România? Nu. Doar Tunisia

Lucrez tot cu materialul clientului - David Sanger, corespondentul-şef de la Washington al lui New York Times, şi al său deja bestseller Confront and Conceal. Obama's Secret Wars and Surprising Use of American Power. 

La paginile 284-285, Sanger redă conţinutul unei turnătorii critice din partea ambasadorului SUA la Tunis, către Departamentul de Stat, despre tipul pe lângă care fusese acreditat: protejatul local, Zine El Abidine Ben Ali. Iată turnătoria, foarte miştocărească, de altfel:

"In a June 2008 cable wonderfully entitled "What's Yours Is Mine" (Who said diplomats have no sense of humor?), the American ambassador at the time, Robert Godec, wrote, "Whether it's cash, services, land, property, or yes, even your yacht, President Ben Ali's family is rumored to covet it and reportedly gets what it wants." He wasn't kidding about the yacht: Ben Ali's nephews had, in fact, expropriated the beautiful pleasure craft of a French businessman. 

[...] 

In the summer of 2011, Ben Gharbia [un fel de Assange tunisian, care a lansat produsul Tunileaks - nota mea] told me that "translating the cables was crucial to us", not because they revealed anything new, but because they confirmed the country's worst suspicions. "Tunisians knew the basic information in the cables, of course", he said. "It was obvious. But they didn't know the Americans knew it too. And when they read the cables, they no longer believed the Americans supported the regime. It brought the middle class out, and then other who are wealthy. They thought that without the United States, Ben Ali was very vulnerable."

Umor diplomatic...

Fotografia este împrumutată de la http://english.alarabiya.net/articles/2013/01/14/260347.html

joi, 24 ianuarie 2013

Paradigma capitalismului constă în...

...evoluţia spre ceea ce Alexander Bard (ex-"Army Of Lovers") şi Jan Soderqvist, în cartea lor Netocraţia. Noua elită a puterii şi viaţa după capitalism, numesc "Cetăţeanul perfect".

"Cetăţeanul perfect este cel care se automotivează să încerce să imite idealul tot mai ambiguu şi tot mai de neatins al Omului; cel care este obsedat de noţiunea de a trăi corect, în conformitate cu sfaturile experţilor. Toate acestea au scopul de a crea un producător de eficienţă maximă în timpul orelor de lucru şi un consumator insaţiabil în timpul liber; un cetăţean care îşi petrece fiecare oră din zi, recunoscător, în roata care se învârte mereu a capitalismului." (pag.68)

Cine nu se recunoaşte în cele de mai sus, înseamnă că n-a intrat astăzi pe Facebook...

Imaginea e preluată de la http://www.audeamus.com/50226711/responsible_consumerism_part_2.php

marți, 22 ianuarie 2013

Pakistan, Algeria şi suveranitatea naţională

Imediat după 1990, în relaţiile internaţionale, se alegea praful de două concepte juridice foarte dragi lui Ceauşescu: neamestecul în treburile interne şi suveranitatea naţională.

La ora la care scriu, mai există doar câteva state ai căror conducători nu au obligaţia să ceară permisiunea altora, pentru a se duce la toaletă. Unele dintre aceste state sunt (a) "băieţii buni", "comunitatea internaţională", "valorile" etc., (b) altele alcătuiesc diferite "axe ale Răului", iar (c) câteva sunt, mai mult ori mai puţin, ale nimănui (gen Niger, Somalia etc.).

La suveranitate ori "renunţi" (pe calea unor tratate semnate cu un consimţământ relativ viciat, reflectate apoi în constituţiile naţionale), sau ţi se ia (pe cale militar-informativă).

Problema e că, uneori, cesionarii de suveranitate (în primul rând, America) o dau serios în bară cu cedenţii din categoria ţărilor pe care ne-am obişnuit, din diverse cauze, să le considerăm retardate. De exemplu, în cartea apărută anul trecut, Confront and Conceal. Obama's Secret Wars and Surprising Use of American Power, David Sanger ne înfăţişează un Pakistan, formal aliat cu SUA, dar care îşi ia foarte în serios propria suveranitate, jucând cu americanii (aproape pe faţă) la două capete; capătul opus având culoare talibano-al-qaediană. Tupeul pakistanez, tolerat tot mai greu de Washington, se bazează însă pe una sută bucăţi ogive nucleare, care e bine să rămână unde sunt acum, şi să nu ajungă în mâinile cui nu trebuie.

Algeria e un stat uitat de Dumnezeu, dar nu şi de francezi şi de U.E., în sensul unui anume grad de influenţă politică, şi pe motiv de import de gaze naturale. Cu toate acestea, când nişte terorişti sonaţi pun mâna pe o rafinărie algeriană, luând o garnitură multinaţională de ostatici, Alger-ul nici nu răspunde la telefon când Obama şi David Cameron sună ca nişte căpiaţi, pentru a le ţine acţiunea antiteroristă sub control şi a obţine elementare informaţii despre ceea ce se petrece. Tupeul algerian nu se întemeiază pe vreun arsenal nuclear. E tupeu, pur şi simplu. La ei, deplina suveranitate naţională se exprimă în sensul că guvernul lor "nu negociază cu terorişti" (ăsta parcă era, odată, un adagiu americano-israelian...) şi nu simte nevoia vreunei colaborări sau comunicări cu "comunitatea naţională", ceea ce le conferă dreptul să intre în terorişti şi în ostatici, deopotrivă, ca în brânză, cu orice costuri şi când doresc ei.

În România, suveranitatea se manifestă prin dorinţa de a contribui la edificarea statului de drept în Mali...

Cam asta e Noua Ordine Mondială...

Fotografia e împrumutată de la http://www.aljazeera.com/indepth/opinion/2012/07/20127119230807934.html

sâmbătă, 12 ianuarie 2013

O conversaţie cu Glenn Greenwald

American, avocat, intelectual public ultra-liberal (în termeni europeni, asta se cheamă "cvasi-comunist"), agreabil, înzestrat cu o minte minunată, citit, onest şi cu o boală contagioasă pe tot ce reprezintă ipocrizie politică în SUA, autor al unor eseuri argumentate mereu solid şi regăsibile pe blogul său de la The Guardian despre drepturi şi libertăţi constituţionale într-o lume a ignorării şi încălcării lor, Glenn Greenwald oferă, în 60 de minute, o deschidere publică asupra propriei biografii şi asupra temelor ce-l preocupă.

Poza a fost preluată de la http://centerlineblog.org/2010/03/17/event-recap-a-conversation-with-glenn-greenwald/index.html

 

Imperiu şi contra-Imperiu


Titlul blogului meu îşi adăugase, în urmă cu ceva timp, un al treilea element: Multitudini, derivat dintr-un termen greu de definit până şi de promotorii săi, post-marxiştii sec.21 Antonio Negri şi Michael Hardt.

Pentru cine are timp, aici e un link (pe gratis) către una dintre scrierile lor fundamentale, Imperiul, publicată la trecerea dintre milenii.

Aşa cum, în 1867, primul volum al Capitalului făcea o tentativă de explicare globală a ceea ce trăia omenirea, pornind de la termenii fundamentali "marfă" şi "bani", astăzi, cartea semnată de Negri şi Hardt, după cum zice Wikipedia, "theorizes an ongoing transition from a "modern" phenomenon of imperialism, centered around individual nation-states, to an emergent postmodern construct created among ruling powers which the authors call Empire (the capital letter is distinguishing), with different forms of warfare:
...according to Hardt and Negri's Empire, the rise of Empire is the end of national conflict, the "enemy" now, whoever he is, can no longer be ideological or national. The enemy now must be understood as a kind of criminal, as someone who represents a threat not to a political system or a nation but to the law. This is the enemy as a terrorist....In the "new order that envelops the entire space of... civilization", where conflict between nations has been made irrelevant, the "enemy" is simultaneously "banalized" (reduced to an object of routine police repression) and absolutized (as the Enemy, an absolute threat to the ethical order").
Empire elaborates a variety of ideas surrounding constitutions, global war, and class. Hence, the Empire is constituted by a monarchy (the United States and the G8, and international organizations such as NATO, the International Monetary Fund or the World Trade Organization), an oligarchy (the multinational corporations and other nation-states) and a democracy (the various non-government organizations and the United Nations). Part of the book's analysis deals with "imagin[ing] resistance", but "the point of Empire is that it, too, is "total" and that resistance to it can only take the form of negation - "the will to be against". The Empire is total, but economic inequality persists, and as all identities are wiped out and replaced with a universal one, the identity of the poor persists."

În Era Steve Jobs, continuă să existe neruşinat de mulţi oameni săraci în Imperiu...

De aceea, mă impresionează mult motto-ul cărţii lui Negri şi Hardt: "Every tool is a weapon if you hold it right..."

Desenul l-am împrumutat de la http://www.uni-muenster.de/PeaCon/global-texte/g-m/n/globalpyramid.htm




Faceți căutări pe acest blog

Postări populare