luni, 25 februarie 2013

Decât o dronă ucigaşă, mai constituţională e o tortură

Teza din titlu a fost exprimată de John Yoo, într-un articol din Wall Street Journal, în maniera următoare:  

"Rather than capture terrorists—which produces the most valuable intelligence on al Qaeda—Mr. Obama has relied almost exclusively on drone attacks, and he has thereby been able to dodge difficult questions over detention. But those deaths from the sky violate personal liberty far more than the waterboarding of three al Qaeda leaders ever did."

Pentru cine nu-şi mai aminteşte, John Yoo este distinsul jurist al Administraţiei Bush, care a avizat legalitatea utilizării torturii în chestionarea suspecţilor de terorism. Cine a avut ocazia să vadă Zero Dark Thirty, a putut urmări redarea cinematografică a consecinţelor avizelor de legalitate al căror autor este Yoo.

Articolul semnat de Yoo a fost prilejuit de publicarea avizului de legalitate al Departamentului de Justiţie de la Washington privind asasinarea, undeva, prin Orient, a unui lider Al-Qaeda, întâmplător cetăţean american cu paşaport în regulă. Avizul are caracter intuitu personae, nefiind unul cu aplicabilitate generală; acesta din urmă e ţinut sub lacăt de Administraţia Obama, foarte probabil datorită fragilităţii argumentelor juridice legate de o multitudine de aspecte controversate, printre care - atenţie mare! - posibilitatea utilizării dronelor dotate cu rachete Hellfire împotriva cetăţenilor americani pe chiar teritoriul Statelor Unite.

John Yoo a exploatat momentul politic de a se da mai "curat" în raport cu juriştii lui Obama, pentru simplul motiv al diferenţei de paradigme anti-teroriste ale celor două Administraţii care s-au succedat la Casa Albă. În mintea lui Yoo, Constituţia SUA (aia la care se mai închină doar dependenţii de calmante) ar fi tolerantă faţă de un waterboarding, nu şi faţă de pulverizarea unei persoane cu rachete lansate de pe drone. Foarte probabil, juriştii actualei Administraţii americane au altă părere.

Într-o perioadă în care, în lumea vestică (incluzând aici România), discuţiile despre constituţii şi constituţionalitate sunt mai numeroase ca oricând, pe teme ce pleacă de la ajutorul financiar acordat statelor afectate în cel mai mare grad de criza economică, până la probleme ce vizează protecţia vieţii intime şi private, textul constituţional a ajuns un veritabil joker juridic, apt să fixeze "grade" şi aplicări "graduale" ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale, şi să justifice, practic, orice demers al statului împotriva oricărui cetăţean al său.

sâmbătă, 9 februarie 2013

12,30 noaptea...

...sau, în jargon militar, Zero Dark Thirty, ca şi filmul cu acelaşi nume, reprezintă ora locală din Pakistan la care a fost rezolvată problema Osama Bin-Laden.

Filmul, regizoarea Kathryn Bigelow (foto copertă Time) şi scenaristul Mark Boal continuă să primească înjurături groase din partea Stângii de la Hollywood şi din blogosfera americană liberală, pentru o pretinsă apologie a folosirii torturii de către CIA în războiul împotriva terorismului.

Eu văd lucrurile diferit. Cred că, de la statura ei de peste 1,85 m, Kathryn Bigelow, binecuvântată cu un acces aproape total, acordat pentru documentare de către Leon Panetta, ex-directorul CIA, a sesizat, de fapt, drama instituţiei de spionaj şi operaţiuni clandestine de succes, create la începutul Războiului Rece cu un scop extrem de precis, dar care, din 1990 şi până azi, umblă beată pentru a se reinventa şi redefini.

Într-un secol 21 la fel de barbar ca şi precedentele, în care dispreţul pentru viaţă şi oameni se manifestă cred că în peste 95% din locurile de pe Terra, waterboarding-ul practicat asupra talibanilor şi operativilor Al-Qaeda, în realitate şi în film, s-a normalizat de mult. Zero Dark Thirty nu mai poate avea, în acest punct, nicio contribuţie.

Cred că, în filmul lui Bigelow şi Boal, o dramă mai mare decât afganul torturat şi umilit, o trăieşte Dan, salariatul CIA care, la un moment dat, admite că s-a săturat să tot vadă talibani dezbrăcaţi (vreme de 8 ani). Aşa că face saltul de la statutul de jegos, bărbos şi transpirat, care se tăvăleşte pe podeaua celulei cu victima care-l sfidează şi-l ia chiar la mişto, la costumul modern şi curat al muncii de birou de la Langley/Virginia. În film, frustrările (generate inclusiv de propria incompetenţă, uneori suicidară) le vedem la toată garnitura de agenţi şi funcţionari - mici, medii şi mari - ai CIA. Singurii oameni fericiţi şi relaxaţi din cele 2 ore şi 30 de minute sunt componenţii commando-ului Seal care rezolvă problema, din punct de vedere chirurgical, în doar câteva minute, comparativ cu un deceniu de intelligence. Evident şi neapărat cu preţul unei gafe Made in USA - pierderea unui elicopter futurist, a cărui tehnologie nu trebuia să cadă în măini chineze, via celor de la ISI-ul pakistanez. 

Tortura practicată în diferitele sucursale şi puncte de lucru ale CIA din lume reflectă exclusiv drumul prin deşert (la figurat, ca şi la propriu) al unui imperiu care simte cum crapă dacă n-are inamici, care-şi pune la bătaie tot produsul intern brut, deficitul bugetar şi resursele de care mai dispune, pentru a nu părăsi încă terenul de joc al istoriei. Fiindcă Beijing-ul a ieşit deja la încălzire. 

America a ajuns, din păcate, ca orice imperiu din istorie, la propria sa ora 12,30. Din noapte.

Într-un singur punct critica contestatarilor liberali americani e întemeiată: Bigelow şi Boal omit (în mod necinstit) să redea faptul că primii care s-au opus torturii (înaintea presei, a activiştilor şi a altor "anti") au fost chiar oamenii întregi la minte şi la profesie din CIA. Pentru detalii, a se vedea cartea de excepţie a lui Jane Mayer, The Dark Side: The Inside Story of How the War on Terror Turned into a War on American Ideals.

vineri, 8 februarie 2013

Concluzie la "Confront and Conceal"

Subintitulată Obama's Secret Wars and Surprising Use of American Power, cartea lui David Sanger ne arată ezitările, gafele, miopia, cititul în stele şi deciziile ratate de la Casa Albă, dintr-o perioadă în care şahul planetar se joacă la 10 mese simultan, inclusiv în sărăcia tot mai lucie de acasă...

Cu toate minusurile ei obiective şi subiective, America dispune de o uriaşă şi, încă mult timp de acum înainte, de neegalat calitate: forţa ei militară. Indiferent de justeţea utilizării ei, indiferent de ce zace în mintea celui din Biroul Oval atunci când o dezlănţuie, această forţă imensă (cu bugetul ei deja mai redus cu tot) este şi va fi necesară, fiindcă ameninţările în care poate lovi sunt încă prea multe, iar capacităţile altor vestici de a le face faţă rămân mult prea slabe...

Aşa încât, pentru Bine sau pentru Rău, câtă vreme America mai păstrează puţin din spiritul curat al lui Walt Disney (creatorul desenelor animate, nu turnătorul de colegi simpatizanţi comunişti de la Hollywood), e bine pentru mulţi dintre noi că Preşedintele SUA are sub comandă cea mai puternică armată din toată istoria lumii.

Imaginea este preluată de la http://www.addictinginfo.org/2013/01/29/right-wing-hopping-mad-that-gun-control-bill-doesnt-eliminate-militarys-weapons/

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare