sâmbătă, 9 februarie 2013

12,30 noaptea...

...sau, în jargon militar, Zero Dark Thirty, ca şi filmul cu acelaşi nume, reprezintă ora locală din Pakistan la care a fost rezolvată problema Osama Bin-Laden.

Filmul, regizoarea Kathryn Bigelow (foto copertă Time) şi scenaristul Mark Boal continuă să primească înjurături groase din partea Stângii de la Hollywood şi din blogosfera americană liberală, pentru o pretinsă apologie a folosirii torturii de către CIA în războiul împotriva terorismului.

Eu văd lucrurile diferit. Cred că, de la statura ei de peste 1,85 m, Kathryn Bigelow, binecuvântată cu un acces aproape total, acordat pentru documentare de către Leon Panetta, ex-directorul CIA, a sesizat, de fapt, drama instituţiei de spionaj şi operaţiuni clandestine de succes, create la începutul Războiului Rece cu un scop extrem de precis, dar care, din 1990 şi până azi, umblă beată pentru a se reinventa şi redefini.

Într-un secol 21 la fel de barbar ca şi precedentele, în care dispreţul pentru viaţă şi oameni se manifestă cred că în peste 95% din locurile de pe Terra, waterboarding-ul practicat asupra talibanilor şi operativilor Al-Qaeda, în realitate şi în film, s-a normalizat de mult. Zero Dark Thirty nu mai poate avea, în acest punct, nicio contribuţie.

Cred că, în filmul lui Bigelow şi Boal, o dramă mai mare decât afganul torturat şi umilit, o trăieşte Dan, salariatul CIA care, la un moment dat, admite că s-a săturat să tot vadă talibani dezbrăcaţi (vreme de 8 ani). Aşa că face saltul de la statutul de jegos, bărbos şi transpirat, care se tăvăleşte pe podeaua celulei cu victima care-l sfidează şi-l ia chiar la mişto, la costumul modern şi curat al muncii de birou de la Langley/Virginia. În film, frustrările (generate inclusiv de propria incompetenţă, uneori suicidară) le vedem la toată garnitura de agenţi şi funcţionari - mici, medii şi mari - ai CIA. Singurii oameni fericiţi şi relaxaţi din cele 2 ore şi 30 de minute sunt componenţii commando-ului Seal care rezolvă problema, din punct de vedere chirurgical, în doar câteva minute, comparativ cu un deceniu de intelligence. Evident şi neapărat cu preţul unei gafe Made in USA - pierderea unui elicopter futurist, a cărui tehnologie nu trebuia să cadă în măini chineze, via celor de la ISI-ul pakistanez. 

Tortura practicată în diferitele sucursale şi puncte de lucru ale CIA din lume reflectă exclusiv drumul prin deşert (la figurat, ca şi la propriu) al unui imperiu care simte cum crapă dacă n-are inamici, care-şi pune la bătaie tot produsul intern brut, deficitul bugetar şi resursele de care mai dispune, pentru a nu părăsi încă terenul de joc al istoriei. Fiindcă Beijing-ul a ieşit deja la încălzire. 

America a ajuns, din păcate, ca orice imperiu din istorie, la propria sa ora 12,30. Din noapte.

Într-un singur punct critica contestatarilor liberali americani e întemeiată: Bigelow şi Boal omit (în mod necinstit) să redea faptul că primii care s-au opus torturii (înaintea presei, a activiştilor şi a altor "anti") au fost chiar oamenii întregi la minte şi la profesie din CIA. Pentru detalii, a se vedea cartea de excepţie a lui Jane Mayer, The Dark Side: The Inside Story of How the War on Terror Turned into a War on American Ideals.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare