sâmbătă, 16 martie 2013

Statul de drept american şi drumul său spre Distopie

Problema e desigur mai complexă şi s-a născut, în principal, din devierea tot mai pronunţată a statului american de la principiile propriei constituţii, imediat după 11 septembrie 2001. Mai nou, se discută despre autoritatea lui Obama de a trimite drone CIA cu rachete Hellfire prin zonele periculoase ale lumii, pentru a oblitera indivizi suspectaţi de terorism, unii dintre ei având însă paşaport american.

Există un principiu consacrat de Constituţia S.U.A., denumit Due Process, potrivit căruia, în esenţă, statul nu poate lua vreo măsură împotriva vieţii, libertăţii şi proprietăţii unui cetăţean american, decât în baza unei proceduri legale şi sub un control judiciar strict. Mai tot ce vedem în filmele americane, implicând poliţie, justiţie şi coerciţie ţinută în frâu, reprezintă o reflectare a lui Due Process.

Partizanii americani - mai mult sau mai puţin subtili - ai restrângerii drepturilor şi libertăţilor constituţionale în favoarea autorităţii statului afirmă că "Outside American soil, the Constitution does not rule." Teza e, principial, corectă, neputându-se admite aplicarea extrateritorială a unei constituţii. Contextul discuţiei era însă acela al posibilităţii ca statul american să ucidă un cetăţean american, aflat în altă ţară, fără să mai facă ocolul impus de lege şi de procedurile judiciare consacrate în SUA. Cu alte cuvinte, "cât timp eşti la mine în ţară, te bucuri de protecţia legii fundamentale, iar eu sunt obligat să te capturez, să te aduc în faţa unei instanţe şi să te condamn; dar dacă te prind prin Yemen, te ucid fără nicio birocraţie!" O teză ce, astfel, justifică, normalizează şi chiar îşi imaginează că poate legaliza lansarea dronelor împotriva inamicilor presupuşi sau reali ai Americii (cu cetaţenie americană), dincolo de frontierele acesteia.

Dar dincolo de sofismele propagandei, e interesant ce afirmă statul de drept american într-o decizie cu valoare de precedent constituţional, pronunţată de Curtea Supremă a Statelor Unite în 1957:
"At the beginning, we reject the idea that, when the United States acts against citizens abroad, it can do so free of the Bill of Rights. The United States is entirely a creature of the Constitution. Its power and authority have no other source. It can only act in accordance with all the limitations imposed by the Constitution. When the Government reaches out to punish a citizen who is abroad, the shield which the Bill of Rights and other parts of the Constitution provide to protect his life and liberty should not be stripped away just because he happens to be in another land."

Vă imaginaţi ce-ar însemna să existe un CSM în Statele Unite?

Există, în schimb, o tendinţă manifestă, propagată teoretic şi concretizată practic, de a converti statul de drept american într-o anti-utopie, în negarea a ceea ce ne-am obişnuit să vedem de 30-40 de ani în filmele lor: recursul la lege, judecători, avocaţi şi juraţi, şi în afirmarea unui stat al securităţii naţionale, cu motivaţii incerte politic, proiecţii orwelliene şi argumente fals juridice.

Fiindcă ideea ca statul de care aparţii, ţinut de constrângeri constituţionale pe teritoriul naţional, să se poată dezlănţui împotriva ta, atunci când eşti plecat în vacanţă, reprezintă exact drumul - poate ireversibil - către o Distopie, un Matrix juridic, un coşmar pe care nu vrei să-l vezi decât în filme.

Imaginea este împrumutată de la http://islandbreath.blogspot.ro/2010_11_28_archive.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare